Întâi apare ca o umflătură mică sub burtă, la încheietura coapsei. Apoi sunt zile când începe să te doară: uneori când ridici obiecte mai grele, alteori doar la un acces de tuse mai puternică. La unii pacienți durerea este ascuțită și imediată, la alții este surdă și se înrăutățeste spre sfârșitul zilei. Toate acestea sunt semnele unei probleme medicale serioase. Se numește hernie inghinală și trebuie să mergi imediat la medic.
“Orice hernie inghinală trebuie investigată, clinic și imagistic. În principiu, examenul clinic pune diagnosticul de hernie și de obicei nu avem nevoie de alte investigații complementare. Dar se poate face și o ecografie abdominală care ne poate descrie defectul parietal, dimensiunile, conținutul sacului de hernie iar acest examen ecografic coroborat cu examenul clinic pune diagnosticul cert” spune dr. Mihai Hrițcu, specialist de chirurgie generală la Ovidius Clinical Hospital.
Apoi urmează tratamentul chirurgical, pentru că ne place sau nu, orice hernie inghinală se rezolvă doar pe calea operației. Nu există deocamdată altfel de tratament pentru hernie inghinală. La OCH operația chirurgicală se poate face în două feluri: fie clasic-deschisă, fie laparoscopică. Fiecare dintre ele are avantajele și dezavantajele ei; tratamentul laparoscopic de pildă, este cunoscut pentru durerea scăzută de după operație și pentru faptul că îți poți relua viața obișnuită foarte repede.
Adică, în mod normal niciun pacient operat nu are voie să facă eforturi majore timp de o lună. Ori, în varianta laparoscopiei de la OCH, el se poate întoarce la serviciu după zece zile. În plus și rata de recidivă este mult mai mică decât în operația clasică pentru că se acoperă toate orificiile posibile de hernie. (Trebuie spus că regiunea inghinală are mai multe orificii care pot da hernie iar în tratamentul laparoscopic se protezează toate). Deci nicio șansă că hernia să revină printr-un alt orificiu, rămas “neastupat”.
“În cazul operației clasice, durerea post operatorie e puțin mai mare și atunci pacientul se întoarce la muncă puțin mai târziu. După două săptămâni de la operație, durerea post operatorie este comparabilă în ambele proceduri, dar primele două săptămâni sunt cele care fac diferența din punct de vedere al durerii” spune doctorul Hrițcu.
Operația de hernie inghinală nu este una grea, ci mai degrabă migăloasă pentru că în canalul inghinal sunt foarte multe structuri fine care aparțin testicolului. Dacă se lezează din greșeală vreo structură anatomică necesară testicolului, atunci ea poate să pună în pericol viabilitatea acestuia. Din această cauză se acordă o foarte mare atenție când se face această operație. În timpul operației, chirurgul introduce laparoscopul care nu este altceva decât un telescop foarte mic, ce este conectat la o cameră video.
În acest fel medicul vede pe un ecran cavitatea abdominală la interior. Separat de aceasta, prin alte două tuburi mici se introduc două instrumente de lucru. În total trei mini-incizii sunt de obicei necesare. Operația în sine înseamnă introducerea unei plase chirurgicale la nivelul defectului herniar.
Este vorba de o țesătură sintetică, cu diverse modele și forme, tolerată de organism și care poate fi încorporată cu ușurință în peretele refăcut. Plasa este fixată prin sutură, cu capse, sau lipită cu o substanță gelatinoasă pe baza de colagen. Totul se întâmplă cu pacientul aflat sub anestezie generală.
“Pentru ambele tipuri de operații, la OCH se fac niște analize (recoltarea probelor se face tot în spitalul nostru), o radiografie pulmonară, un EKG și în aceeași zi sau a doua zi se face intervenția chirurgicală. Dacă este nevoie facem și un examen cardiologic preoperator, în funcție de vârsta pacientului, tot în cadrul spitalului nostru. Operația durează între o oră și o oră jumătate, funcție de tipul intervenției (clasice ori laparoscopice) iar pacientul merge în reanimare aproximativ două ore. Revine pe secție apoi, și în maxim două zile este externat cu recomandările de a evita eforturile fizice și cam atât”, explică Mihai Hrițcu, chirurg la Ovidius Clinical Hospital.
După operația de hernie inghinală nu există restricții semnificative, însă este recomandat ca pacientul să nu facă efort fizic intens care poate duce la contracția peretelui abdominal, pentru cel puțin patru până la șase luni. În plus, trebuie evitate alimentele care pot duce la apariția constipației. Aceste alimente sunt produsele lactate, carnea roșie, prăjelile, prăjiturile și bananele.
“Pacientul va fi îndrumat să revină la spital după o săptămână la control ca să ne asigurăm că totul este bine și din punct de vedere al plăgii operatorii și din punct de vedere al operației în sine. De obicei nu are fire de scos pentru că folosim o sutură estetică intradermică cu fire care se absorb, se topesc. Mai vine la control undeva între 4 și 6 săptămâni după operație când stabilim dacă apare vreo recidivă sau nu. În mod normal nu trebuie să apară; la acel moment se consideră că plasa este vindecată, este integrată și nu mai are vreun motiv să apară vreo recidivă” spune doctorul Hrițcu.
Operația pentru tratarea herniei inghinale prezinte puține riscuri, iar la Ovidius Clinical Hospital acestea sunt ca și inexistente.
Cum faci o programare la Ovidius Clinical Hospital
Ovidius Clinical Hospital este un spital multi-disciplinar cu dotări ultra-moderne, conceput să ofere îngrijiri de specialitate pacienţilor cu afecţiuni chirurgicale și medicale din numeroase de specialități.
Programul de lucru al Ambulatoriului este de luni până vineri, între orele 8.00 și 21.00 și sâmbătă între 8.00 și 15.00.
Spitalul are program permanent cu 2 linii de gardă în spital în specialitățile chirurgie generală și anestezie și terapie intensivă, dublate de linii de gardă la domiciliu în specialităţile chirurgie generală, anestezie și terapie intensivă şi imagistică medicală.
Informații și programări la telefon: 0241 480 400. E-mail: office@ovidius-ch.ro sau pe site-ul: www.Ovidius-CH.ro
Be the first to comment