FOTO VIDEO Personalul medical de la Ovidius Clinical Hospital a început vaccinarea împotriva COVID-19. Este primul spital privat din județul Constanța care realizează imunizarea cadrelor medicale

Dr. Stelian Mociu de la OCH s-a imunizat împotriva Covid-19. FOTO Paul Alexe

În prima zi lucrătoare din acest an, a continuat vaccinarea personalului medical, parte a primei faze a strategiei naționale de vaccinare împotriva COVID-19 a populației. Printre primele care s-au vaccinat, ca urmare a programării făcute pe platforma națională de programare pentru vaccinarea împotriva COVID-19, s-au numărat cadrele medicale de la Ovidius Clinical Hospital, care devine astfel primul spital privat din județ care începe imunizarea personalului medical.

Din fericire, atât pentru mine, cât și pentru pacienții spitalului nostru, am fost printre primii care s-au vaccinat, în prima zi a campaniei naționale de vaccinare din acest an. La prima oră a dimineții, conform programării, m-am prezentat la centrul de vaccinare la care am fost arondați de către DSP.

Procesul de înregistrare a fost foarte simplu, am accesat platforma de vaccinare națională, la sfârșitul lunii decembrie, am făcut programările pentru tot personalul care își dorește să se vaccineze, iar programul a generat o recipisă cu programarea fiecăruia dintre colegii noștri. Nu a fost nimic complicat, platforma funcționează foarte bine, înscrierea se face foarte ușor, n-am întâmpinat niciun fel de probleme, a explicat, pentru CTnews, directorul de îngrijiri de la Ovidius Clinical Hospital, asistent medical principal Mirela Răileanu.

Personalul medical de la spitalul privat constănțean a fost arondat la centrul de vaccinare de la Spitalul Militar din Constanța, unde totul a fost organizat “militărește”, astfel încât să nu fie omis niciun amănunt.

Experiența a fost una foarte bună, lucrurile au decurs mult mai bine decât ne așteptam. Am ajuns la centrul de vaccinare de la Spitalul Militar din Constanța, unde am fost arondați, am fost triați, consultați de alți colegi din cadrul spitalului, apoi am intrat la vaccinare, circuitul a fost extraordinar de bine pus la punct, iar la final am mai rămas încă 15 minute la monitorizare, totul a fost în regulă, apoi am putut pleca, a povestit, la rândul său, dr. Stelian Mociu, medic specialist ATI în cadrul Ovidius Clinical Hospital.

Personalul medical din cadrul OCH a răspuns afirmativ, fără ezitare, la campania de vaccinare împotriva COVID-19, motivele fiind atât de ordin personal, cât și din grijă pentru pacienții spitalului.

Am luat decizia de a mă vaccina pentru că mi se pare un moment de-a dreptul istoric, această descoperire a unui vaccin într-un timp atât de scurt, o realizare extraordinară a laboratoarelor de cercetare și a companiilor farmaceutice. Cred că este singura soluție de a scăpa de această pandemie și este momentul să o facem, deja un an de zile în care viața ne-a fost dată peste cap mi se pare mult. Probabil, va mai dura până vom intra în normal, dar pentru siguranța mea, pentru siguranța pacienților mei, consider că este foarte bine să fiu vaccinat și sper ca imunizarea aceasta să țină cât mai mult, a explicat dr. Stelian Mociu.

Aceeași opinie este împărtășită și de asistentul medical principal Mirela Răileanu, pentru care vaccinarea este singura cale de a reveni la modul de viață de dinaintea pandemiei.

Am luat decizia de a face vaccinul împotriva noului coronavirus pentru mine, pentru familia mea, dar și pentru pacienții OCH, pentru că îmi doresc foarte mult să scăpăm de această pandemie, să revenim la viața de dinainte, să putem ieși pe stradă fără niciun fel de probleme, să ne putem îmbrățișa, să ne putem vedea cu rudele și prietenii, cu cei dragi nouă. De altfel, în fiecare an mă vaccinez antigripal, am făcut-o și în acest an, iar acum nu m-am gândit nicio clipă să nu mă vaccinez”, a transmis Mirela Răileanu.

Personalul medical din cadrul Ovidius Clinical Hospital recomandă tuturor constănțenilor să se vaccineze, asigurându-i că nu există niciun pericol, iar eventualele reacții adverse sunt chiar mai mici decât în cazul altor vaccinuri.

Știm foarte bine că, în decursul anilor, multe boli au fost eradicate prin vaccinare. Îndemnul meu este să mergem să ne vaccinăm, este singura soluție de a scăpa de această pandemie, a punctat asistentul medical principal Mirela Răileanu.

Sfătuiesc pe toată lumea să se vaccineze, teoriile conspirației sunt complet false și nu există niciun fel de cip în acest vaccin, a declarat, amuzat, dr.Stelian Mociu. Vorbim despre un vaccin revoluționar, care ne va ajuta pe toți și, în viitor, odată vaccinați, va fi posibil să ne reluăm viața normală și să călătorim pe baza acestei adeverințe, care certifică faptul că am fost vaccinați și nu suntem în pericol de a ne infecta și nici de a infecta pe ceilalți, a încheiat medicul specialist constănțean.

În zilele care urmează, conform primei faze a strategiei naționale și a planificării făcute pe platforma informatică de programare https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/, va continua vaccinarea personalului medical.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*