FOTO VIDEO Primăria Cernavodă a amenajat o fântână arteziană într-un parc din oraș. În zonă au fost montate băncuțe, un foișor și noi module de joacă pentru copii

Fântăna arteziană. FOTO Adrian Boioglu

O fântână arteziană a fost montată de Primăria Cernavodă într-un parc de la intrarea din oraș a devenit rapid atracția principală a cartierului. Dar pentru că un singur obiectiv nu ar fi reușit să schimbe foarte mult aspectul zonei, Primăria a decis să transforme radical parcul de lângă această fântână arteziană. Astfel, au fost montate băncuțe de pe care părinții sau bunicii își pot supraveghea copiii sau nepoții în timp ce aceștia testează noile module de joacă, extrem de sigure cu siguranța celor mici.

Viceprimarul orașului Cernavodă, Șerif Cîrjali, a povestit pentru CTnews câteva detalii despre această fântână arteziană. El a afirmat că licitația pentru montarea acesteia a fost câștigată de o firmă din Cluj, finanțarea fiind asigurată de Societatea Nuclear-Electrica și de Primărie.

A fost o licitație, o firmă din Cluj a câștigat licitația și au întârziat cu montarea fântânii arteziane. Noi am pavazat-o, am reparat-o și i-am dat drumul. Acest proiect este legat de locul de joacă de aici și au fost cu două surse de finanțare: una a fost de la Societatea Nuclear-Electrica – 60% și 40% contribuția Primăria Cernavodă. Aici era o păpădie făcută de fostele administrații. S-a mai modificat din proiecte ca să arate cum trebuie”, a spus Șerif Cîrjali.

Fântâna este dotată cu lumini spectaculoase, iar zona din jurul acesteia a suferit transformări.

Este dotată cu lumini care se schimbă. Seara arată mult mai spectaculos. Cu scuzele de rigoare că nu a fost gata mai devreme. A venit un pic frigul, dar vor beneficia din vara viitoare multe veri la rând. Aici au fost puse pavale noi, trotuare, borduri, băncuțe, coșuri de gunoi ca să arate într-un mod civilizat”, a explicat viceprimarul din Cernavodă.

El promite că toate parcurile din oraș vor arăta precum acesta.

Vrem ca toate parcurile din Cernavodă, sunt 5 la număr acum, să arate ca acesta și mai avem la licitație încă 6 locuri de joacă. Acestea vor fi reamenajate. Vor fi puse ansambluri de joacă pentru copii, cu vârste cuprinse între 3 și 12 ani, și va fi loc și pentru părinți care vor veni în locuri civilizate, cu copiii”, a mai spus Șerif Cîrjali.

Locurile de joacă din Cernavodă erau învechite, iar în trecut comisarii de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor, veniți în control,  au vrut să le închidă.  Administrația locală a decis că toate parcurile vor suferi transformări radicale.

În mandatul trecut am făcut locul de joacă pe strada Medgidiei. Toți cetățenii ne spuneau de ce doar în zona aia și nu și în zonele lor. Domnul primar a luat hotărârea ca toate locurile de joacă și toate parcurile să fie îmbunătățite și modernizate. Într-adevăr este cerere, copiii nu au unde să se joace. Erau niște locuri de joacă….Cei de la Protecția Consumatorului au vrut să le închidă. Domnul primar a luat hotărârea să le modernizăm pe toate, cu locuri de joacă noi, cu băncuțe noi, cu coșuri de gunoi. Vor arăta toate într-un mod plăcut”, a explicat Șerif Cîrjali.

El a precizat că și-ar fi dorit ca parcurile să fie modernizate încă din mandatul trecut, dar nu întotdeauna lucrurile se desfășoară așa cum îți dorești. Pe lângă faptul că este un efort financiar reabilitarea parcurilor, mai sunt și alte probleme care îngreunează acest demers, cum ar fi licitațiile care durează prea mult și găsirea unui constructor serios care să ducă la capăt proiectul.

Doream să facem toate locurile de joacă din primul mandat. Într-adevăr, sunt niște sume care trebuie alocate și sunt eforturi financiare care trebuie făcute, dar în afara de asta, autorizațiile, licitațiile, care merg foarte greu. E greu să găsești un constructor bun. Sunt lucrări în oraș care nu s-au terminat și nu se termină din cauza constructorilor, nu mai au oameni, sunt multe probleme”, a spus viceprimarul din Cernavodă.

De altfel,  au fost ceva probleme și cu firma care a montat această fântână arteziană.

Am făcut contractul și trei săptămâni ne-am rugat de ei să vină să-l semneze. Nici măcar nu au venit să semneze contractul. După alte două săptămâni de-abia au venit să monteze fântâna arteziană. Nu sunt serioși. E dezastru ce se întâmplă”, a conchis Șerif Cîrjali.

De amenajările efectuate în zona unde se află fântâna arteziană s-a ocupat SC Utilități Publice Cernavodă. Totul a suferit o transformare radicală în numai trei luni și jumătate.

Am participat la o licitație pe care a organizat-o Primăria Cernavodă și am câștigat acest lot 5, cu module de joacă, cu parcuri pentru copii, plus fântâna arteziană cu tot ce înseamnă băncuțe și aranjamentul de jur împrejurul ei, inclusiv trotuare, borduri, cu băncuțe, cu coșuri de gunoi, cu fântâna, cu mozaicul din interior, cu placajul granitului de pe exterior.

Iese în evidență foarte mult, este și în centrul orașului, dar este legată și de părculețul de lângă fântână. Tot ce a însemnat proiect am realizat. Am montat module de joacă, am montat groapă de nisip, am montat foișor, fântână, băncuță, coșuri de gunoi și la sfârșit am venit cu tartanul pentru ca orice fel de căzătură a vreunui copil să fie atenuată de acesta”, a afirmat Lucian Rădulescu, directorul Utilități Publice Cernavodă.

El recunoaște că a fost lucrarea a fost una dificilă, dar atuurile sale au fost calitatea oamenilor care s-au ocupat de proiectul și buna colaborare cu Primăria Cernavodă.

A fost dificilă de la un capăt la altul, dar societatea are oameni pregătiți pe toate domeniile de activitate și ne-am ajutat între noi și am reușit să ducem la bun sfârșit această lucrare. E foarte bună colaborarea cu Primăria Cernavodă. Atât domnul viceprimar, cât și domnul primar au fost prezenți zi de zi la locurile noastre de muncă, s-au interesat de fiecare dată de stadiu,  de ce nevoie avem și ne-au ajutat din toate punctele de vedere și am realizat această zonă frumoasă”,  a explicat Lucian Rădulescu.

Directorul Utilități Publice amenajează un parc și în cartierul Columbia, iar lucrarea va fi încheiată în această toamnă.

Nu arată foarte rău înainte această zonă, dar orice se poate îmbunătăți, orice poate să capete o altă formă, motiv pentru care din acest motiv lucrăm. Vom finaliza toate lucrările pe care ni le-am propus. Vizavi de acest parc, lucrăm la lotul 4 care este în cartierul Columbia, care într-o lună și jumătate va fi finalizat și va ieși la fel de frumos, tot cu module de joacă, tot cu tartan, foișor, fântână. Va fi o altă zonă de atracție în Cernavodă”, a mai spus Lucian Rădulescu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*