Ca să nu mai piardă timp și bani cu constructorii neserioși care câștigă licitații și nu se țin de calendarul lucrărilor, primarul din Cernavodă va monitoriza personal mersul lucrărilor la proiectele derulate în oraș. Liviu Negoiță ia la pas săptămânal șantierele deschise în Cernavodă și notează progresele făcute de muncitorii aflați cu construcțiile în diverse stadii. Edilul e foc și pară pe firmele de construcții care se mișcă încet și în loc de obiective date la timp furnizează explicații și justificări care nu folosesc nimănui la nimic.
“Chiar îmi doresc ca lucrările la acest proiect să fie realizate la timp pentru că nu mi se pare corect ca cetățeanul să tot aștepte. Am tot spus :”nu mi se pare normal să începem o lucrare astăzi, constructorul să-mi spună că o termină în 4 luni de zile conform caietului de sarcini, și se împlinesc doi ani și jumătate și suntem la faza de egalizare a terenului! Cetățeanul n-ar trebui să suporte așa ceva. Ar trebui ca toți (constructorii – n.n.) să înțeleagă că la Cernavodă să nu mai vină dacă nu își termină proiectele! Le spun din start: n-au ce să mai caute aici !”, spune cu năduf primarul Negoiță.
Conduce mașina Primăriei pe drumul spre periferia orasului către șantierul viitorului bazin de înot. E un proiect important al mandatului său, costă o mulțime de bani și vrea să îl vadă gata la timp. Primăria Cernavodă are experiența unor firme neserioase care i-au ținut în contestații și întârzieri de asfaltări ale unor străzi principale din oraș și nu mai e dispusă să aibă de-a face cu astfel de parteneri comerciali. Liviu Negoiță se duce glonț la șeful de șantier care coordonează o macara venită să înlocuiască niște barăci.
“De săptămâna viitoare vă aducem un generator electric temporar de 63 KW să puteți începe activitatea, iar apoi montăm un transformator care va fi de sine stătător și va funcționa inclusiv pentru obiectivul nostru, Via Verde. Piscina asta din câte știu eu are 12,5 m lățime, vreo 25 m lungime și adâncime de 1,5 m. Volumul va fi de 468 metri cubi de apă. Data trecută când am fost v-am arătat perimetrul care era trasat pe locul unde va fi amplasată această piscină semiolimpică.
Acum deja au început lucrările piscinei. Tot pământul acesta excavat va fi dus în zona aceea mai departe – acolo va fi Via Verde. Acesta va fi amplasamentul psicinei – mă rog, acesta va fi doar interiorul. Ceea ce vedem acum va fi chiar bazinul de înot, iar pe lângă el urmează toate celalalte”, explică edilul din Cernavodă.
Frustrarea primarului este de înțeles: în prezent orașul Cernavodă nu are niciun bazin de înot semiolimpic care să mai aibă și instalație de recirculare, filtrare, încălzire și tratare, conform normativelor europene. Sunt câteva bazine de înot, însă sunt învechite și nemodernizate, iar uzura echipamentelor care le deservesc este vizibilă. Cel care se construiește acum e ultramodern.
“Va avea deversare perimetrală, cu canal perimetral – este genul de sistem folosit la piscinele publice. Ea va fi acoperită cu o structura presostatică, așa-numitul balon care va fi menținut ridicat (umflat – n.n.) cu ajutorul unei unități de încălzire / ventilație. Pe perioada sezonului se dorește demontarea acestei structuri ca să rămână un bazin în aer liber”, spune Mircea Micșunescu, șeful de șantier.
Micșunescu s-a obișnuit cu descinderile inopinate ale primarului Negoiță, care verifică periodic în ce stadiu au ajuns lucrările la bazin.
“Săptămâna viitoare vine tot fierul-beton pentru realizarea armăturii radierului de la bazin, radierul de la camera tehnică și vasul de compensare al piscinei după care chemăm Inspectoratul de Stat în Construcții – este o fază determinantă a proiectului – să verifice armătura ca să putem trece la etapa următoare: turnarea radierului. Fierul beton dacă vine luni, într-o săptămâna terminăm armarea. Acum stăm la mâna Inspectoratului de Stat în Construcții, să vedem… Noi facem cerere să vină la faza determinantă în funcție de disponibilitatea lor”, explică Mircea Micșunescu, șeful de șantier.
