FOTO VIDEO Mariana Gâju face o analiză a proiectelor privind blocurile ANL și Centrul Comunitar din Cumpăna. Cele două investiții se îndreaptă spre finalizare  

Lucrări la blocurile ANL din Cumpăna. FOTO Adrian Boioglu

Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, a făcut o analiză a două proiecte extrem de importante pentru comunitatea locală, dar care, din diverse motive, au întâmpinat mai multe dificultăți până acum. Cu toate acestea, Mariana Gâju consideră că greutățile au fost depășite și acum aceste proiecte ar trebui să se apropie de finalizare.

Mariana Gâju a dezvăluit pentru CTnews, că unul dintre proiectele deosebit de așteptate îl reprezintă blocurile ANL. Investiția este finanțată de Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice și Administrației prin Agenția Națională de Locuințe (ANL). Cu toate că proiectul a fost inițiat în iunie 2020, lucrările nu au avansat foarte ușor.

Primarul Mariana Gâju a explicat de ce s-a întâmplat acest lucru.

Suntem în 2023, iar stadiul în care se află cele 64 de unități locative este următorul. La primul bloc ne aflăm la stadiul de a turna placa pentru etajul 2, iar la blocul numărul 2 sunt la decofratul stâlpilor ca să poată să înceapă zidirea pentru etajul 1. Mai este foarte mult de lucru. Acest proiect avea termen 24 de luni de execuție. A fost depășit de aproape cinci ori. Un an și jumătate a fost stopată lucrarea pentru a se da soluția tehnică, pentru schimbarea pernei de piatră. A fost dată apoi o altă soluție care era mult mai scumpă, pentru care au trebuit alte aprobări de finanțări, alte surse de bani, ceea ce a dus la acest ritm foarte încet al execuției construcțiilor”, a spus Mariana Gâju.

Primăria Cumpăna a primit dosare complete de la zeci de  tineri care doresc să se mute în aceste blocuri, iar acestea vor intra în evaluare la finalizarea construcției.

“Ce trebuie să vă spun este că un alt număr de 48 de tineri ale căror dosare au fost verificate sunt în așteptare pentru a primi cheile de la aceste apartamente, însă din 2018 până în prezent sunt dosare, cereri, depuse de tinerii comunei Cumpăna, cu dosare complete care așteaptă să intre imediat în evaluare după ce se finalizează aceste construcții. Până atunci, noi doar primim cereri de la tinerii comunei Cumpăna, dar îmi este teamă să pronunț un orizont în care, ca și dată, vor fi finalizate aceste lucrări. Atât este de greu de lucrat la acest proiect.

Comuna Cumpăna, prin hotărâri ale Consiliul Local, are repartizat tot aici, în această zonă, teren pentru construirea altor unități locative destinate tinerilor, deci tot pentru ANL, pentru care nota de fundamentare este depusă la Agenția Națională de Locuințe și așteptăm să poată să fie aprobată, pentru că poate vine din urmă mai rapid celălalt proiect de construire locuințe ANL decât să se finalizeze acesta”, a mai spus Mariana Gâju.

Ea a oferit și un sfat pentru tinerii din comună legat de această depunere de cereri pentru repartizarea locuințelor ANL.

“Noi nu am spus niciodată niciun termen. Eu când discut cu locuitorii comunei Cumpăna, cu tinerii, le spun așa: au dreptul ca să depună cerere până împlinesc vârsta de 35 de ani. De la 35 de ani, termenul, conform legiuitorului, a fost extins până la vârsta de 38 de ani, să fie beneficiar dacă a împlinit 35 de ani și nu a primit locuință are dreptul să poată beneficia până la vârsta de 38 de ani. Deci, această întârziere în execuția lucrărilor dezavantajează unii tineri care aveau dreptul și se încadrau în acest timp”, a explicat primarul din Cumpăna.

Un alt proiect de amploare este Centrul Comunitar, finanțat de Compania Națională de Investiții. Acest proiect are scopul de a aduce comunitatea împreună și de a oferi un spațiu pentru activități culturale.

“Centrul Comunitar este o lucrare pe care mi-o doresc să o văd finalizată cât mai repede. A fost foarte mult criticat acest proiectul, care este finanțat de Compania Națională de Investiții. El se adresează tuturor locuitorilor comunei Cumpăna. Pe fundal, în spatele nostru, este finalizată scena. Aceasta are la subsol spații de depozitare, spații tehnice, depozitarea scaunelor care vor fi tot timpul amplasate în fața scenei. Apoi sunt vestiarele artiștilor. Sunt spații care sunt atât de necesare într-un centru unde se vor desfășura activități culturale în aer liber”, a mai spus Mariana Gâju.

Ea a dezvăluit în continuare și cum vor arăta celelalte zone din Centrul Comunitar al comunei Cumpăna.

“Aici, unde acum nu vedeți decât o săpătură, o groapă, există proiectul pentru amfiteatru, pentru gradene, iar alături o fântânița arteziană. A fost confrat foișorul ,urmează ca după aceea să înceapă operațiunile de construire. În foișor vor avea loc spectacole oferite de fanfare, oferite de Ansamblul Chitarelor din comuna Cumpăna. Spațiile verzi vor fi completate cu alei pietonale. Acest spațiu generos din centrul comunei va permite atât copiilor, cât și părinților, bunicilor și tinerilor să vină să socializeze. Este o investiție care abia în momentul în care va fi finalizată, va arăta cât de eficientă este pentru noi, cumpănenii, și este un punct de întâlnire, de atracție pentru activitățile pe care noi le vom desfășura aici”, a mai povestit primarul din Cumpăna.

Nici acest proiect nu a fost ocolit de întârzieri. Mariana Gâju oferă detalii și în această privință.

“Această investiție este de peste 15 milioane de lei.  Am întârziat cu lucrarea deoarece au fost susținute în cadrul Comisiei Tehnice Economice, atât din cadrul CNI-ului, cât și din cadrul Ministerului Dezvoltării, pentru ca acele dispoziții ale dirigintelui de șantier să fie aprobate ca și suplimentări de sume, ca și soluții tehnice noi date față de proiectul tehnic licitat inițial. 30 decembrie, spunem noi, ca și termen al contractului de finanțare, este termenul pe care-l îl solicităm constructorului să fie respectat”, a mai declarat Mariana Gâju.

Cu toate că întârzierile au creat nemulțumiri, primarul Mariana Gâju își menține angajamentul față de cetățeni și speră ca aceste proiecte să fie finalizate cu succes în viitorul apropiat.

 
De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*