FOTO VIDEO Pregătirile de Bobotează au intrat în linie dreaptă la Arhiepiscopia Tomisului

Arhiepiscopul Tomisului a oficiat slujba de Sfinţire Mare a apei

La Constanța, pregătirile pentru Bobotează sunt pe ultima sută de metri. IPS Teodosie a făcut Sfinţire Mare a apei, iar voluntarii s-au apucat de îmbuteliat apa în cele 150.000 de PET-uri ce vor fi oferite gratuit credincioșilor, după slujba de Bobotează de pe Faleza Cazinoului.

Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe 6 ianuarie, Botezul Domnului nostru Iisus Hristos sau Boboteaza. Numită teologic şi Epifania, Teofania sau Arătarea Domnului, sărbătoarea ne aminteşte de momentul în care Iisus Hristos, la vârsta de 30 de ani, a venit la râul Iordan şi a fost botezat de către Sfântul Ioan Botezătorul. Înainte de aceasta, în dimineața de vineri 5 ianuarie, începând cu ora 5.00, IPS Teodosie a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța. Apoi, de la ora 7.00, Arhiepiscopul Tomisului a oficiat slujba de Sfinţire Mare a apei, slujbă identică cu cea oficiată în ziua de Bobotează. După ce s-a terminat slujba, voluntarii s-au apucat de umplut cele 150.000 de PET-uri ce vor fi oferite credincioşilor constănţeni de Bobotează.

La Bobotează vor fi prezenți și peste 250 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile „Tomis“, care vor asigura la Constanţa măsuri de ordine publică. Alături de ei vor fi şi lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa şi ai Poliţiei Locale. Nu vor lipsi nici militarii Forțelor Navale, peste 100 ca număr, care vor participa la pregătirea şi desfăşurarea activităţilor dedicate sărbătoririi Bobotezei. Muzica Militară a Forţelor Navale şi Garda de Onoare vor însoţi procesiunea care va porni de la Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel spre faleza Cazinoului. Două ambarcaţiuni tip Bombard şi un echipaj format din șase militari şi 10 scafandri înotători din structurile Centrului de Scafandri vor asigura buna desfăşurare a ceremonialului de binecuvântare şi sfinţire a apelor.

Anul acesta, apa cu care sunt umplute butoaiele cu apă nu a mai fosta adusă cu mașinile de pompieri ale ISU Dobrogea, ci cu o cisternă specială pentru transportul apei potabile.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Comment

  1. Daca il urcam pe Teodosie pe rezervoarele de la statia de epurare a apei, in Constanta vom avea la robinet apa sfintita….Oare merge sa se urce si pe rezervoarele de benzina ? poate se ieftineste si carburantul..LMAO

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*