Nava-școală Mircea a devenit un ambasador al României Sustenabile în cadrul unei ceremonii desfășurate în Portul Militar și la care au luat parte numeroase oficialități naționale și centrale. Această distincție vine în urma unui parteneriat încheiat între Forțele Navale, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Asociația „Ivan Patzaichin” – Mila 23 și Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța.
Prezent la eveniment, ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a subliniat importanța acestei inițiative.
“Parteneriatul acesta are ca obiectiv important promovarea obiectivelor dezvoltării durabile, un program important de educație națională și evident înțelegerea mecanismelor dezvoltării durabile și importanței acestei dezvoltări durabile pentru viitor. Salut această inițiativă pe care Departamentul nostru de Dezvoltare Durabilă a adus-o aici și această distincție pe care premierul României a acordat-o în scop educativ, în scopul unei comunicări a acestor valori importante. Doamnelor și domnilor cadeți, desemnarea simbolului cel mai cunoscut al Marinei Militare – Nava Școală Mircea ca ambasador al României Sustenabile vă obligă să vă pregătiți în continuare temeinic pentru meseria de apărător al frontierelor de apă ale României, să puneți pasiune în pregătirea voastră pentru a vă putea alătura militarilor din Forțele Navale căliți în misiuni și exerciții internaționale, antrenați permanent pentru a acționa în proceduri interoperabile în cadrul Alianței Nord-Atlantice, pentru a menține capabilitatea forțelor române la un nivel ridicat, capabile să acționeze în concordanță cu provocările de securitate din regiunea Mării Negre în apărarea intereselor de securitate ale României”, a declarat Vasile Dîncu.
La rândul său, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, Borbély László, a afirmat că nava-școală Mircea este un ambasador al României.
“E o zi specială pentru că noi avem foarte mulți ambasadori. Avem ambasadori numiți în diferite țări, care reprezintă cu cinste România, dar avem unii ambasadori care evident prin ceea ce fac fără neapărat a avea un titlu oficial de ambasadori sunt un brand al României, un simbol ai României. Și un asemenea ambasador este nava-școală Mircea. Am înmânat acest drapel și această diplomă. De ce? Pentru că merită, pentru că ceea ce face această navă, în primul rând ce face, educă mii de cadeți, mii de tineri care se pregătesc pentru o meserie foarte dificilă. Să aveți totdeauna mai multe vise decât realizări, dar să aveți și realizări, să îndrăzniți să visați și să îndrăzniți să fiți, de fapt, ambasadori ai României peste mări și oceane”, a spus Borbély László.
Ana-Maria Vătămanu, președintele Asociației de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța, a afirmat că nava-școală Mircea oferă cea mai bună lecție despre ceea ce înseamnă dezvoltare durabilă.
“Ca președinte al Asociației de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța, consider că Bricul Mircea ne dă poate cea mai bună lecție despre ceea ce ar trebui să însemne dezvoltarea durabilă și importanța acestui concept de gen. De ce? Pe de o parte pentru că nava etalon a marinei românești iată astăzi în vârstă de 83 de ani, găzduiește oriunde acostează în lume un număr impresionant de vizitatori. În tururile ghidate publicului i se oferă o serie de noțiuni importante privind economia circulară, sustenabilitate, privind folosirea corectă a resurselor. Bricul Mircea este, de altfel, și un excelent profesor cu decenii de experiență pentru ceea ce numim noi astăzi dezvoltare durabilă. Pe de altă parte pentru că Bricul Mircea școlește în continuare cadeți și viitori ofițeri. Și din acest punct de vedere dezvoltarea durabilă în materie de educație este sprijinită prin exemplul pe care ni-l oferă Bricul Mircea”, a explicat Ana-Maria Vătămanu.
De asemenea, președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a declarat că acest concept de dezvoltare durabilă este bine că începe de pe o navă-școală.
“Bricul Mircea face parte din sufletul Constanței, mulți constănțeni îl asimilează ca emblema acestui oraș, bineînțeles fiind și o emblemă a României. Acest concept de dezvoltare durabilă, cred că astăzi mai mult ca oricând este bine că începe de pe o navă-școală. Vreau să felicit pe domnul inspector școlar pentru că aici lângă noi sunt foarte mulți elevi ai liceelor constănțene, atrași de acest simbol și nu numai și totodată promovând și educația sustenabilă și durabilă. Sigur, acest cuvânt pentru unii înseamnă puțin. Ce înseamnă sustenabil? Ce înseamnă durabil? Cu ce ne schimbă nouă viața? Poate că elementul acesta educațional cu privire la ce înseamnă mediul în care trăim, la resursele pe care le folosim și cum le folosim este extraordinar de important și în special pentru județul Constanța. Avem în dezbatere și finalizare o strategie de dezvoltare durabilă în care resursele și resursa umană este foarte importantă pentru noi”, a spus Mihai Lupu.