Primarul îl întrerupe: “Domnu’ inginer, suntem în grafic ? Suntem în grafic. Este bine, zice primarul. Asta e important, pentru că noi am promis că această piscină semiolimpică, în patru luni de zile ar fi trebuit să fie terminată, după care să vedem – facem recepția”.
Construind acest bazin modern de înot prevăzut cu vestiare și alte dependințe, orașul dorește să le asigure cetățenilor o bază sportivă unde oamenii să învețe să înoate, să desfășoare diverse activități sportive și chiar să găzduiască competiții sportive interne între instituțiile de învățământ. Mai mult, prin închirierea bazinului de înot, Primăria orașului Cernavodă poate crește veniturile proprii.
“Acolo vor fi camere, două camere de sine stătătoare: una e camera pompelor și alta e vasul de compensare pentru bazin (tot ce se deversează se duce într-un vas de compensare, de acolo trag pompele, bagă-n instalația de filtrare, tratează apa și-o reintroduc în bazin; este un sistem tip circuit închis). Imediat la o săptămână, după cum ne permite maturarea betonului, montăm structura de oțel a piscinei, se trag toate țevile, toată instalația, tot, se umple cu pământ, se compactează, se toarnă plaja (zona adiacentă piscinei – n.n.) și apoi săpăm șanțul pentru grinda de lestare a balonului. Apoi montăm balonul, cuplăm la curent, se umflă.
Toată structura va avea 33 metri lungime pe 18 lățime ca să-mi permită și spațiu de circulație stânga-dreapta și față-spate minim 3 metri, iar aici va fi o ușă-tunel de acces cu un culoar de 2 metri care va duce la un vestiar de 10 metri pe 7.56. Separat bărbați/femei, grup sanitar, dușuri cabinet medical, recepție …”, completează inginerul mergând pe teren printre jaloane.
Dacă muncitorii se țin de treabă, orașul Cernavodă va avea în curând un bazin semiolimpic de înot, funcțional 365 de zile pe an.
“Ne chinuim mult cu firmele neserioase; tocmai asta încercam să-i spun și șefului de șantier să înțeleagă: nu se poate să antamezi o lucrare pe care tu ți-o asumi pentru o perioadă de vreme și tot tu să vii cu justificări de genul “iarna ninge, vara e prea cald…” Nu poți să spui asta în permanență, pentru că cetățeanul nu are nicio vină să te suporte pe tine. Genul acesta de constructori nu sunt serioși. Într-un parteneriat trebuie să câștige toată lumea: să câștige și cel care beneficiază și trebuie să câștige și constructorul ca să-și plătească angajații”, declară pentru Constanța NEWS Liviu Negoiță.
Pubele la standarde europene, montate de Primăria Cernavodă
Prima casetă funcțională a noului sistem de colectare a gunoiului se află pe strada Panait Cerna, lângă pizzeria Maria. Este vorba despre pubele subterane care vor elimina mirosurile grele, precum și mizeria care se strânge în jurul tomberoanelor. Practic, deșeurile aruncate de cetățeni ajung în containere îngropate în pământ și astfel, la ele nu mai au acces oamenii străzii care caută materiale reciclabile. Sistemul, mult mai eficient decât clasicele pubele, este folosit în Spania, Germania și în Danemarca.
“În țară, din câte am înțeles, sunt puține localități (vreo patru) care au acest sistem și vreau să vă arăt cum funcționează. Se pune aici sacul menajer pe mărimea acestui suport și el se duce direct în caseta colectoare. Mașinilor noastre de gunoi le-am montat niște instalații hidraulice pentru că acest sistem nu poate fi acționat decât de acele mașini. Aici există o platformă, mașina se conectează la ea și o ridică”, arată primarul.
În total, Cernavodă va avea 54 de astfel de stații automatizate de colectare a deșeurilor menajere, iar pe stâlpii de iluminat stradal din jurul lor, Primăria va monta camere de luat vederi pentru a-i prinde pe localnicii care aruncă gunoiul pe lângă. Vor urma amenzi drastice și, în felul acesta, municipalitatea speră să-i civilizeze și pe cei certați cu curățenia.
“Odată și-odată trebuie să înțelegem că este nevoie să ne civilizăm!”, spune Liviu Negoiță pentru Constanța NEWS.
Be the first to comment