FOTO VIDEO Primăria Cumpăna continuă lucrările de asfaltare în comună. Primarul Mariana Gâju: “Proiectul este finanțat prin programul Anghel Saligny și cuprinde 32 de străzi”

Mariana Gâju. FOTO Adrian Boioglu

Primăria Cumpăna continuă lucrările de asfaltare în comună. Primarul Mariana Gâju a anunțat că unul dintre aceste proiecte de asfaltare este finanțat prin programul Anghel Saligny și cuprinde 32 de străzi pe care vor fi realizate aceste operațiuni.

Mariana Gâju a povestit pentru CTnews ce lucrări se efectuează la intrarea în Cumpăna.

“Ne aflăm în zona de la intrare în comuna Cumpăna, zonă introdusă în intravilan încă din anii 2000 – 2004 și care are toate utilitățile realizate în zestrea drumului, urmând ca acum să se efectueze lucrarea de pietruire și asfaltarea drumului.  Ne aflăm acum pe strada Banu Mărăcine, unde perpendicular dau străzile Nufărului, Egretei, Arcului, toate acestea fiind pregătite pentru ultimele faze de turnare a asfaltului.

De altfel, în data de 5 august 2023 s-a turnat primul strat de asfalt pe străzile Nufărului, Arcului, Prelungirea Arcului. Acum se pregătește strada Egretei, unde se pune stratul de 15 centimetri constituit din patru tipuri de pietriș, care să fie după aceea bine cilindrat și să urmeze aceeași operațiune de turnare a asfaltului. Proiectul, finanțat prin programul Anghel Saligny cuprinde un număr de 32 de străzi care toate vor suporta această operațiune.

Este primul proiect pe 7,2 kilometri unde avem susținut la finanțare efectuarea trotuarelor. S-a turnat asfaltul pe aceste străzi, urmând ca după aceea să fie efectuate și puse în manoperă și trotuarele. Este foarte important de reținut că toate aceste lucrări trebuiesc urmărite îndeaproape, ca să fie lucrări de calitate la nivelul acestor proiecte. Valoarea proiectului este de peste un milion de euro, iar lucrarea are în componența sa și trotuarele”, a explicat Mariana Gâju.

Primarul din Cumpăna a mai spus și ce alte lucrări mai au loc în această perioadă în comună.

“Tot în această perioadă sunt în curs de execuție, practic de finalizare, mai avem o distanță de 550 metri liniari din 2200 de metri liniari, cât are șoseaua Strajei. Acolo am revenit asupra proiectării, având în vedere că primul proiect și dispoziția de șantier a dispus extinderea, lărgirea acelei străzi, fapt pentru care am întârziat. Acea lucrare face parte dintr-un alt proiect de aproape 4 kilometri, unde se lucrează acum la montarea bordurilor. Urmează, de asemenea, să fie efectuată și asfaltarea, asfaltare care ține până la intersecția cu strada Microfermelor. Sunt operațiuni de pietruire și asfaltare în derulare, însă investițiile acestora vor continua pentru că sunt depuse proiecte și așteptăm să fim chemați să semnăm contractul de execuție și pe alte axe ale fondurilor europene care sunt în curs de lansare”, a mai spus primarul din Cumpăna.

Mariana Gâju a ținut să precizeze și de ce pe străzile proaspăt asfaltate au fost acoperite capacele de canalizare.

“Pe toate străzile acestea capacele de canalizare momentan au fost astupate cu asfalt, urmând ca unde este perimetrul capacului de canalizare să fie decupat și ridicată la șoselei. Aceasta este procedura tehnică pe care constructorii o aplică nu doar la Cumpăna. Am spus această informație ca urmare a faptului că sunt cetățeni care critică operațiunea desfășurată, spunând că ele vor rămâne astupate. Timpul va demonstra că acest constructor își va face datoria până la capăt”, a explicat Mariana Gâju.

Ea s-a referit și la lucrările de extindere a rețelei de alimentare cu apă și de rețelei de canalizare.

“În acest moment sunt efectuate lucrările de recepție ale lucrărilor de extindere apă și canalizare pe un segment de străzi care sunt repartizate atât la intrare în comună, practic într-o zonă aproape de intrare în comună, cât și în zona străzilor Lujerului, Titu Maiorescu, celelalte cartiere, ba chiar pe strada Nucilor, unde am avut extinderea rețelei de canalizare. Pentru toți locuitori care locuiesc pe străzile care au avut efectuate lucrări de extindere de canalizare și alimentare cu apă, îi invităm ca începând cu ziua de 14 august, să se prezinte la Biroul Urbanism al Primăriei comunei Cumpăna, unde să poată ridica documentele necesare pentru branșare, după caz, racordare, la utilitățile sus menționate”, a mai spus Mariana Gâju.

De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*