FOTO VIDEO Primăria Poarta Albă extinde rețeaua de canalizare în toată comuna. Primarul Vasile Delicoti: “Valoarea investiției este de 400 de mii de euro și cuprinde inclusiv racordurile la proprietăți”

Lucrări de canalizare în comuna Poarta Albă. FOTO Ctnews.ro

Investiții masive pentru condiții de viață mai bune în comuna Poarta Albă se fac de către autoritățile locale. Primăria are un nou proiect de execuție prin care extinde rețeaua de canalizare din localitate. Lucrările sunt în toi, urmând ca la finalul lor, toate gospodăriile să aibă posibilitatea de a se racorda la sistemul public și astfel toată comuna va beneficia de sistem de canalizare.

”Este un rest de rețea de canalizare pe care-l executăm acum, sunt 3 kilometri de rețea de canalizare, un rest care a mai rămas în localitate de executat pentru că pe proiectele anterioare nu au fost suficienți bani, astfel încât să acoperim toată suprafața localității și am mai depus un proiect pe acest rest de 3 kilometri de canalizare, tot pe fonduri europene. A fost obținută finanțarea, am finalizat inclusiv licitația și deja am trecut la execuția lucrării”, spune primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti.

Vremea frumoasă le-a permis muncitorilor să iasă pe teren și să se apuce de treabă, astfel că strada Primăriei este un adevărat șantier în lucru. Procesul de executare a lucrărilor de canalizare nu este unul simplu: se sapă, se pun căminele, se aștern țevile, apoi se toarnă un pat de nisip, se compactează și se dau cote. După ce toate aceste lucrări vor fi realizare, locuitorii se vor putea racorda la sistemul de canalizare.

”Suntem la începutul lucrării, asta e faza a doua din lucrare, doar ce am început-o, s-au executat aproape 300 de metri de canalizare”, a spus Emilian Zăbavu, reprezentantul firmei de construcții.

Extinderea canalizării vizează străzile: Primăriei, Cișmelei și o rețea de pe trotuarul alipit drumului național. Pentru Vasile Delicoti nu a fost ușor să obțină acest proiect. Inițial cei de la Drumuri Naționale au impus  condiții foarte stricte și costisitoare, iar banii incluși în proiect nu puteau acoperii cerințele impuse. Ulterior conducerea s-a schimbat și noii reprezentanți au înteles importanța realizării rețelei de canalizare.

”Valoarea investiției este în jur de 400 de mii de euro pentru că, cuprinde inclusiv racordurile la proprietăți. Un lucru foarte bun pentru că la proiectul vechi a fost pe legislația existentă la momentul respectiv când racordurile proprietăților nu erau eligibile din fonduri europene și atunci am avut o problemă pentru că nu s-au putut face aceste racorduri și au trebuit să și le facă cetățenii pe cheltuiala lor ulterior”, a mai precizat primarul din Poarta Albă.

După foarte multe discuții pe care primarul Vasile Delicoti le-a purtat la București la Asociația Comunelor și la ministere, guvernanții au înțeles  și au schimbat legislația astfel încât și racordurile să fie eligibile, din fonduri europene, iar localnicii să nu mai fie nevoiți să plătească pentru a beneficia de racordarea la sistemul de canalzare.

”Aceste lucrări sunt pe domeniul public, se rezolvă problema pentru a se scădea cheltuiala cetățeanului și nu mai depindem de racordarea cetățeanului efectivă, căminul este pe trotuar, iar cetățeanul se racordează atunci când își permite financiar, nemaistând noi în loc de acest lucru pentru că ne țin pe loc proiectele de asfaltare. Dacă cetățeanul nu-și permite să facă acel racord, atunci noi suntem nevoiți să amânăm asfaltările sau să nu-i mai dăm dreptul 5 ani unui cetățean să se racordeze”, a adăugat Vasile Delicoti.

Dacă vremea va fi favorabilă, reprezentantul firmei de construcții a estimat că în opt luni va finaliza lucrarea. Iar Vasile Delicoti spune că odată racordați cetățenii la sistemul de canalizare va putea demara și lucrările de asfaltare. Deși cele două proiecte au fost depuse succesiv, întâi canalizarea pe fonduri europene și după aceea asfaltarea pe fonduri guvernamentale, banii au venit mai rapid pentru executarea lucrărilor de modernizare a infrastructurii rutiere.

”A trebuit să stopăm un pic proiectul de asfaltare pentru a pune întâi canalizarea pentru că așa este logic să facem întâi subteranul și după aceea să asflatăm. Este un proiect care închide tot ceea ce înseamnă rețea de canalizare în localitate și în felul acesta nu vom mai avea niciun fel de intervenții pe străzi. Vom putea asfalta și asfaltul să rămână intact o perioadă foarte lungă astfel încât cetățenii din localitate să se bucure de condiții bune, de străzi asfaltate, fără noroaie, fără gropi și sperăm ca pe viitor să putem atrage și alte fonduri europene”, spune primarul Vasile Delicoti.

Șeful administrației locale speră ca în noua programă de finanțare a Uniunii Europene 2021-2027, guvernul să se gândească mai mult la mediul rural. Sumele alocate din fonduri europene comunelor sunt insuficiente pentru nevoile cotidiene.

”În comparație cu orașele, comunele sunt rămase mult în urmă și avem foarte multe necesități privind infrastructura, de la cea sanitară, școlară, edilitară, comunele pentru că nici în vremea comunismului nu s-a investit în ele, sunt destul de mult întârziate, iar sumele alocate pentru proiectele europene comunelor sunt mult mai mici decât orașelor” a încheiat Vasile Delicoti, primarul comunei Poarta Albă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*