Cel mai mare operator regional din România în domeniul serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare şi-a prezentat bilanţul. Investiţiile RAJA S.A. de peste 337 milioane de euro au prins contur, beneficiarii fiind abonaţii din 153 de localităţi din judeţe precum Constanţa, Ialomiţa, Ilfov sau Bacău.
“Valoarea totală a proiectelor la data semnării a fost de 1.451.363.622 lei, echivalentul sumei de 337 de milioane de euro. Dacă discutăm de absorbția de fonduri europene indiferent de domeniu, de axă, de mediu, de rutier, indiferent de care Axă, este al 5-lea program ca mărime din România. Este meritul tuturor, toți am făcut eforturi extraordinare să absorbim această suma, să o implementăm, să ducem programul la bun sfârșit și România este mai bogată – respectiv regiunea noastră Constanța – Ialomița – cu 337 de milioane de euro” a spus Felix Stroe, directorul general RAJA S.A.
Protocolul de predare-primire a investiţiilor a fost semnat la Constanţa, cu fiecare unitate administrativ-teritorială care a beneficiat de aceste fonduri. Invitați la ceremonia semnarii au fost oficialii guvernamentali din Ministerul Fondurilor Europene.
“Și eu și echipa mea suntem mândri că în România există un asemenea operator regional, că-n România există atât de multă conlucrare între operatorul regional și asociația de Dezvoltare Intercomunitară. Și ne dorim din suflet ca și pentru următorul proiect, pe perioada de finanțare a Programului Operațional de Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020, să aveți același succes. Doresc să citesc doar două vorbe – indicatori realizați pe un singur proiect: 208 km rețea apă potabilă extindere și reabilitare; 310 km canalizare. Deci discutăm de kilometri aici, nu discutăm de lucruri mărunte; 13 stații de epurare noi sau reabilitate” a ținut să remarce Silvia Buhlea, director în Ministerul Fondurilor Europene.
Primarul oraşului Ovidiu a venit cu un exemplu concret în privinţa rezultatelor date de asemenea investiţii.
“În orașul Ovidiu, datorită acestor investiții, gradul de poluare pe ceea ce astăzi înseamnă Lac Sutghiol este ZERO și nu exagerez deloc – au fost realizate trei stații în apropierea lacului” a spus George Scupra, edilul din Ovidiu.
Ca urmare a implementării proiectelor cu bani europeni, serviciile oferite de către Operatorul Regional RAJA s-au aliniat la standarde europene, întrunind toate condițiile de calitate atât în ceea ce privește alimentarea cu apă potabilă cât și asigurarea serviciilor de canalizare. Acestea n-ar fi fost posibile doar cu banii europeni: ei reprezintă o co-finanțare ceea ce-nseamnă că RAJA trebuia să pună la bătaie propriile finanțe.
“Peste 56 de milioane de euro este contribuția operatorului regional (RAJA – n.n.) Bani care constituie co-finanțarea acestui program, bani pe care RAJA i-a obținut prin contractarea unui împrumut de la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) luat în condiții extrem de avantajoase” a explicat Felix Stroe, director general RAJA S.A.
După terminarea lucrărilor în aceste proiecte, procentul populației branșate la sistemul de alimentare cu apă, în localitățile pentru care s-a obținut sprijinul financiar, a crescut de la 93,1% la 97,7%. În mod similar, procentul de racordare la rețeaua de canalizare a crescut de la 74,2% la 87,3%. Totodată, datorită realizărilor şi investiţiilor din ultimii ani, compania de apă şi-a adjudecat un loc onorabil în compania selectă a celor mai profitabile firme, într-un top realizat recent de un prestigios auditor financiar.
Be the first to comment