Evenimentele de folclor sunt din ce în ce mai rare, iar adevăratele tradiții nu pot fi păstrate decât cu implicarea parinților, spun specialiștii din domeniu. Festivalul “Aneta Stan” a reușit să adune, la Cernavodă, tinerele speranțe ale acestui gen muzical. Juriul a avut o misiune grea: găsirea micilor interpreți care știu să aleagă piesele potrivite pentru vârsta lor și să prezinte costumele care să ducă muzica la un alt nivel.
Totul s-a întâmplat în prezența marii artiste dobrogene Aneta Stan și cu ajutorul primăriei Cernavodă.
Evenimentul de la Cernavodă a ajuns deja la a 5-a ediție. Au fost două zile în care sediul Primăriei a răsunat de glasuri și acorduri interpretate de o mare orchestră live. Totul a început cu preselecția de pe 12 septembrie, urmată de repetiția cu orchestră. Concursul de interpretare a debutat pe 13 septembrie 2023, la ora 10.00, iar concurenții au avut sarcina să urce pe scenă cu o doină, o baladă și un cântec popular. Totul trebuia să fie din zona pe care acel interpret o reprezenta.
Ochiul cel mai critic l-a avut chiar Aneta Stan. Artista ajunsă la aproape 80 ani a urmărit cu atenție fiecare concurent, le-a dat sfaturi celor mai mici, dar și părinților și a venit cu idei de îmbunătățire.
“Deja avem câțiva muguri foarte buni. Să sperăm că vor merge pe această cale a cântecului, care este o cale foarte frumoasă, dar nu e deloc ușoară. Sunt foarte mulți tineri care vor să se lanseze și mai fac – ori preoție și cântat, ori medicină și cântat, dar niciodată nu se poate să faci două și foarte bune. Sfatul meu este să nu se ia după moda care vine astăzi. Să fure din repertoriul doamnei cutare, al cântăreței cutare și să faci niște hibrizi. La ediția asta s-au prezentat mai mulți dobrogeni decât din alte zone. Astăzi m-a întrebat o fetiță: Doamna Aneta Stan, când îmi dați costumele? Zic: Când o să crești cât mine și o să meriți, adică o să fii numărul 1 a Dobrogei”, a declarat Aneta Stan pentru CTnews.
Aneta Stan a apreciat inițiativa Primăriei Cernavodă și faptul că administrația locală se implică în promovarea culturii.
Cântecul de joc din festival trebuia reprodus live, cu acompaniamentul orchestrei. Singurii care nu erau obligați să respecte această regulă au fost copiii mai mici de 9 ani.
Concurenții și-au pregătit partiturile și au urcat pe scenă, iar juriul le-a cântărit fiecare notă și fiecare mișcare.
“Avem concurenți din toate colțurile țării. Avem 3 premii și 3 distincții speciale. Anul acesta s-au înscris 40 copii”, a explicat Vasilica Radu Burcea, inspector în cadrul Casei de Cultură Cernavodă.
Comisia de jurizare a fost formată din personalități marcante ale folclorului românesc. Pe lîngă Aneta Stan, la Cernavodă au venit Gheorghe Roșoga, Gheorghița Nicolae, Cornel Borza, producătorul muzical Electrecord, Roxana Daniela Gibescu, iar președintele juriului a fost etnomuzicologul Dr. Elise Stan.
“Faptul că aici, la Cernavodă, se face un festival dedicat unei mari artiste a scenei românești, doamna Aneta Stan, este un lucru de laudă pentru oficialități pentru că, se știe, de-a lungul timpului, oamenii nu au fost apreciați în timpul vieții, ci numai după ce nu au mai fost. Tocmai de aceea țin să felicit organizatorii pentru că știu să prețuiască un om deosebit, care a făcut cunoscut cântecul dobrogean nu doar la noi în țară.
Cele cinci ediții ale festivalului au dovedit că există valori printre copii, care șlefuite pot să devină peste timp nume importante în muzica românească. Părinții și îndrumătorii trebuie să fie atenți cum lucrează cu acești copii. Harul trebuie înmulțit și șlefuit. Să aleagă cântece care să le pună în valoare calitățile vocale”, a mărturist Elise Stan, pentru cititorii CTnews.
Maestrul Dirijor a fost Dr. Cristian Obrejan, coordonatorul Ansamblului Folcloric “Brâulețul” din Constanța. Concursul a avut trei categorii de vârstă. În prima secțiune au intrat copilașii de la 6 la 9 ani. În secțiunea a doua au fost cei cu vârste de până la 14 ani, iar adolescenții de până la 18 ani au fost încadrați în Secțiunea III.
Marii câștigători sunt: Maria Sofia Liu la secțiunea 6-9 ani, Iustina Miruna Gireadă la seciunea 10-14 ani și Alexndra Bălăreanu la secțiunea 15-18 ani. Nicolae Andrei Chelba din județul Prahova a câștigat trofeul festivalului.
De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.
Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro
Be the first to comment