Decembrie e luna Sărbătorilor. Cea mai “caldă” perioadă a anului este în plină desfășurare, acea perioadă a anului plină de gânduri bune și cadouri speciale. Complexul Muzeal de Științe ale Naturii (Delfinariul, cum îl știe lumea) devine unul din centrele bucuriei, zilele acestea. Nu doar cu adorabilii delfini, ci cu alte vedete ale sale: caii.
În Centrul de Echitație din Microrezervatia Naturală sunt câteva zeci de copii și tineri, oaspeți (aproape) permanenți care încearcă să-și învingă dizabilitățile cu ajutorul cailor. Pentru ei, de Crăciun, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii organizează o activitate specială. Oamenii de la Microrezervatie au gândit în detaliu acest eveniment deosebit a cărui magie îi va seduce pe toți invitații. Un spectacol de calitate, într-un cadru primitor, confortabil și elegant, de care te desparți cu greu și pe care ți-l aminteșți cu drag… Ne oprim aici pentru că gazdele nu vor să le stricăm surpriză.
“Aș vrea să vă spun, dar nu foarte multe pentru c-aș vrea să fie o surpriză pentru noi toți, deoarece în afară de ceea ce avem nevoie ca să pregătim ca festivitate, ceea ce se va desfășura – adică reprezentația pe cal – am vrea să fie ceva spontan și nu “foarte pregătit”. Ideea e că dorim să facem o mică festivitate de Crăciun pentru copiii care vin la hipoterapie dar și la echitație, în cadrul căreia să putem arăta ceea ce poate să facă fiecare, ce abilități capătă și ce au învățat în ultima perioada făcând acest tip de activitate” spune psihologul Olga Dimancea, care conduce “ostilitățile” în manejul cu cai de la Microrezervaţie.
Hipoterapia este un termen care înglobează lumea cailor în sesiuni de tratament cu ajutorul terapiei fizice, oferind o îngrijire totală a copiilor. Mersul pe cal acționează asupra organismului uman în două feluri: psihogen și mecanic. Cam asta fac specialiștii în Centrul lor de Echitație, pentru micuții care au nevoie de hipoterapie.
“Aici, dincolo de echitație se scrie cumva o poveste despre cum acești copii se apropie de altă viețuitoare, de felul în care capătă mai multă incredere, de felul în care învață cum să interacționeze, cum să aibă răbdare, cum să înțeleagă mai bine comportamentele calului și-n felul acesta află mai multe despre ei înșiși. Pentru că a te urca pe un cal si a învăța să călărești presupune să creezi mai întâi o relație; presupune să cunoști calul, să-i cunoști comportamentele, să-nveți despre asta și despre tine în relația cu calul. Este un animal de cel puțin 500 kg pe care e nevoie să-l conduci la un moment dat, să te asculte, să-ți fie prieten…. Iar tinerii care fac echitație învață foarte mult și despre ei” spune psihologul Olga Dimancea.
Copiii şi caii de la Microrezervaţie reprezintă ceva special. Calul îți devine un prieten. Odată ce ai intrat în viaţa lui şi te-a acceptat, nu mai există dubii – este o legătură necondiţionată, reciprocă, sigură. Îți oferă linişte și un echilibru emoţional permanent. Cine reuşeşte să treacă bariera impusă de frică pe care acest animal o poate transmite la început ştie cât de puternic este sentimentul care se naşte mai apoi.
Psihologul Olga Dimancea explică: “Aproape toate aceste afecțiuni fie că sunt motrice sau psihice au numitori comuni – coordonarea, echilibrul, felul în care copiii își cunosc corpul, spațialitatea, lateralitatea… Terapia cu cai acționează pe toate aceste paliere: pe partea de motricitate, pe partea de atenție, pe partea de concentrare a atenției, de decizie în acțiune”.
La Centrul de Echitație de la Delfinariu am văzut imagini înduioșătoare până la lacrimi. Un animal, de foarte puține ori va trezi într-un copil un sentiment de respingere. Chiar dacă uneori copiilor le este teamă, dorința de a interacționa cu animalele este prezentă mereu și dacă reușesc să-și învingă temerile, atunci nimic nu-i mai poate despărți.
“Să vezi un copil alături de un cal… par să fie două lucruri atât de diferite ! Copilul – mic, fără apărare și fără putere; calul – mare, hotărât și puternic. Asta simțim când îi vedem unul în față celuilalt. Dar atunci când copilul este călare, totul devine complet, natural. Unul îl completează pe celălalt și amândoi doresc să ajungă la destinație. Se naște o mișcare unitară, ca un joc perfect. Poate că uneori, nu știm care va fi destinația copilului nostru, dar putem să-i facem drumul mai ușor, mai simplu de înțeles și putem să-i dăm cuiva din greutatea acestui drum” spune Adrian Bîlbă, directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii.
Când spunem decembrie, ne gândim fără ezitare la Crăciun și momentele speciale petrecute cu cei dragi, momente ce devin amintiri pe care le purtăm mereu în suflet. Pregătirile pentru surpriza copiiilor de la Echitație sunt în toi, iar rezultatul nu va fi doar delicios de rafinat, dar și spectaculos. Am întrebat-o pe Olga Dimancea, cum i-a venit această idee.
“Să va spun drept ? Ioana este “de vină”. Ioana este o fetiță care are tetrapareză spastică; ea ne-a dăruit o felicitare de Crăciun făcută de ea, scrisă de ea…. și ne-am gândit că nu putem să lăsăm perioada asta de Sărbători să treacă fără să organizăm o mică festivitate pentru copii. Cam 40 de copii vor fi” explică psihoterapeuta.
În câteva zile urmează surpriză pentru copiii de la Echitație. Pentru că la Delfinariu, ninge cu daruri de suflet în preajma sărbătorilor.
Be the first to comment