Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa şi Societatea Oil Terminal SA au desfășurat un amplu exercițiu mixt de testare a Planului de Urgență Externă.
Exerciţiul a fost executat pe amplasamentul Societății Oil Terminal S.A. – Secția Platformă Sud şi a presupus o participare impresionantă de forţe aparţinând ISU „Dobrogea”, SC Oil Terminal SA, Serviciului de Ambulanţă Judeţean, Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean.
Potrivit scenariului, în urma unui cutremur, s-a produs un incendiu în cuva unui rezervor cu țiței la lichidarea căruia au intervenit, inițial, forțele Serviciului Privat pentru Situații de Urgență al Societății OIL TERMINAL S.A. – Formația de Intervenție a Secției Platformă Sud, urmate de Formațiile de Intervenție ale Secției Platformă Nord și Secției Platformă Port. Ulterior, au venit în sprijin forțele specializate ale I.S.U. Dobrogea. Pe timpul evacuării personalului de pe amplasament, un microbuz cu 18 lucrători s-a răsturnat, rezultând mai multe victime. Ca urmare a venimentului, s-a activat celula de urgență constituită la sediul operatorului economic, condusă de directorul general, Sorin Ciutureanu.
Totodată, s-a activat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, condus de prefectul județului Constanța, în calitate de președinte, Silviu Iulian Coșa, inspectorul șef al ISU “Dobrogea”, colonel dr.ing. Mihail-Cristian Amarandei, în calitate de vicepreședinte, vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Stelian Gima, inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, Mihai Ferentz, inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție Județean, Adrian Glugă, comisarul șef al Gărzii de Mediu- Comisariatul Județean Constanța, Steluța Popescu, medic șef SMURD 7 Regiunea Sud-Est, dr.Rodica Olimpia Tudoran, directorul Crucii Roșii Constanța, Cristina Fodor, reprezentanți ai Agenției pentru Protecția Mediului Constanța, Anca Paraschiva, Anca Caracuda, reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, Ramona Iliuță, Tudorel Ene, reprezentanți ai Primăriei Constanța, Stela Bechet, Florin Mocanu, reprezentant al Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, Monica Iacob .
Activarea celulei de urgență s-a realizat atât la sediul Oil Terminal, cât și pe platforma de sud a Oil Terminal.
Exercițiul a urmărit:
Perfecționarea exercitării managementului unitar al forțelor participante la intervenție și verificarea capacității organizatorice și de comandă, concomitent cu îmbunătățirea pregătirii personalului în scopul cunoașterii și aplicării concepției de acțiune stabilită;
Asigurarea viabilității conducerii acțiunilor în situații complexe, chiar de lungă durată, în cooperare cu celelalte structuri din cadrul Sistemului National de Management pentru Situații de Urgenta de la nivel local/județean;
Organizarea, desfășurarea şi coordonarea acțiunilor de salvare și evacuare a persoanelor surprinse în incendiu, de limitare si înlăturare a efectelor situațiilor de urgență;
Aplicarea procedurilor/planurilor/concepției de intervenție, perfecționarea deprinderilor personalului pentru organizarea si conducerea acțiunilor de intervenție;
Îmbunătățirea modului de gestionare a apelurilor primite prin sistemul S.N.U.A.U. 112, capacitatea de extragere a informației relevante de la apelantul aflat în condiții de stres, rănit, incoerent, altele decât în situația de normalitate;
Verificarea viabilității planurilor de cooperare cu celelalte forțe participante la intervenție și antrenarea, împreună cu efectivele proprii, pentru executarea operațiunilor de intervenție, în condițiile specifice temei exercițiului;
Antrenarea echipajului autospecialei de primă cercetare și evaluare CBRN în executarea cercetării zonei și prelevarea de probe;
Stabilirea măsurilor de siguranță a populației;
Realizarea fluxului informațional-decizional și a transmiterii informațiilor către agențiile implicate.;
Furnizarea de informații relevante pentru populație și mass-media.
Forțe şi mijloace participante din partea ISU „Dobrogea” şi S.A.J.:
- 6 autospeciale de stingere cu apă şi spumă;
- 2 autospeciale pentru muncă operativă;
- 1 autoplatformă de lucru la înălţime;
- 1 CBRN;
- 1 autospecială pentru descarcerare,
- 1 ambulanţă SMURD tip B2;
- 1 autospecială de intervenţie la accidente colective şi calamităţi;
- 1 autospecială pentru tansport personal şi victime multiple;
- 10 ambulanţe aparţinând SAJ Constanţa.
Forțe şi mijloace participante din partea Oil Terminal S.A.:
- 5 autospeciale din cadrul Serviciului Privat pentru Situații de Urgență Oil Terminal – 20 servanți pompieri, 5 conducători autospeciale, 3 șefi formații intervenție, un șef S.P.S.U.;
- Echipa Stației de salvare – 2 mașini, 6 salvatori și un mecanic;
- Cabinetul medical al societății (două asistente medicale);
- Aparate de protecție respiratorii și 10 butelii de rezervă;
- 6 tărgi, 10 truse medicale.
Be the first to comment