FOTO VIDEO Primăria Cernavodă modernizează iluminatul stradal. Valoarea proiectului este de un milion de euro

Primăria Cernavodă. FOTO CTnews.ro

Cernavodă se aliniază orașelor europene care tind să-și reducă amprenta poluării și face pași pe calea unui urbanism “curat”: Orașul de pe Dunăre își va schimba în curând întregul iluminat stradal, mare consumator de energie, cu unul mult mai economic și mult mai eficient.

Suntem în mileniul III când toate consumurile energetice încep să fie ajustate pe nevoile momentului, iar aparatura nu mai merge continuu la aceeași parametri de încărcare, fie că ai fie că nu ai nevoie. Iluminatul stradal din Cernavodă urmează trendul general și va fi ultramodern din toate punctele de vedere.

“În urmă cu un an am pornit acest proiect în cadrul primăriei. Ne-am gândit la eficiența energetică a iluminatului public, am realizat un studiu de oportunitate și respectiv un studiu de fezabilitate și am constatat că numai prin simpla înlocuire a lămpilor existente cu lămpi cu leduri, cu o putere mai mică și cu un consum mai redus dar cu o lumină mult mai puternică decât cea anterioară, lucrurile se îmbunătățesc. Am realizat o economie de circa o sută de mii de euro în bugetul local, după un an de zile de funcționare.

Văzând că lucrurile dau roade și că sunt în regulă și de fapt aceasta este calea pe care trebuie să mergem pentru a eficientiza iluminatul public, am depus la Agenția de Dezvoltare Regională un proiect pentru înlocuirea tuturor lămpilor din oraș și de asemenea pentru suplimentarea numărului de lămpi în zonele  care în acest moment reprezintă pericol public, întuneric, teamă pentru oamenii care circulă noaptea, care lucrează până la ore târzii sau care chiar ies la plimbare și care sunt în risc atunci când merg pe întuneric” explică Marian Iordache, consilierul primarului din Cernavodă.

În Cernavodă, iluminatul stradal și ieftin cu leduri va lua locul celui clasic și costisitor. Cernavodă setează un model si un trend pentru administrațiile locale din regiune, prin care primăriile, firmele sau chiar și persoanele fizice să devină de la an la an mai interesate să economisească energie și cu ajutorul panourilor solare fotovoltaice și cu ajutorul lămpilor cu leduri pentru străzi, parcuri sau curți.

“În parcul central vor fi montați zece stâlpi ornamentali, dotați cu panouri fotovoltaice” precizează Laura Nicolescu, șef serviciu “Strategie și Proiecte” din Primăria Cernavodă.

Toate acestea sunt produse care asigură un iluminat stradal eficient, cu un design contemporan care completează armonios peisajul urban. Deși furnizorul de electricitate rămâne cel clasic, panourile solare fotovoltaice aduc o economie substanțială la factura de curent electric. E de ajuns doar sa se schimbe fie și numai lămpile existente cu alte lămpi cu leduri, și tot s-ar vedea în bugetul orașului.

“Proiectul privind modernizarea sistemului de iluminat public din orașul Cernavodă a fost selectat la finanțare și este într-adevăr un proiect cu finanțare europeană prin care orașul Cernavodă trebuie să asigure doar cofinanțarea de 2%. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ un milion de euro.

Prin acest proiect dorim schimbarea corpurilor de iluminat de pe majoritatea străzilor din orașul Cernavodă, corpuri de iluminat pe care dorim să le înlocuim cu altele cu eficientă energetică ridicată, corpuri de iluminat dimabile. În plus, dorim să achiziționăm un sistem de telegestiune pentru a gestiona mai eficient tot sistemul asta de iluminat public din oraș. Vom monta 817 corpuri de iluminat LED stradale” explică Laura Nicolescu, șef serviciu “Strategie și Proiecte” din Primăria Cernavodă.

Iluminatul public stradal este o necesitate și în mediul rural și în mediul urban, pentru că lipsa luminii pe timp de noapte poate declanșa o mulțime de probleme. Tehnologiile moderne au permis fabricanților ca să creeze o mulțime de modele de lămpi cu led, care îndeplinesc cele mai înalte criterii de economisire și de iluminat. Aceste corpuri de iluminat sunt ideale pentru drumuri publice, la fel și pentru parcuri, parcări, spații de joacă și pentru piste de biciclete.

Toate se pot monta individiual sau grupat, dacă este nevoie de volum mai mare de lumină. Mai mult decât atât, lămpile led pentru iluminat stradal au o greutate mică și o protecție foarte bună contra umezelii. De altfel pot fi folosite și la temperaturi extreme și au rezistență mare la șocuri și la vibrații.

“Acest proiect se află în faza de semnare a contractului cu Ministerul Fondurilor Europene. În perioada imediat următoare se va semna contractul și la circa trei luni de zile de la semnarea contractului, vor începe lucrările. Lucrările presupun înlocuirea actualelor lămpi cu un sistem de iluminat cu lămpi cu LED-uri și sectorizarea punctelor de aprindere pe zone din oraș. Lămpile vor fi lămpi de tip dimabil, adică ele își vor mari sau micșora fluxul luminos în funcție de circulația cetățenilor într-o zonă sau alta.

De asemenea vor fi realizate sisteme de aprindere automate și monitorizarea întregului sistem cu ajutorul computerului din primărie. Practic, un dispecer din primărie va ști în fiecare zi care bec de pe care stradă are probleme și va putea să intervină foarte eficient, foarte rapid și foarte prompt în locul respectiv astfel încât cetățenii să nici nu simtă că există o problemă la iluminatul public, și doar să se bucure de confortul pe care iluminatul public li-l oferă” spune Marian Iordache, consilierul primarului din Cernavodă.

Lămpile led pentru iluminat stradal au multe avantaje față de lămpile clasice. Consumă puțin energie electrică, dau o lumină puternică, au o durată ridicată de viață și costuri de întreținere mici, pornirea și oprirea sunt rapide, nu conțin substanțe toxice și sunt reciclabile 100%.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*