
Zilele acestea, la Murfatlar se toarnă și se nivelează ultimele straturi de asfalt, urmând ca Primăria condusă de liberalul Gheorghe Cojocaru să facă recepția întregii lucrări, care a costat în jurul a 19 milioane de lei. Cu acești bani, o parte de la Guvern, o parte din fonduri proprii, au fost reproiectate, reconfigurate și asfaltate peste 20 de străzi din oraș.
„Se lucrează la ultima stradă, nou configurată, este o stradă nouă care face legătura între str. Vasile Milea și str. Zambilelor, având continuare pe str. Nicolae Bălcescu. Se toarnă binderul, după care urmează stratul de uzură. După cum am zis, este ultima stradă pe care se toarnă asfalt, rămânând doar mici remedieri, chituiri de borduri, reparații, neconformități și întregul proiect este aproape gata”, susține primarul.
Din totalul investiției pentru refacerea infrastructurii carosabile, 15 milioane de lei au fost alocați de către Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Investiții (PNI) „Anghel Saligny”, diferența fiind acoperită din bugetul primăriei, susțin autoritățile.
„Mai avem plăți de făcut din bugetul propriu. Așteptăm banii pentru rețeaua de gaze, suma pe care am cheltuit-o noi din bugetul local, ca să plătim cofinanțarea la acest proiect. Avem promisiuni că, într-o lună, o să primim toți banii de la gaze și atunci vom fi deblocați”, a mai ținut să precizeze edilul.
Primarul orașului Murfatlar se declară mulțumit de execuția lucrărilor de asfaltare, deși, spune el, era loc și de mai bine.
„Sunt mulțumit în sensul că acest proiect are o particularitate, are termen de garanție de cinci ani pentru asfalt. Dacă ceva nu corespunde, constructorul vine, pe banii lui, și repară absolut tot”, a completat Gheorghe Cojocaru.
După refacerea aproape de la zero a peste 20 de străzi din orașul Murfatlar, în continuare, Primăria ia în calcul lucrări de reparații pentru alte câteva artere care n-au fost cuprinse în acest proiect, fiind vorba despre str. Ion Creangă, Al. I. Cuza și Gl. Vasile Milea.
Liberalul Gheorghe Cojocaru speră ca oamenii să fie și ei mulțumiți de calitatea lucrărilor care s-au realizat în ultimul timp. În plus, administrația publică locală le dă asigurări și locuitorilor din satul Siminoc, aparținător tot de orașul Murfatlar, că n-au fost uitați și că funcționarii caută soluții pentru modernizarea localității și acolo.
„Mai avem în satul Siminoc de asfaltat cam 30% din străzi, dar acolo este o situație aparte. Nu se mai dau, deocamdată, bani de la Uniunea Europeană pentru asfaltări, iar pe proiecte naționale se alocă bani pentru asfaltare doar dacă infrastructura este gata făcută. Noi avem rețeaua de gaze făcută, rețeaua de apă, dar nu avem canalizare la Siminoc, iar fără canalizare nu ne dau bani”, a explicat Cojocaru.
Vestea îmbucurătoare este că Primăria Murfatlar a depus deja și a și obținut aprobarea pentru un proiect în valoare de șase milioane de euro pentru înființarea rețelei de canalizare în satul Siminoc, cu stații de pompare și 4,5 km de conductă de refulare până la joncțiunea cu rețeaua din Murfatlar. Din păcate, adaugă primarul, impedimentele apar când vine vorba de birocrație. Banii necesari sunt disponibili la Administrația Fondului de Mediu, însă totul depinde, momentan, doar de ritmul de lucru al funcționarilor din ministerul condus de Mircea Fechet.
De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.
Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro
Be the first to comment