FOTO VIDEO Microrezervația este pregătită să își reprimească vizitatorii. Angajații au făcut în ultimele două luni mai multe lucrări la țarcurile animalelor

Microrezervația din Constanța. FOTO Adrian Boioglu

Odată cu relaxarea măsurilor de protecție sanitară în pandemia de Covid-19, multe instituții publice și-au redeschis porțile. Printre ele și Microrezervația de la Delfinariu, pentru că face parte din ceea ce numim Complexul Muzeal de Științe ale Naturii. Iar muzeele, în ciuda ironiilor de tot felul și a umorului care a invadat social-media, au fost deschise printre primele.

“Atunci când s-a decis închiderea muzeelor, o perioadă de câteva zile, Microrezervația, cu un filtru sanitar subsecvent, a rămas deschisă. Imediat după aceea însă a trebuit să închidem și Microrezervația fiindcă suntem încadrați într-un muzeu și atunci când la nivel central s-a decis închiderea tuturor muzeelor s-au închis și grădinile zoologice, locuri în care oamenii se adună. Bineînțeles că atunci când s-a dat și decizia ca oamenii să stea în casă, nu mai avea rost să ținem grădina zoologică deschisă”, spune Adrian Bîlbă, directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii.

Izolarea în casă pe perioada stării de urgență a dat un nesperat răgaz angajaților de la Microrezervație pentru unele lucrări și reparații care s-ar fi făcut greu în prezența publicului vizitator. Timp de 2 luni, oamenii de acolo au luat la mână adăpost cu adăpost, țarcurile tuturor animalelor și zonele distincte, și au îmbunătățit tot ce se putea. Acum, toate viețuitoarele au un confort sporit și se bucură de o primăvară caldă și plăcută.

“Primăvara înseamnă verdeață pentru animale. La cerbi avem două amplasamente și alternativ le lăsăm accesibile pentru a avea timp iarba să se refacă. Restul animalelor primesc iarba tăiată în tain, ne gândeam chiar să le dăm drumul muflonilor să pască, dar nu e simplu fiindcă avem și mulți arbuști mici și nu vrem să-i compromitem așa că o să primească iarbă tain.

În această perioadă suntem împărțiți în trei echipe: una care lucrează, una care este acasă la odihnă și o a treia echipă de rezervă. Avem o responsabilitate față de animale, în special delfinii care au cerințe speciale și în consecință trebuie să-i protejăm, protejându-ne și pe noi, așa cum o facem de exemplu cu bătrânii noștri pe care îi protejăm stând în casă. Nepermițând virusului să evolueze și să se propage și în felul acesta să fie mai bine pentru cei mai în vârstă și cei mai sensibili și vulnerabili” explică Adrian Bîlbă.

Echipa de la Microrezervație gândește niște tipuri de dezinfectoare pentru vizitatori și amenajarea unor trasee în care intrarea să fie separată de ieșire. Era și înainte dar acum mai mult ca niciodată, aceste detalii trebuie să fie mai evidente pentru oaspeți. În felul acesta va exista posibilitatea accesului în Microrezervatie pentru vizitatori, cu păstrarea distanțării sociale.

“Natura se bucură: în multe orașe sunt animale sălbatice care sunt văzute pe străzi. Capre sălbatice, a fost văzută și o pumă pe străzi în America de Sud, coioți care au ajuns prin orașele mai mici pe străzi… De ce? Din cauza liniștii care a permis acestor animale să ajungă și în zonele invadate de om.

Toate astea ne fac să reflectăm asupra poziției noastre în natură, asupra faptului că nu suntem noi decidenții, ci Natura este în continuare, prin probabilitatea evolutivă a diverșilor agenți patogeni, în continuare mama noastră și trebuie să o respectăm. Să o respectăm și să o înțelegem” – Adrian Bîlbă, directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*