Inconștiența și superficialitatea au fost la un pas de a provoca o tragedie pe bulevardul Tomis, în zona complexului comercial Tom și a celorlalte magazine. O persoană neidentificată se pare că a aruncat o țigară aprinsă lângă un panou de distribuție gaze, care avea scăpări și care s-a aprins.
În jurul orei 10.00 a fost dată alarma, după ce a fost observat incendiul de la panoul de gaze. La fața locului au intervenit 13 pompieri ai ISU Dobrogea cu două autospeciale de stingere. Salvatorii au reușit să lichideze incendiul în scurt timp, izolând zona până la sosirea specialiștilor din cadrul societății distribuitoare de gaz.
Se pare că incendiul a izbucnit după ce o persoană a aruncat un rest de țigară în vecinătatea panoului de distribuție gaze care prezenta o defecțiune și scăpa gaze.
Ancheta este în desfășurare.
Zona unde a izbucnit incendiul a fost izolată de către pompieri. FOTO ISU Dobrogea
Un pompier a fost echipat cu un costum special. FOTO ISU Dobrogea
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Inspectorii vamali Portul Constanța Sud au efectuat un control de rutină asupra unui container sosit din China, aparținând unei societăți comerciale cu sediul în Ucraina. În urma verificărilor, aceștia au descoperit și reținut 316 mașinuțe […]
Căminul cultural din Aliman a fost construit în urmă cu mai bine de jumătate de veac și a găzduit în perioada comunistă diverse spectacole susținute de brigăzi artistice sau ansambluri folclorice. La 30 de ani […]
Un bărbat în vârstă de 67 de ani, din comuna Ghindărești, a fost arestat preventiv după ce a omorât-o pe femeia cu care trăia în concubinaj. Agresorul a lovit-o și a înjunghiat-o de mai multe […]
Be the first to comment