FOTO VIDEO Oamenii mărilor, sărbătoriți cu ocazia Zilei Marinei Române

Ziua Marinei 2022. FOTO Paul Alexe

Ceremonia oficială dedicată Zilei Marinei Române, sărbătorită în mod tradițional pe 15 august, odată cu una dintre principalele sărbători religioase ale creștinătății, Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, a fost organizată și în acest an în Dana Zero a Portului Militar Constanța.

Festivitățile au început imediat după sosirea președintelui Klaus Iohannis, care a fost întâmpinat de Garda de Onoare. A urmat ceremonialul de ridicare a Pavilionului, Geacului și Marelui Pavoaz la bordul navelor militare aflate în portul militar, dar și la bordul navelor aflate pe mare, în fața Portului Tomis, unde constănţenii, dar şi turiştii, au avut parte de jocuri marinăreşti şi de expoziţii de tehnică militară. După intonarea Imnului de Stat, a urmat slujba religioasă susținută de Arhiepiscopul Tomisului, care a generat și primul moment tensionat al zilei, IPS Teodosie fiind întrerupt de către organizatori în timpul slujbei, pentru a i se da cuvântul şefului Statului Major al Forţelor Navale, Mihai Panait. Prelatul a continuat slujba, fără a fi auzit de către cei prezenți, după care a părăsit portul militar.

„Nu m-am supărat, nu am voie să mă supăr. Îi compătimesc pe cei care au făcut asta pentru că înaintea lui Dumnezeu vor răspunde”, a declarat IPS Teodosie, vizibil iritat, în timp ce părăsea locul festivităților, fără a mai asculta discursul președintelui Klaus Iohannis.

În discursul său, președintele Klaus Iohannis a adus un omegiu marinarilor români, militari și civili, care prin sacrificiile lor se pun în slujba țării.

„Ziua de 15 August vă este dedicată dumneavoastră, celor care v-ați clădit o carieră în slujba marinei militare și civile. Vă salut cu multă căldură și vă urez „La mulți ani, dragi marinari!”. În această zi deosebită, aprecierea și recunoștința noastră se îndreaptă către dumneavoastră, cei care purtați cu demnitate și curaj drapelul tricolor pe mările și oceanele lumii. Tenacitatea, dârzenia, rezistența și spiritul de sacrificiu de care dați dovadă fac din profesia de marinar una deopotrivă onorabilă și dificilă. A fi marinar este mai mult decât o meserie, este un stil de viață care presupune multe sacrificii, dar și nenumărate satisfacții și împliniri. În aceste momente aniversare, vă îndemn să aducem un omagiu eroilor mărilor și oceanelor , care și-a dedicat viața apărării României și s-au jertfit sub pavilionul național”, a spus șeful statului.

În contextul complicat al războiului din Ucraina, la granița României, Președintele Klaus Iohannis a reiterat rolul important pe care țara noastră îl are în regiunea Mării Negre, frontiera de est a Uniunii Europene și a Alianței Nord-Atlantice-NATO, în contextul amenințărilor de securitate, militare și non-militare, venite dinspre Rusia.

„Ne aflăm pe țărmul Mării Negre, la numai câteva sute de kilometri distanță de războiul nedrept și brutal declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Un conflict armat pe care mulți nu-l mai credeau posibil în Europa vremurilor noastre. În ultimii ani, am acționat constant și decisiv pentru ca regiunea Mării Negre să fie recunoscută drept una de interes major pentru comunitatea euro-atlantică, pe măsura importanței sale geostrategice de hotar al Alianței Nord-Atlantice și al Uniunii Europene.

Iată că Marea Neagră este considerată astăzi o zonă de interes strategic pentru securitatea euro-atlantică, așa cum am afirmat răspicat, împreună cu ceilalți aliați, în conceptul strategic al NATO pe care l-am aprobat la summit-ul istoric recent desfășurat la Madrid. O demonstrează nu numai vizibilitatea fără precedent a întregii regiuni în care ne aflăm, ci și prezența celor peste 5000 de militari aliați în România. În câteva luni, țara noastră a devenit un simbol al unității, solidarității și coeziunii care caracterizează alianța nord-atlantică”, a mai spus Klaus Iohannis, care a uitat însă să menționeze Canada (țară reprezentată la festivități de un pluton de militari, alături de alți militari din SUA și Franța), în momentul în care a enumerat și a mulțumit țărilor care au, în acest moment, efective militare pe teritoriul României. 

Cu această ocazie, pentru a consolida poziția României în cadrul alianței, Klaus Iohannis a anunțat că bugetul Apărării va fi crescut începând cu anul viitor, la 2,5 la sută din PIB.

„Ţara noastră va continua să îşi îndeplinească cu responsabilitate rolul de pilon de stabilitate regional şi rămânem ferm şi deplin implicaţi în realizarea angajamentelor asumate în cadrul Alianţei Nord-Atlantice. Astăzi, mai mult decât oricând în ultimele decenii, este necesar un nivel superior de ambiţie, inclusiv în domeniul apărării, pentru a face faţă provocărilor multiple în actualul context extrem de complicat. De aceea, începând cu anul 2023, vom face un efort în plus pentru a creşte alocarea bugetară pentru Apărare de la 2 la sută din PIB, cât este în prezent, la 2,5 la sută. Vom utiliza aceste fonduri pentru a accelera înzestrarea şi modernizarea Armatei României, inclusiv a Forţelor Navale, şi pentru a creşte nivelul de pregătire a militarilor noştri, astfel încât să dispunem de o structură de forţe interoperabilă cu cele aliate şi mai eficientă, capabilă să asigure apărarea naţională şi să contribuie la apărarea colectivă, împreună cu aliaţii noştri din NATO.”, a mai spus președintele.

Tradiția sărbătoririi Zilei Marinei Române, la 15 august, a fost reluată după 1990, iar din anul 2009 a fost declarată zi națională. În perioada comunistă, Ziua Marinei Române era sărbătorită pe 6 august.

„Tradiția celor 162 de ani de istorie a Forțelor Navale și a celor 120 de ani de când sărbătorim Ziua Marinei Române reprezintă mărturia istorică a importanței acestei zile în viața celor care și-au împletit destinele cu întinderile albastre ale apelor”, a punctat în discursul său Mihai Panait, şefului Statului Major al Forţelor Navale.

În cea de-a doua parte a zilei, după ora 17.00, marinarii militari vor fi prezenţi în Portul Tomis, după care publicul este invitat la un mini-concert susţinut de formaţiiile muzicale ale Forţelor Navale Române şi Diviziei 101 Aeropurtate a SUA, cantonată la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, care va avea loc pe faleza de la Cazino, în zona grupului statuar „Pescarii”, în intervalul orar 20.00-20.30.

Cea de-a 120-a aniversare a Zilei Marinei Române se va încheia cu un concert extraordinar, susţinut de Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” şi cu retragerea cu torţe a marinarilor, urmate de un spectacol de artificii. Spectacolul de artificii, lansate de pe mare, va fi asigurat de către Primăria Municipiului Constanţa şi va încheia manifestările organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Marinei Române.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*