Hârșova încheie anul cu o mapă plină de proiecte finalizate sau în curs de finalizare. Administrația locală a muncit din greu, a trimis documentația la București, proiectele au primit acceptul la finanțare și banii au intrat în conturi. Drept pentru care, la Hârșova lucrurile se văd și sunt palpabile.
“Din punctul meu de vedere a fost un an fructuos pentru că am lucrat anul acesta achiziții publice cât pentru alți 3-4 ani. Avem semnate foarte multe contracte pe fonduri europene și fonduri naționale”, spune Mihaela Dominte, șefa Serviciului Achizții Publice din Primăria Hârșova.
Spitalul, școala veche, Casa de Cultură, spațiile verzi, iluminatul public, heliportul și asfaltarea străzilor sunt cele mai reprezentative dosare de investiții aflate pe agenda primăriei în oraș. Spitalul singur cumulează o mulțime de cheltuieli pe investiții.
Clădirea va reabilitată termic, va avea un heliport pentru aterizarea elicopterelor SMURD iar ambulatoriul a fost dotat cu aparatură pentru toate secțiile și cabinetele medicale. Sunt valori mari: de exemplu, numai contractul de furnizare de echipamente medicale pentru ambulatoriul spitalului este în valoare de 1 milion de euro.
“Eficientizarea energetică a spitalului înseamnă că va fi reabilitată clădirea, iar proiectul tehnic deja ne-a fost predat și verificat de către regionala de la Brăila și ni s-a confirmat corectitudinea lui. Suntem în pregătirea materialelor necesare pentru atribuirea execuției lucrărilor.
Va fi anvelopată clădirea, se va schimba centrala termică, instalațiile sanitare și de încălzire și toate celalalte. Sunt trei clădiri în discuție: clădirea spitalului, Policlinica și centrala termică” spune Mihaela Dominte, șefa Serviciului Achizții Publice din Primăria Hârșova.
Tot în 2019 Hârșova a hotărât ca să-și reabiliteze școala veche, o clădire monument istoric cu care se mândrește. Clădirea va deveni muzeu după finalizarea lucrărilor: actualul muzeu din clădirea mică de pe strada Revoluției se va muta în școala reabilitată iar locul vechiului muzeu va fi luat de o bibliotecă de cartier. În același proiect, administrația locală a reușit să asfalteze și 7-8 străzi, iar lucrările sunt aproape de final.
Tot pe fonduri europene se lucrează și la modernizarea și dotarea Casei de Cultură. Aici funcționează două ansambluri folclorice care au nevoie de instrumente muzicale, costume populare și tehnică audio plus lumini de spectacol. Instrumentele muzicale urmează să vină în ianuarie, iar acum se face evaluarea pentru furnizarea de lumini, sonorizare și o scenă mobilă. Urmează la final, ca și clădirea Casei de Cultură să fie reabilitată.
“2019 a fost un an bun deși ne-am propus mult mai mult, dar la nivelul bugetului programat, am realizat în mare parte ceea ce ne-am propus din lista de investiții. Bugetul programat pentru investiții a fost de 10.526.000 de lei din care s-au realizat 7.737.592 de lei. E un procent destul de bun. Din punctul nostru de vedere toate investițiile sunt importante la nivel de oraș.
Mai mare, de exemplu, a fost proiectul desfășurat prin PNDL cu asfaltarea străzilor, și prin aportul nostru binențeles, dar am primit alocare de 4.364.607 lei prin programul PNDL. S-au făcut reparațiile la străzi precum și amenajarea trecerilor de pietoni” spune Liliana Leciu, inspector al Direcției Economice în Primăria Hârșova.
Nu doar infrastructura a fost în atenția municipalității, ci și calitatea vieții și confortul localnicilor. Urmează ca terenurile virane să fie transformate în spații verzi și parcuri, iar iluminatul stradal să îmbrace o nouă haină.
Trei terenuri degradate își vor schimba înfățișarea, iar contractul de finanțare a lucrărilor a fost deja semnat, iar în ceea ce privește iluminatul stradal, deja s-a ajuns în faza achizitiei. Lămpile vechi, mari consumatoare de curent vor fi înlocuite de lămpi pe led-uri care vor reduce factura de curent a primăriei.
