Baracile din lemn au ars ca torțele. FOTO ISU Dobrogea
O bună parte din tarabele din Târgul de Legume – Fructe de pe varianta Constanța – Ovidiu au ars în urma unui incendiu de amploare. Echipajele de pompieri au rămas repede fără apă și pentru că în zonă nu există hidranți au trebuit să ceară sprijinul altor mașini, inclusiv de la RAJA.
Aproximativ 20 de tarabe au ars ca torțele, după ce, din interiorul uneia a izbucnit un incendiu, iar focul s-a răspândit rapid. S-au făcut scrum tarabe, marfă, acte, câteva butelii au explodat, dar au ars și trei mașini – o dacie papuc și două dubițe de marfă și generatoare pe bază de combustibil.
Incendiul a izbucnit în jurul orei 16.30, și inițial la fața locului a ajuns un echipaj cu o mașină de stingere cu spumă și apă a ISU Dobrogea, acesta fiind urmat de alte trei mașini. În scurt timp, autospecialele au rămas fără apă, iar pentru că în zonă nu exista nici un hidrant, una dintre mașini a plecat să alimenteze în altă locație, în timp ce celelalte s-au alimentat de la o cisternă a RAJA. Ulterior, la fața locului au mai ajuns alte patru mașini ale pompierilor, în jurul orei 18.00, reprezentanții ISU Dobrogea transmițând că incendiul a fost localizat și nu mai există pericol de extindere.
Incendiul s-a extins rapid. FOTO Adrian BOIOGLU
Barăcile s-au făcut scrum. FOTO Adrian Boioglu
Barăcile s-au făcut scrum. FOTO Adrian Boioglu
Baracile din lemn au ars ca torțele. FOTO ISU Dobrogea
Baracile din lemn au ars ca torțele. FOTO ISU Dobrogea
Comercianții au evaluat pagubele. FOTO Adrian BOIOGLU
Un incendiu izbucnit la un microbuz parcat în vecinătatea Secției 5 Poliție s-a extins și a cuprins și alte mașini parcate, printre acestea și cinci autospeciale ale poliției. Incendiul a izbucnit în după amiaza zilei de 2 iulie, în jurul orei 17.00, în parcarea de pe strada Micșunelelor, acolo unde…
Pompierii constănțeni au fost solicitați să intervină, noaptea trecută, pentru a stinge un puternic incendiu ce izbucnise într-un service auto din municipiul Constanța. O mașină a fost distrusă în totalitate de flăcări, iar alte 14 au fost afectate de temperatura ridicată și de fum. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență…
Trei autospeciale ale ISU Dobrogea intervin la un incendiu puternic izbucnit la un parc auto din localitatea Agigea. Se pare că incendiul a izbucnit la o rulota, iar apoi s-a extins și la alte mașini aflate în apropiere. Stire în curs de actualizare Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, au ars 41…
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Aproximativ 90 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Tomis Constanţa în cooperare cu lucrători din cadrul I.P.J. Constanța, I.S.U. Constanţa, vor asigura ordinea şi siguranţa publică în Piaţa Ovidiu din Constanţa, pe timpul spectacolului „Revelion […]
Un camionagiu a reușit să distrugă una din căile de trecere a stației de taxare de la Fetești. A încercat să treacă în viteză, dar a distrus totul în urma sa. Accidentul s-a produs în […]
În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta principală de alimentare cu apă, situată în extravilanul comunei Chirnogeni, județul Constanța, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile în această localitate, astăzi – […]
Be the first to comment