Ivona Patzaichin – Rusu, fiica lui Ivan Patzaichin, explică de asociația fondată de tatăl său este parte din acest proiect.
“Probabil vă întrebați de ce Asociația Ivan Patzaichin. Pentru că tata, în primul rând, s-a considerat un liant, un magnet care a atras oameni, care aveau aceleași valori: corectitudine, bunătate, prietenie și nu în ultimul rând lucruri importante pentru el cum au fost dragostea pentru natură și în special pentru apă. Tata a fost considerat amiralul Flotilei de Aur și a fost un om care a crescut copii, a format sportivi și caractere puternice așa cum face și nava-școală Mircea încă de peste opt decenii, mai mult decât a reușit tatăl meu. De aceea, nava-școală Mircea va fi ambasador al României sustenabile, o calitate în plus față de calitatea vocațională a diplomației navale și sincer vă doresc mult succes în noua dumneavoastră misiune. Sunt absolut convinsă că prin această misiune nouă pe care o veți avea, veți duce mai departe faptul că România este responsabilă, că are grijă de apele sale și de apele mărilor și oceanelor lumii”, a spus Ivona Patzaichin – Rusu.
Comandantul navei-școală Mircea, Mircea Târhoacă, a mulțumit pentru acest titlu.
“Am plăcerea și bucuria de a spune în numele comandantului navei-școală Mircea, în numele echipajului pentru acest titlu de ambasador al României sustenabile, vă mulțumim și sperăm că misiunea noastră în continuare va fi una de succes îndeplinită”, a afirmat Mircea Târhoacă.
Nava-școală Mircea este primită cu entuziasm peste tot unde acostează, reprezentând un autentic ambasador al României, al competențelor și valorilor sale. În tururile de vizitare care se organizează la bord, echipajul spune publicului povestea navei și prezintă performanțele acesteia.
Aceste tururi vor include și informații privind regulile de la bord care permit asigurarea unor călătorii sustenabile. Regulile aplicate de echipaj pot reprezenta modele pentru vizitatori, care astfel vor înțelege mai bine principiile dezvoltării durabile. Metafora unei ambarcațiuni aflate în misiune pe ocean, cu o magazie limitată de provizii la bord, explică foarte elocvent nevoia de responsabilitate în cheltuirea resurselor finite ale planetei.
În cel mai recent marș de instrucție, din care nava s-a întors pe 16 mai, comandantul acesteia, comandor Mircea Târhoacă, a început demersurile pentru a realiza un audit de sustenabilitate a activității la bord. Ca urmare, nava a fost pre-acreditată „Zero waste at sea” de către organizația Zero Waste Europe, și activitatea sa urmează a fi monitorizată din punct de vedere al impactului asupra mediului. Pe baza acestui audit, realizat sub îndrumarea Zero Waste România, echipajul va identifica ce măsuri trebuie să ia, astfel încât să se înscrie pe traseul de obținere a certificării “Zero Waste at Sea”. Practic, nava va deveni prima ambarcațiune de o asemenea anvergură care să devină sustenabilă în condiții de navigație.
Nava-școală „Mircea” a intrat în serviciul Marinei Militare Române în anul 1939, continuând tradițiile unei alte nave legendare, bricul care a navigat sub același nume vreme de peste 60 ani, la finalul secolului XIX, până la predarea misiunii de pregătire a cadeților către actuala navă-școală a marinei militare române.
Construită la Hamburg, noua navă-școală intra în serviciul Marinei Regale Române la 17 mai 1939. Timp de 83 de ani, Mircea a făcut dovada excelentelor sale calități nautice, fiind casă și școală pentru zeci de generaţii de ucenici-marinari, pe care i-a ajutat să devină profesioniști destoinici, care au navigat cu succes pe mările şi oceanele lumii, înfruntând cu curaj capriciile acestora. Echipajele şi cadeţii, care s-au instruit pe nava-școală „Mircea”, au privit de fiecare dată, cu emoţie şi mândrie, steagul scump al patriei noastre fluturând la catargul navei și s-au întors, cu emoție și respect, de fiecare dată la bordul acestei nave.
Be the first to comment