Orașul Cernavodă stă de ani buni la mila naturii. Apa potabilă pe care locuitorii o beau zi de zi era pompată din Dunăre. Seceta din ultimii ani a făcut ca instalațiile de captare a ei să înainteze tot mai mult către mijlocul fluviului. Problema a fost rezolvată de SC RAJA SA printr-o lucrare de mare amploare.
Compania extrage apa de la peste 200 de metri din Medgidia și apoi o transportă 20 kilometri către Cernavodă. Proiectul “Rabilitarea și modernizarea sietmului de alimentare cu apă și canalizare în regiunea Constanța și Ialomița” include și această nouă stație de pompare situată la intrarea în orașul Cernavodă, dar și construirea unui bazin nou de egalizare. Valoarea proiectului depășește 25 milioane lei.
Investițiile din cadrul contractului sunt:
Obiect 01. Conducta de aducțiune Dn 500 mm, in lungime de 20.344 m, la o valoare de 20.534.655,70 lei asigură alimentarea cu apă potabilă a orașului Cernavodă din sursele de subteran din Medgidia. Prin această investiție, cetățenii orașului Cernavodă beneficiază de apă de cea mai bună calitate, extrasă din surse de subteran, de la o adâncime de peste 200 metri.
Realizarea acestei conducte de aducțiune a creat premisele ca într-o etapă imediat următoare să se asigure o sursă suplimentară pentru alimentarea a localităților Satu Nou, Mircea Vodă, Faclia, Anghel Saligny și Stefan cel Mare prin executarea în cadrul prezentului contract a unor camine de conexiune pentru preluarea în viitor a rețelelor existente și alimentarea cu apă de subteran. Prin executarea acestor lucrări se va asigura populației apă la standarde înalte de calitate și se vor elimina actualele deficiențe.
Obiect 02. Gospodăria de Apă la o valoare de 1.844.788,80 lei este formată din rezervor de înmagazinare cu capacitatea de 1000 mc ce va asigura continuitatea serviciului în cazul apariției unor avarii, stație de dezinfecție a apei cu hipoclorit de sodiu, stație de pompare, pavilion de exploatare și cabină grup electrogen.
Obiect 03. Rețelele de canalizare – extinderea sistemului de canalizare pe o lungime de 5.060,60 m, în valoare de 2.051.962,65 lei este executată pe următoarele străzi: Călărași, Nicolae Bălcescu, Fundătura Biruinței, Fundătura Viorelelor, Brândușelor, Cuza Vodă, Fundătura Cazărmii, Ovidiu, Crișan, Mircea cel Bătrân, Miron Costin, Indiguirilor, Viorelelor, Ioachim Ionașcu, Ghioceilor, Războieni, Mărășești, Maxim Gorki, 1919.
Obiect 04. Bazin nou de egalizare în valoare de 733.584,68 lei este amplasat în incinta stației de epurare existente și a fost construit pentru preluarea debitului suplimentar de apă uzată rezultat în urma extinderii rețelei de canalizare.
Be the first to comment