FOTO VIDEO Patinoarul din Cernavodă a fost deschis. Organizatorii au luat toate măsurile pentru respectarea regulilor de protecție sanitară  

Patinoarul din Cernavodă. FOTO Paul Alexe

Așteptarea a luat sfârșit! Deși era pregătit să-și primească oaspeții încă din prima zi a lunii decembrie, patinoarul artificial din Cernavodă, situat în parcul central din fața Primăriei, și-a ținut porțile închise din cauza stării de carantină în care s-a aflat orașul. În cea de-a doua zi de Crăciun, în condițiile în care rata de infectare cu noul coronavirus a scăzut semnificativ în orașul de la Dunăre, s-a luat decizia ieșirii din starea de carantină, astfel că s-a deschis și patinoarul.

Sâmbătă, la ora 20.00, orașul Cernavodă a fost ridicată starea de carantină și, într-adevăr, copiii așteptau deschiderea patinoarului, mai ales că sunt în vacanță, a declarat, pentru CTnews, viceprimarul orașului Cernavodă, Șerif Cîrjali.

El a dat asigurări că regulile de combatere a răspândirii virusului sunt respectate.

Acum, sunt mulți copii aici, dar ne asigurăm că se păstrează distanțarea fizică și celelalte măsuri de siguranță sanitară care se impun, a precizat reprezentatul administrației publice locale.

De altfel, organizatorii au luat toate măsurile pentru ca regulile de protecție sanitară să fie respectate, inclusiv de a permite serii de patinatori cu mult sub capacitatea normală a patinoarului, care are o suprafață de 600 metri pătrați.

Capacitatea normală a patinoarului ar fi cam de o sută cinzeci de persoane, dar noi mergem acum la maxim 30 de persoane pe serie, tocmai pentru a evita aglomerarea și a păstra distanțarea fizică. Apoi, avem dezinfectant la intrarea pe patinoar, suntem atenți la distanțare și celelalte măsuri care se impun, precum purtarea corectă a măștii de protecție, a punctat viceprimarul.  

Cernavodenii sunt primii locuitori ai județului Constanța care beneficiază, în această iarnă, de un patinoar în aer liber, iar acest lucru a atras și iubitori ai acestui elegant sport din alte localități.

Este ceva frumos, noi nu suntem din Cernavodă, suntem din municipiul Fetești, dar la noi nu există așa ceva, din păcate, dar pentru copii este ceva frumos. Am venit pentru cele două fete ale noastre, care patinează de doi-trei ani, s-au învățat pe role. Acum patinează bine, au mai luat și căzături, dar este frumos, a mărturisit un părinte.

Evident, cei mai bucuroși sunt copiii și tinerii, unii mai avansați în tehnica patinajului, alții aflându-se la primele… căzături pe suprafața de gheață.

Îmi place că s-a deschis patinoarul, mă bucur că pot să mai ies afară. Patinez de doi ani, fac și cursuri de patinaj, anul trecut am și câștigat un premiu la un concurs, și acum mă bucur că s-a deschis și pot patina din nou, a declarat o adolescentă.

Mă bucur că s-a deschis, că se întâmplă ceva bun. Am adus fetița să patineze, este pentru prima oară și sper să-i placă, să mai venim, a spus, la rândul său, o tânără mamă, care încerca să-i ofere o primă lecție de patinaj fetiței sale.

La fel ca și în anii precedenți, accesul pe gheața patinoarului este gratuit, singura condiție ce trebuie îndeplinită pentru ca suprafața să rămână funcțională este ca temperatura în aer să nu urce peste 10 grade Celsius.

Trebuie spus că patinoarul este doar unul dintre punctele de atracție pentru locuitorii orașului, administrația publică locală având grijă ca întreg parcul central să inducă o atmosferă de poveste. Astfel, toată piațeta a fost frumos ornată, ca de altfel toate strazile principale ale orașului, sensurile giratorii, Podul Sf.Maria și toate celelalte parcuri din Cernavodă.

Au fost folosite pentru realizarea iluminatului ornamental modele transversale, cu dimensiuni între 6-18 metri și 1,5 metri înălțime, precum și modele de tip stâlp, în șapte variante distincte. Pentru sensurile giratorii, fiecare model de împodobire este personalizat, fiind folosite globuri 2D, care formează un ansamblu 3D, ornamente tip copaci pitici, figurine de stâlp din șir luminos, brazi conici și triunghiulari cu stea din șir luminos și perdele luminoase, a explicat Șerif Cîrjali.

La rândul său, fațada Primăriei este împodobită cu lumini ornamentale galbene și fulgi și țurțuri luminoși, albi, totul fiind legat la un sistem DMX care oferă un frumos spectacol de lumină și culoare. Totodată, pe platoul din fața Primăriei tronează un brad natural, cu înălțimea de aproximativ 12 metri, împodobit cu cadouri, steluțe și fulgi luminoși.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*