Chiar dacă unii consideră că este o risipă consumeristă, nu se poate nega faptul că orice oraș, mai mic sau mai mare, arată cu totul special, atunci când, în perioada sărbătorilor de iarnă, este învăluit de splendoarea iluminatului festiv. Au mai rămas mai puțin de două săptămâni până când zurgălăii de la sania lui Moș Crăciun vor zornăi în adâncul văzduhului, așa că și pregătirile de sărbătoare de la Cernavodă se desfășoară în ritm alert.
Arterele principale de circulație din oraș, inclusiv podul „Sfânta Maria” au fost împodobite cu decorațiuni multicolore, care vor anima întunericul nopților reci și înnorate de ale acestui decembrie.
„Domnul primar ne-a obișnuit ca, în fiecare an, să ne facă surprize. Într-adevăr, anul acesta am întârziat un pic, pentru că au fost mai multe firme (n.red – participante la licitație), dar de data asta s-au contestat una pe cealaltă și s-a întârziat cu montarea luminițelor și a patinoarului. Într-un final s-a rezolvat, avem un câștigător și anul acesta vor fi, așa cum am spus, suprize mari. Vor fi surprize mari pentru că domnul primar s-a gândit ca pe Via Verde, zona de promenadă de pe malul Dunării, să facă luna copiilor, adică va fi explozie de luminițe, de surprize, pe Via Verde”, promit autoritățile, prin vocea viceprimarului Șerif Cîrjali.
Copiii din Cernavodă vor avea anul acesta și bucuria de a practica patinajul, de a se distra și de a crea amintiri frumoase alături de prietenii lor. Totul, spun reprezentanții administrației locale, nu doar în spiritul sărbătorilor de iarnă, ci și în spiritul economiei de resurse, care se impune la nivel național și european.
„Avem aici un patinoar. Domnul primar chiar a primit de la Prefectură (n.red – o solicitare de raport) să spunem ce economii am adus noi orașului – pentru există criza aceasta energetică – și cum ne-am pregătit. În primul rând noi am accesat fondurile europene pentru iluminatul care este pe LED și avem aici un patinoar care este sintetic. (…) Cei care îl montează spun că este la fel ca unul cu gheață. Vom vedea, este ceva nou și pentru noi, la Cernavodă”, a afirmat viceprimarul Șerif Cîrjali, pentru CTnews.
La fel ca în anii precedenți, accesul la patinoarul amenajat de primărie este gratuit. Locuitorii din Cernavodă nu vor trebui să scoată din buzunar niciun leu nici pentru închirierea patinelor. Acestea sunt disponibile în mai multe mărimi destinate copiilor, iar astfel autoritățile speră să facă o bucurie atât celor mici, cât și părinților. Patinoarul va rămâne instalat timp de 30 de zile, însă, afirmă viceprimarul Șerif Cîrjali, dacă va exista dorință manifestată din partea cetățenilor din Cernavodă, contractul poate fi prelungit, astfel încât copiii din oraș să se poată bucura mai mult timp de grațiosul sport de iarnă.
Licitația pentru amenajarea punctului de atracție de sezon a fost câștigată de o firmă constănțeană, recunoscută pentru profesionalism în domeniu la nivel național.
„Patinoarul este ecologic, este confecționat dintr-un material special, el rezistă la -80 de grade Celsius și +100 de grade Celsius. Nu are nevoie de apă, energie electrică, este ușor de întreținut, ungerea lui se face cu un ulei special și cu apă, aplicate cu ajutorul unei mașinării”, a explicat, pentru CTnews, Marius Manu, reprezentat al firmei WaterBoyz.
Astfel de patinoare, artificiale, au funcționat în anii trecuți, atât în sezonul rece, dar și în sezonul cald – spre surprinderea și entuziasmul turiștilor – la București, în stațiuni de pe Valea Prahovei, dar și la malul mării, în stațiuni din sudul litoralul.
Deși locuitorii din Cernavodă sunt, la fel ca restul românilor, îngrijorați de valurile de incertitudine care afectează întreaga Europă, nu doar România, administrația locală consideră că oamenii merită un răgaz în care să regăsească liniștea și tihna de care să se bucure alături de cei dragi, iar luna decembrie oferă cadrul ideal pentru acest lucru.
Surprizele oferite cernavodenilor nu sunt rezervate doar copiilor. Primăria s-a gândit și la adulți, pe care îi învită să redescopere zona de promenadă de pe malul canalului Dunăre – Marea Neagră, care, de asemenea, va purta veșminte calde și luminoase de sărbătoare.
„Anul acesta va fi o zonă specială, va fi Via Verde, care va fi în plus față de anul trecut. În rest, toate parcurile, aproximativ toate străzile vor fi împodobite, pomii, la fel, vor fi împodobiți cu luminițe”, a mai adăugat Șerif Cîrjali.
Be the first to comment