Pompierii și polițiștii au intervenit joi după amiază în urma unui apel la 112, o persoană sesizând faptul că la geamul unui apartament de la etajul 4 al unui bloc, se află cățărat un copil de câțiva ani.
La blocul situat pe strada Suceava din municipiul Constanța a ajuns un echipaj de pompieri al ISU Dobrogea, unul de pompieri și unul al SAJ Constanța. Pompierii au reușit să îi atragă atenția copilului și să îl cheme la ușă. Aici, doi dintre salvatori l-au ținut de vorbă, discutând despre eroii preferați ai copilului și grădiniță, până să se ia decizia cum se va interveni. Inițial, pompierii au vrut să intre cu ajutorul unei frânghii pe geam și să stea cu copilul până apăreau părinții, dar ulterior s-a decis spargerea ușii. Chiar înainte de a se trece la acțiune, echipajul de poliție, după multe încercări a reușit să dea de urma tatălui, familia fiind despărțită. Părintele a spus că va ajunge în câteva minute. Între timp a fost solicitată și prezența unui inspector al DGASPC Constanța, pentru că de-a lungul timpului au fost mai multe probleme cu minorul respectiv. Acesta a decis să se interneze copilul întru centru al DGASPC în regim de urgență , până se va lua o hotărâre cu privire la soarta lui.
Pompierii l-au ținut de vorbă prin ușă pe copilul încuiat în casă pentru ac acesta să nu se mai apropie de geam. FOTO Cătălin Schipor
Polițiștii au reușit în ultimul moment să dea de tatăl minorului încuiat în casă. FOTO Cătălin Schipor
Pompierii l-au ținut de vorbă prin ușă pe copilul încuiat în casă pentru ac acesta să nu se mai apropie de geam. FOTO Cătălin Schipor
Pompierii l-au ținut de vorbă prin ușă pe copilul încuiat în casă pentru ac acesta să nu se mai apropie de geam. FOTO Cătălin Schipor
Pompierii l-au ținut de vorbă prin ușă pe copilul încuiat în casă pentru ac acesta să nu se mai apropie de geam. FOTO Cătălin Schipor
Pompierii l-au ținut de vorbă prin ușă pe copilul încuiat în casă pentru ac acesta să nu se mai apropie de geam. FOTO Cătălin Schipor
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un șofer din Constanța a fost depistat cu alcoolemie de 1,02 mg/l de polițiștii din Botoșani. IPJ Botoșani a anunțat că la data de 28 august 2022, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru […]
Săptămână încărcată pentru administrația constănțeană. După ce am văzut un nou Consiliu Județean Constanța în fruntea căruia au apărut oameni noi precum Horia Țuțuianu (PSD), Claudiu Palaz (PMP) și Daniel Learciu (ALDE), joi a venit […]
Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită la Primăria Constanța, acuză administrația publică locală de jefuirea patrimoniului public și susține că o nouă bucată din faleza orașului este un alt tun imobiliar pus la cale de […]
Be the first to comment