FOTO VIDEO Dr. Cătălina Corduneanu, medic specialist stomatolog la OCH: “Prevenția poate preîntâmpina tratamentele dureroase, care necesită mult timp și costuri foarte mari”

Dr. Cătălina Corduneanu de la OCH. FOTO Paul Alexe

În cadrul seriei de video-editoriale “Viață și sănătate”, dr.Cătălina Corduneanu, medic specialist stomatolog la Ovidius Clinical Hospital, vorbește despre importanța prevenției în sănătatea dentară și despre cum putem preveni, la orice vârstă, complicațiile stomatologice.

„Prevenția este principala metodă pentru a preveni îmbolnăvirile și de a asigura starea de sănătate dentară. Prevenția dentară poate începe de la vârsta de trei ani, când părinții ar trebui să vină cu copilul în cabinetul stomatologic, pentru a i se explica tehnicile de periaj corecte, pentru a fi îndrumat părintele referitor la vârstele cheie de erupție ale dinților, prevenind astfel apariția cariilor complicate și cu toate consecințele lor.

La adulți, sunt necesare controalele periodice, pentru a preveni complicarea cariilor, pentru a putea recupera dinții, să nu se ajungă la extracții și să se execute apoi lucrări protetice extinse, fixe sau mobile, care includ costuri mult mai mari. Deasemenea, la adulți, este importantă depistarea afecțiunilor parodontale, care în timp duc la extragerea tuturor dinților și implică, apoi, reabilitări complexe, explică, pentru CTnews TV, dr. Cătălina Corduneanu.  

Există mai mult intervenții de specialitate care se încadrează pe linia de prevenție stomatologică, iar vizitta periodică la medicul stomatolog vă poate oferi informații prețioase cu privire la modul în care vă puteți păstra o dantură sănătoasă și frumoasă.

Ca și intervenții de prevenție stomatologică, pentru copii avem sigilarea șanțurilor și a fosetelor ocluzale, la dinții definitivi, lucrare ce se face începând cu vârsta de șase ani, când apare primul molar definitiv, apoi se continuă cu molarii de 12 ani, până apar toți dinții pe arcadă, apoi copilul crește și își poate asigura singur igiena orală zilnică. Pentru adulți, prevenția presupune controale periodice, o dată la șase luni, cel puțin, detartraj, periaj, instruirea fiecărui pacient cu privire la mijloacele suplimentare de igenizare și autocurățire, evitând în felul acesta complicațiile, a punctat medicul specialist stomatolog.  

Este binecunoscută teama de durere, care determină mulți oameni să amâne până în ultima clipă vizita la cabinetul stomatologic. Această problemă poate fi evitată foarte ușor, tocmai prin vizite regulate, cu caracter preventiv, ale medicului stomatolog.

Prevenția poate preîntâmpina tratamentele dureroase, care necesită mult timp și costuri foarte mari. Dacă pacientul vine din timp și îi tratăm o carie simplă, clar această afecțiune nu va implica durere sau va fi o durere foarte mică. Odată ce caria se complică se ajunge la anestezie, la scoaterea nervului, la extracție, la protezare și alte tratamente complicate, care pot fi și dureroase. Deci, soluția de a scăpa de durere și costuri foarte mari, este ca pacientul să vină la consultațiile preventive, ne sfătuiește dr.Cătălina Corduneanu.  

Un aport important în crearea unui climat prietenos și confortabil pentru pacienții care apelează la serviciile cabinetului stomatologic de la Policlinica Ovidius Clinical Hospital este adus, pe lângă foarte buna pregătire de specialitate a personalului medical, de tehnica modernă pe care medicul specialist stomatolog o are la dispoziție.

Tehnica modernă pe care o avem la Ovidius Clinical Hospital ne ajută pe noi, ca și medici, dar le conferă și pacienților confortul de a fi bine tratați, diagnosticați, consultați, într-o manieră în care mijloacele de prevenire a altor îmbolnăviri sunt respectate. Pacienții capătă încredere în noi, în toate manevrele efectuate și îi putem fideliza pe termen lung, a adăugat dr.Cătălina Corduneanu.  

Trebuie amintit și faptul că perioada de pandemie nu a ridicat mari probleme cu privire la protocolul de prevenirea răspândirii noului coronavirus.

Respectăm toate protocoalele impuse în această perioadă, din momentul în care pacientul intră pe ușă, totul îi conferă încredere în ceea ce facem. Pacienții nu trebuie să se teamă că s-ar putea contamina din cabinetele de stomatologie, mai ales că noi suntem obișnuiți de foarte mult timp să respectăm toate aceste reguli, cu privire la purtarea măști, a mănușilor, a asigurării circuitelor corespunzătoare pentru a preveni îmbolnăvirile, a mai spus medicul specialist stomatolog.  

Stomatologia este inclusă pe lista specialităților din Ovidius Clinical Hospital. Pacienții se pot programa pentru consultații si tratamente stomatologice la cabinetul din cadrul Policlinicii OCH Constanța, din strada Flămânda, nr. 19, Constanța. Pentru mai multe amănunte, se poate accesa site-ul www.ovidius-ch.ro.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.