FOTO VIDEO Narcisa Lecușanu a început, la Constanța, turneul de promovare a cărții autobiografice “Povestea vieții mele”

Narcisa Lecușanu a lansat la Constanța cartea "Povestea vieții mele". FOTO Paul Alexe

Eveniment editorial la malul mării! Fosta handbalistă Narcisa Lecușanu și-a început turneul național de promovare a carții autobiografice Povestea vieții mele. Una dintre cele mai valoroase sportive din istoria handbalului românesc, membru al Comitetului Executiv al Federației Internaționale de Handbal, Narcisa Lecușanu expune în cartea sa, cu multă emoție, cele mai importante momente care i-au conturat cariera sportivă, dar și viața personală.

Povestea vieții mele cuprinde 251 de capitole, inclusiv aprecieri personale din partea unor personalități marcante din lumea sportului, cu care Narcisa Lecușanu a interacționat în diferite momente ale vieții.

Lansarea de carte a fost onorată de prezența unor foste mari glorii ale sportului constănțean și românesc, fosta vicecampioană mondială Elena Frîncu, fostul mare atlet și președinte al CS Farul, Ilie Flororiu, foștii mari handbaliști Ionuț Rudi Stănescu și Laurențiu Toma, antrenorii emeriți Dumitru Muși și Lucian Rîșniță, cu care Narcisa Lecușanu a colaborat în diferite perioade ale carierei de handbalistă. Deasemenea, au fost prezenți reprezentanți, la cel mai înalt nivel, ai celor două instituții care au organizat și făcut posibil acest eveniment, Direcția Județeană de Sport și Tineret Constanța și Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității “Ovidius” Constanța. Autoritățile locale au fost reprezentate de noul subprefect al județului Constanța, Secyl Suliman.

Născută la Bacău (1976), Narcisa Lecușanu are în palmares titlul de vicecampioană mondială, la Sankt Petersburg (2005, cu Gheogrhe Tadici și constănțeanul Dumitru Muși pe banca tehnică), campioană mondială de tineret (1995), finalistă a Ligii Campionilor (2010, cu Oltchim Rm,Vâlcea) și câștigătoare a Cupei Cupelor (2007, cu Oltchim.Rm.Vâlcea). A evoluat sub tricoul echipei naționale feminine de handbal a României în 116 meciuri, în care a înscris 302 goluri. După ce s-a retras din activitatea de performanță, în 2010, s-a dedicat carierei de administrație sportivă. În 2018, a candidat pentru președinția Federației Române de Handbal, dar a pierdut la un singur vot (99-100) în fața actualului președinte, Alexandru Dedu. În 2017, Narcisa Lecușanu a fost aleasă membru în Comitetul Executiv al Federației Internaționale de Handbal, privilegiu pe care un singur român l-a mai avut, fostul președinte al Federației Române de Handbal, Ioan Kunst Ghermănescu.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*