
Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța, a afirmat că bugetul instituției pentru acest an este unul suficient și a explicat cum au fost împărțiți banii pentru instituțiile din subordine. El a spus că au fost alocate fonduri pentru reabilitatea Teatrului de Vară din Mamaia și Teatrului de Vară Soveja.
Consilierii județeni au aprobat în ședința de miercuri, 20 martie, bugetul Consiliului Județean Constanța. La finalul ședinței, Florin Mitroi a explicat cum se împart banii în acest an.
„Este suficient bugetul pentru 2025, ba mai mult am gândit să facem proiecte și pentru 2026-2027. Cu toții știm că majoritatea bugetului, o sumă consistentă, în jurul de 50% se duce către DGASPC, iar diferența am împărțit-o cum se împărțea și în urmă cu un an, doi, trei, patru, dar am cerut să facem economii. Am tăiat deplasări cu avionul și cu mașinile instituției. Am tăiat distracții, am tăiat tot ce se poate pentru a face economie că altfel noi nu puteam să facem investiții pentru acest județ și nu numai investiții de la zero, niciodată nu cred că reușeam să reparăm ceea ce cineva a construit în ani”, a spus Florin Mitroi.
Reabilitarea teatrelor de vară din Mamaia și din Constanța, finalizarea lucrărilor la Spitalul de Recuperare Agigea se află pe lista de priorități a Consiliului Județean.
„Am împărțit buget și pentru reabilitarea Teatrului de Vară și reabilitarea Teatrului Soveja. Am împărțit bugetul pentru finalizarea Spitalului de Recuperare de la Agigea, pentru finalizare, nu 50%, La drumuri județene, pentru că eu cred că de luni începem asfaltarea în județ, la Spitalul Județean am împărțit la fel ca anul trecut, nu mai mult, dar din economiile care se vor face la spital, aici vorbim din analize, din ceea am făcut până acum, cred că reușim să facem ceea ne-am propus. Iar bineînțeles, mai am într-un coș niște bani de rezervă pe care îi voi distribui în funcție de priorități. Și prioritatea zero a mea este Spitalul Județean, dar și transportul în județ”, a afirmat Florin Mitroi.
El s-a referit și la evaluarea transportului public județean.
„Am finalizat cercetarea, evaluarea transportului în județ, am făcut o analiză cu echipa din Consiliul Județean pentru a face o economie de peste 40.000 de euro cât m-ar fi costat să plătesc o firmă, totodată făcând această treabă cu oamenii mei. Am ieșit inclusiv eu în teren, am simțit pulsul oamenilor și adevărul în teren văzut de mine. Cred că în maxim două, trei luni vom avea un transport în comun cu adevărat. Ne-am întâlnit inclusiv cu transportatorii și bineînțeles, după ce se va termina, intră în dezbatere și în analiză cu toți primarii din județ, următorul pas cu transportatorii și ne vom pune toți la masă și vom face lucruri pentru cetățeni, ceea ce trebuie făcut”, a mai spus președintele CJ Constanța.
Mitroi a constatat că ar fi nevoie de mai multe vehicule pentru preluarea tuturor călătorilor.
„Vă dau un exemplu. Dacă o mașină pleacă din Năvodari până în Lumina s-a umplut. Din Lumina până în Constanța oamenii mai urcă în picioare cât mai încap, iar restul din Ovidiu până în Constanța nu mai au loc și atunci trebuie să vină mașinile mult mai des”, a mai spus Florin Mitroi.
Situația de la Delfinariu a fost explicată de președintele CJ Constanța.
„La Delfinariu se lucrează, se face curat. Cu proiectul suntem în grafic, graficul de execuție, este plătit la zi, am pus buget pentru a finaliza acest proiect. Constructorul ne-a garantat că îl va finaliza conform calendarului. Vizavi de delfini. a fost undeva la 60% lua Consiliul Județean în colaborarea cu ucrainenii și 40% ei din încasări. Am chemat directorul de la Delfinariu, avocatul și am spus să se întâlnească cu ucrainenii, să discute dacă ajungem la un 35-37% din profit, nu din încasări. Atunci fac cu ei. Dar trebuie să ținem cont de un raport al Curții de Conturi și de un control al Direcției Naționale Anticorupție.
Noi ne dorim să rămână delfinii, dar să câștige Consiliul Județean, indiferent cine va fi partener. Pentru că noi venim cu clădirea, venim cu toată infrastructura și mi se pare normal să fie privit ca un business benefic constanțenilor. Totodată am spus să găsească soluții. Nu este posibil ca prețul unei fotografii să fie mai mare decât prețul de intrare. Trebuie să fim deschiși pentru publicul constanțean și nu numai”, a mai spus Florin Mitroi.
De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.
Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro
Be the first to comment