Plajele lărgite de pe litoral vor fi închiriate. Zecile de hectare de nisip abia apărute nu au intrat cu acte în regulă în patrimoniul statului român. Cu toate acestea, ele vor fi exploatate turistic, însă nu vor fi cedate administrațiilor locale.
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat la Constanța, că autoritățile sunt în plin proces de lărgire a plajelor de pe litoral
“Suntem în plin proces de implementare a unor proiecte de anvergură. Avem nevoie de proceduri de reglementare. Nu cred că este momentul să trecem plajele la administrația locală. Eu zic că ar trebui să fie întâi finalizate. Trebuie să luam decizii pe termen lung. Nu putem să discutăm despre transferul unor plaje, dacă noi nu știm cum vor fi aceste plaje. Amenajarea plajelor din punct de vedere turistic nu trebuie să se facă decât la Constanța. Deciziile sunt luate inclusiv de senatorii sau deputații constănțeni care reprezintă orașul la București” a declarat ministrul Tanczos Barna.
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a spus că pe plajele nou realizate nu se vor construi beach-baruri şi că soluţiile vor fi luate pe perioade scurte, până când în cazul acestor noi porţiuni de plajă se vor parcurge toate etapele legale. El a precizat că, în ciuda existenţei contractelor de închiriere, anii trecuţi au fost foarte multe construcţii ilegale pe plajă.
“Trebuie să realizăm lucrări de protejare a litoralului românesc. Sunt șantiere în lucru, sunt lucrări de construcții și tocmai din acest motiv vom crea plaje noi. Și anul trecut și anul acesta am căutat și am găsit soluții tranzitorii. Indiferent cine este ministru sau primar. Anul trecut am vorbit de șantier în lucru, anul acesta deja am avut plajele intabulate. Vom reglementa anul viitor situația astfel încât aceste plaje să fie exploatate. S-a rezolvat și problema nisipului. S-au cautat soluții mai bune de material disponibil. Trebuie să înțelegem toți că vorbim de o perioadă tranzitorie”, a mai spus Tanczos Barna.
Alături de ministrul Mediului, la Constanța a fost prezent și ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin Cadariu.
“Am apelat la Ministerul Mediului pentru a găsi o soluție pentru acele plaje extinse. Am putut emite o ordonanță de urgență. Am apelat la domnul Tanczos Barna, astfel încât și în 2023 acele plaje lărgite să poată fi folosite în scop turistic. Mulțumesc autorităților locale din Constanța pentru sprijinul acordat și pentru că au facut posibilă această întâlnire. Trebuie să găsim o soluție în ceea ce înseamnă amenajarea turismului românesc”, a adăugat ministrul Constantin Cadariu.
Conferința de presă a fost precedată de o ședință de lucru pe același subiect, respectiv exploatarea turistică a plajelor extinse, la care au participat autorități locale, precum și delegații ale Asociației de Dezvoltare Durabilă Constanța (ADD), Administrației Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral (ABADL), Gardei de Mediu Constanța, Agenției pentru Protecția Mediului Constanța, dar și reprezentanți ai asociațiilor, organizațiilor și patronatelor de pe litoral.
Be the first to comment