Un proiect cultural care s-a desfășurat în ultimii trei ani între Medgidia și o regiune din Bulgaria, a ajuns la final. Pe lângă latura artistică, acest parteneriat și-a propus și promovarea turismului cultural, dar și sprijinirea ultimelor două ediții ale Festivalului Dapyx. De asemenea, a fost realizată o galerie de artă, dar și 12 ateliere creative în cadrul cărora cursanții au învățat diverse tehnici de pictură.
Sala de consiliu a Primăriei Medgidia a găzduit, vineri, conferința de presă referitoare la încheierea proiectului ”Culture in eternity”, din cadrul Programului de cooperare transfrontalieră, INTERREG V-A România – Bulgaria 2014-2020.
Activitățile s-au desfășurat pe o perioadă de 38 de luni, începând din anul 2018 până în prezent. Liderul proiectului a fost municipiul Elena localizat în regiunea Veliko Târnovo, Bulgaria.
Acest proiect și-a propus îmbunătățirea utilizării durabile a patrimoniului cultural și promovarea turismului cultural între partenerii din regiunea transfrontalieră.
Artistul plastic Mircea Costea a povestit, în cadrul conferinței de presă, despre acest proiect.
“Tabăra de pictură Lucian Grigorescu, care se întâmplă la Medgidia, este o tabară cu multă vechime, a început cu mulți ani în urmă. Edițiile a 16 și a 17-a au fost făcute în colaborare cu o echipă de 5 artiști veniți din localitatea Elena din Veliko Târnovo. Pentru prima dată am avut posibilitatea să ne deplasăm de la Medgidia la Elena cu o echipă de artiști amatori, care au ca hobby pictura și care participă la atelierele organizate în cadrul Casei de Cultură de la Medgidia. Rezultatele au fost foarte bune. Fiecare artist a creat niște lucrări care au rămas în proprietatea municipalităților respective”, a spus Mircea Costea.
De asemenea, Andreea Chiriac, asistentul de proiect din cadrul Primăriei Medgidia, a explicat că pe lângă componenta legată de pictură, municipiul a fost sprijinit și pentru organizarea Festivalului Dapyx.
“Pe lângă taberele de pictură și atelierele creative, municipiul Medgidia a fost sprijinit în desfășurarea deja tradiționalului Festival de Jocuri și Reconstituiri Istorice – Dapyx, două ediții, care s-au desfășurat în ciuda condițiilor în contextul pandemiei COVID. Am reușit să le organizăm, cu respectarea normelor de protecție, motiv pentru care suntem mai mult decât bucuroși. De asemenea, în cadrul proiectului, au fost pregătite pachete turistice comune, patru pachete, cu accent pe turismul cultural”, a transmis Andreea Chiriac.
La rândul său, Dragomir Tsanev, asistentul de proiect din Bulgaria, consideră că acest demers a avut rezultate foarte bune.
“Este ultima întâlnire în cadrul acestui proiect. Echipa mea vrea să își exprime recunoștința. Am un avut un parteneriat grozav, cu rezultate foarte bune. De asemenea, ne exprimăm recunoștința pentru Mircea Costea și echipa sa. Ne-a arătat că arta e foarte importantă pentru o comunitate”, a spus Dragomir Tsanev.
Parteneriatul a fost creat cu scopul de a asigura creşterea interesului transfrontalier al patrimoniului cultural din cele două regiuni. Elena și Medgidia sunt municipii cu un bogat patrimoniu cultural și cu un potențial ridicat de a dezvolta atracția turistică într-un mod competitiv.
De asemenea, în cadrul acestui proiect au mai fost realizate: o galerie de artă, 12 ateliere creative, în cadrul cărora participanții au învățat tematici precum pictură pe apă, decupaj și pictură pe lemn, decupaj și pictură pe ceramică și decupaj și pictură pe carton.
Totodată, a fost elaborată o strategie de valorificare și popularizare a patrimoniului cultural și promovare a turismului cultural între municipiile Elena și Medgidia;
Bugetul total alocat proiectului a fost de 1.411.373,15 de euro, sumă din care municipiul Medgidia a beneficiat de 449.042,28 de euro.
Be the first to comment