FOTO VIDEO Descarcerarea a intervenit la un accident rutier în stațiunea Mamaia

Șoferul s-a ales cu câteva răni și o sperietură. FOTO ISU Dobrogea

Un conducător auto a suferit răni ușoare și s-a ales cu o sperietură zdravănă după ce a provocat un accident rutier în stațiunea Mamaia, în zona restaurantului Scoica. Circulația a fost blocată în zonă și a fost nevoie de intervenția pompierilor de la descarcerare.

Accidentul a avut loc în jurul orei 16.00, când, potrivit reprezentanților IPJ Constanța, un bărbat în vârstă de de 45 de ani a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia nord , dinspre stațiunea Mamaia către orașul Năvodari, pe prima bandă.  La un moment dat nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers din prima în a doua bandă, moment în care a intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă de un bărbat de 38 de ani.

În urma impactului, autoturismul a fost întors de-a latul șoselei, fiind prins între parapet și autoutilitară. La fața locului a intervenit o autospecială de stingere cu modul de descarcerare a ISU Dobrogea și un echipaj SMURD C din cadrul stației Midia. Victima a fost extrasa conștientă și preluata de echipajul medical pentru acordarea primului ajutor medical.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*