Comuna Aliman trece printr-o amplă transformare, primăria are mai multe proiecte pentru dezvoltarea localității în cele trei domenii prioritare: educație, sănătate și infrastructură. Sănătatea oamenilor este un lucru important pentru fiecare comunitate, de aceea orice primar încearcă să le asigure locuitorilor că servicii medicale de calitate. La Aliman acest lucru este o prioritate pentru primarul George Nicola. Un dispensar nou a fost construit în urmă cu câteva luni, iar cel vechi nu se află într-o stare prea bună.
Așa că George Nicola a hotărât reabilitarea dispensarului din Aliman întrucât clădirea nu a mai fost modernizată de ani de zile, iar apa se infiltrează în interior, în sala de consultații și în farmacie.
“Am considerat că este necesar să reabilităm și acest dispensar din satul reședință de comună întrucât de zeci de ani nu s-a mai intervenit asupra lui și după cum vedeți și dumneavoastră arată jalnic această clădire și mai mult, apa din ploaie, prin plafonul clădirii, s-a înfiltrat în farmacie și în sala de consultații”, a afirmat primarul din Aliman.
El a explicat că dispensarul din comună va suferi transformări importante, acoperișul va fi schimbat, iar interiorul și exteriorul vor fi zugrăvite.
“Reabilitarea constă în anveloparea clădirii în exterior, după cum se poate vedea, schimbarea în totalitate a acoperișului, zugrăveli interioare, zugrăveli exterioare, reparat trotuarele, reparat scările și tot ce este necesar a se repara la această clădire”,a explicat George Nicola.
Acest proiect vine la scurt timp după ce administrația locală a terminat construirea unui dispensar în satul Dunăreni.
“Am deschis dispensarul din satul Dunăreni de circa două luni de zile. Până acum două luni de zile, vreau să spun că acest dispensar, cel din Aliman, deservea un număr de 2.900 de locuitori atâția câți avem noi în comuna noastră. Cel din satul Dunăreni deservește locuitorii din sat circa 1.500 de locuitori”, a mai spus primarul George Nicola.
Localnicii din Dunăreni sunt extrem de mulțumiți de dispensarul ridicat în satul lor și că nu mai trebuie să meargă la Aliman atunci când au o problemă de sănătate.
“Este un lucru foarte bun acest dispensar. Până acum dacă aveam o problemă mergeam la cel din Aliman. Acum e la doi pași de casă, e aproape. Și arată foarte bine”, spune o femeie din Dunăreni.
Ea și-ar dori și o farmacie în sat, poate chiar lângă dispensar pentru a nu mai merge la Cernavodă sau la Aliman, unde administrația locală a deschis o farmacie în urmă cu un an.
În Aliman locuitorii beneficiază de un medic de familie, iar primarul caută soluții cum ar putea să mai atragă și alți medici în condițiile în care se află la 30 de kilometri de Cernavodă și 100 de kilometri de Constanța.
“Casa Județeană de Sănătate are un contract încheiat cu un medic de familie, care stă o săptămână întreagă la noi în comună și deservește cele patru sate componente. Nu știu dacă vom mai putea atrage medici întrucât suntem la o distanță mare, avem circa 100 de kilometri de municipiul Constanța și 30 de kilometri de orașul Cernavodă și vă dați seama atragerea medicilor ar fi condiționată de crearea unor condiții necesare pentru a se putea instala medicii aici”, a mai spus primarul comunei Aliman.
Primarul George Nicola spune că fondurile pentru modernizarea dispensarului din Aliman, cât și cele necesare la construirea dispensarului din Dunăreni au provenit din bugetul local și au depășit 1 milion de lei.
“Toți banii provin din bugetul local, nu am primit bani de nicăieri pentru reabilitare și pentru construirea dispensarului din satul Dunăreni. Sperăm să ne ajute Consiliul Județean Constanța. Construirea dispensarului din satul Dunăreni se ridică la circa 650 de mii de lei, iar reabilitarea dispensarului din satul Aliman, în jurul la 380 de mii lei”, a mai declarat George Nicola.
Primarul spune că își dorește ca dispensarele să fie dotate cu aparatură modernă și speră în acest sens să primească sprijin din partea Consiliului Județean Constanța.
“Ne-ar mai trebui dotarea interioară. E nevoie de bani mulți pentru dotarea unor unități spitalicești, a unor dispensare, pentru că aparatura, după cum știți, aparatura modernă este foarte scumpă. Sperăm să ne ajute Consiliul Județean în acest sens, este o bună colaborare, dar și banii la nivelul Consiliului Județean au fost cam puțini”, a mai spus primarul comunei Aliman, George Nicola.
Pe lângă investițiile în sănătate, primarul modernizează și drumurile din comuna Aliman, un proiect ambițios de cinci milioane și jumătate de euro.
Be the first to comment