FOTO VIDEO Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna: “Este proiectul de care avem nevoie pentru deschiderea comunei, pentru deschiderea căii de acces”

Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna. FOTO Paul Alexe

La Căminul Cultural din comuna Cumpăna a avut loc o nouă dezbatere publică în legătură cu stadiul unor investiții foarte importante pentru comunitate: realizarea nodului rutier ce va face legătura între comuna constănțeană și Autostrada A4, precum și extinderea și modernizarea părții carosabile a DN39E, atât în interiorul, cât și în exteriorul localității.

În fața locuitorilor comunei și a unora dintre propietarii de terenuri ce vor fi afectați în urma realizării acestor investiții de interes local, regional și național, s-au aflat reprezentanți ai finanțatorului acestor proiecte de infrastructură, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA,  ai Direcţiei Regionale de Drumuri și Poduri Constanţa, precum și ai proiectantului general, întâlnirea fiind mediată de administrația publică locală, prin primarul Mariana Gâju și Consiliul Local al comunei Cumpăna.

Aceasta este cea de-a doua întâlnire pe care o avem, după cea de luna trecută, din dorința de a prezenta celor direct interesați stadiul în care se află aceste proiecte de o importanță deosebită pentru comuna Cumpăna. Compania SEARCH Corporation, cea care a câștigat licitația pentru proiectarea nodului de descărcare, are termen luna septembrie 2021 pentru finalizarea studiului de fezabilitate.

Din 3 iunie, când ne-aam întâlnit ultima dată, s-a lucrat la realizarea studiilor topografice, studiilor geologice, iar de mai bine de o săptămână sunt prezenți la Cumpăna specialiștii de la Institutul Național de Cultură, care verifică dacă sunt deranjate sau distruse siturile arheologice de pe teritoriul comunei Cumpăna, a explicat, în deschiderea întâlnirii, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju.  

Contractele se află în derulare, cu termene ferme și au surse de finanțare asigurate, existând disponibilitate din partea CNAIR pentru asigurarea unui management contractual adecvat, astfel încât termenele stipulate să fie menținute, a declarat, la rândul său, Cristina Amărăzeanu, directorul pentru Fonduri Europene din cadrul CNAIR.

Unul dintre punctele sensibile ale proiectului de extindere și modernizare a DN39E, îl reprezintă soluția de extindere a podului care trece pe deasupra Autostrăzii A4, actualul pod, cu doar două benzi de circulație, câte una pe sens, fiind insuficient, fapt ce duce, frecvent, la ambuteiaje în zonă. Mai mult, actualul pod, deși de construcție recentă, nu a fost prevăzut cu bandă pentru biciclete și nici cu spațiu pentru circulația pietonală.

Conform proiectantului, încă se lucrează la o soluție viabilă în acest caz, însă, pentru moment, această soluție… nu există. În ceea ce privește restul drumului care leagă Cumpăna de DN39A (drumul care leagă Constanța de sudul litoralului), proiectantul pare să opteze pentru o soluție similară cu cea de la Eforie Nord, cu extindere la trei benzi de circulație, cea din mijloc urmând a fi folosită pe ambele sensuri de circulație, alternativ, în funcție de necesități.

În ceea ce-i privește pe propietarii ale căror terenuri vor fi afectate, aceștia așteaptă de la proiectant să le comunice, concret, ce suprafețe vor fi cuprinse în realizarea proiectelor și modul în care vor fi stabilite despăgubirile.

Trebuie spus fiecărui cetățean, ce parcele vor fi afectate, câți metri pătrați… Faptul că se va construi, este foarte bine, dar nu avem timp să stăm să ne spuneți tot proiectul. Pe noi ne interesează să știm câți metri pătrați se va lua din fiecare teren. Asta este tot ceea ce dorește să afle toată lumea!, a intervenit unul dintre propietarii de terenuri prezenți la întâlnire.

Reprezentantul proiectantului a explicat că, în momentul de față, nu poate oferi aceste informații, însă a subliniat că proiectul este astfel conceput încât să fie afectate suprafețe cât mai mici aflate în propietate privată.

Toate aceste terenuri rămân propietarilor, pentru a fi în continuare exploatate. Se expropriază strict zona drumului, a explicat reprezentantul SEARCH Corporation, Florin Răducu.

Primarul Mariana Gâju a făcut apel la înțelepciunea tuturor celor implicați, cerându-le să înțeleagă importanța deosebită a acestor proiecte pentru comunitate și pentru dezvoltarea viitoare a comunei Cumpăna.

Gândiți-vă la faptul că Autostrada A4, care străbate și teritoriul comunei Cumpăna, în momentul construirii, la fel a secționat anumite proprietăți în două sau chiar în trei. Tocmai în spiritul acestei transparențe decizionale, în respectarea acestei transparențe, noi vă informăm care sunt posibilitățile reale, chiar cu riscul ca unii dintre dumneavoastră să fiți supărați pentru modul în care vă afectează această investiție.

Însă, subliniez, ne-au trebuit zece ani să găsim sursele de finanțare și să găsim culoarul pentru a promova investiția aceasta. Credeți că acum ne vom opri? Nu! Este proiectul de care avem nevoie pentru deschiderea comunei, pentru deschiderea căii de acces, a concluzionat Mariana Gâju.

Următoarea întâlnire a fost programată pentru data de 4 august 2021.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*