“S-au alocat 79.865 de lei pentru studii și avize la proiectul cu regenerarea terenurilor în parcuri și spații verzi. S-au alocat 1.218.869 lei din fondul de rulment dar și bani prin PNDL pentru centrala termică a Liceului Teoretic Hârșova, pentru mansardare la școală gimnazială nr.1 din oraș, și pentru proiectul ADMIS – zona de vest a orașului.
S-au alocat bani și din fondul de rulment, dar și bani europeni pentru studii și avize, lucrări topometrice și de cadastru pentru proiectul de gaze naturale, care este de anvergură pentru Hârșova, apoi planul urbanistic general și amenajarea intrărilor în oraș” spune Liliana Leciu, inspector al Direcției Economice în Primăria Hârșova.
Și protecția socială a ocupat capitole întregi în planul de investiții al orașului. Există un proiect numit “O viață sănătoasă într-un oraș sănătos” care vizează construcția a două blocuri sociale cu câte 24 de apartamente. În același proiect se vor reabilita și patru străzi din oraș. Dosarul de investiții se derulează în cadrul Programului Operațional Regional, Axa 13-1, și până acum a trecut de toate fazele de verificare, cu peste 70 de puncte. Urmează în curând semnarea contractului de finanțare.
“Foarte important este și proiectul ADMIS – măsuri integrate pentu categorii defavorizate din zona de vest a orașului. Proiectul face parte din Programul POCU-DLI 360 și este un program mai amplu cu mai mulți parteneri. În cadrul lui au loc activități de educație pentru copii, s-a reabilitat o clădire gen after school, un centru de zi pentru copii, și in plus se va reabilita un bloc cu 60 de apartamente.
Separat de asta, 40 de gospodării din oraș vor primi materiale pentru reabilitarea și igienizarea caselor”, explică Mihaela Carmen Cheran, director executiv la Direcția Implementare Fonduri Europene a Primăriei Hârșova .
De altfel, orașul Hârșova e și deschizător de drumuri în unele politici de protecție socială. Primăria a schimbat strategia prin care oferă îngrijire persoanelor vârstnice. S-a ajuns la concluzia că este mult mai eficient ca să ai grijă de bătrâni la ei acasă în loc ca să-i aduni în centrele de ocrotire, așa numitele azile de bătrâni. Așa se face că în acest moment sunt 24 de îngrijitori calificați profesional și atestați, care vizitează periodic 114 vârstnici din oraș.
“Ne mândrim cu serviciile de îngrijire la domiciliu pentru persoanele în vârstă. La nivel de județ suntem inițiatorii acestor servicii, suntem primul serviciu acreditat din județ, serviciu care vizează persoane vârstnice singure, persoane cu probleme de sănătate care nu se pot gospodari, persoane care au nevoie de ajutorul nostru.
Sunt bătrâni pe care-i avem într-un program săptămânal, sunt alți bătrâni pe care-i vizităm zilnic două sau mai multe ore pe zi, în funcție și de starea fizică și psihică a fiecăruia. Feedbackul e pozitiv, și de la ei și de la copiii lor care nu locuiesc aici; sunt plecați și sunt încântați că părinții lor sunt pe mâini bune”, spune Aurelia Bulgaru, director al Direcției de Asistență Socială din Hârșova.
Pe lista cu categoriile de persoane dezavantajate sunt copiii aflați în dificultate, copii care provin din familii numeroase, persoanele cu dizabilități, persoanele în vârstă, familiile numeroase și familiile de rromi. Primarul Viorel Ionescu are toate motivele să fie bucuros la final de an. Cam tot ce și-a propus s-a împlinit sau e pe cale să se îndeplinească. Multe dosare s-au închis deja, iar altele se finalizează anul viitor.
“Îmi pare rău totuși că un mare proiect, și anume racordarea la rețeaua de gaze nu am putut să-l duc mai repede. Celor reticenți le spun: “Gazele vor veni în orașul Hârșova!” Pentru că reprezintă singura șansă de dezvoltare a orașului. Pe lângă dezvoltarea turistică trebuie să asigurăm și o dezvoltare economică și un confort normal pentru cetățeni” spune cu convingere primarul Viorel Ionescu.
Primăria a reușit să încheie anul cu toți furnizorii plătiți, și toate facturile achitate. Asta înseamnă o premisa bună de la care pornește stabilirea bugetului pe 2020.
Be the first to comment