Liberalii constănțeni au sărbătorit marți, 7 mai, în avans Ziua Europei într-un mod mai degrabă neașteptat, pe Faleza Cazinoului din Constanța. Un imens drapel tricolor unit cu steagul Uniunii Europene a fluturat înconjurat de zeci de persoane. În prag de debut al campaniei electorale, liberalii au ales drept punct de întâlnire clădirea cea mai emblematică a litoralului care, odată cu reabilitarea, a ajuns să fie și un simbol al renașterii orașului Constanța.
Printre cei care au fluturat marele drapel pe faleza Cazinoului din Constanța a fost și candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi.
„În primul rând vreau să salut tinerii din Partidul Național Liberal pentru frumoasa inițiativă de a arbora steagul României și al Uniunii Europene în toate cele 41 de județe din țară și în Municipiul București. Este o inițiativă de apreciat. Totodată, vă vorbesc în calitate de primar, de 20 de ani, într-o comună unde am atras peste 300 de milioane din fonduri europene și tocmai de aceea, în calitate de viitor președinte al Consiliului Județean Constanța vreau ca în fiecare sat, în fiecare colț al județului să atragem fonduri să se simtă dezvoltarea, bunăstarea cetățenilor din județul Constanța. Și nu doar a lor, ci și a oamenilor de afaceri, a tot ceea ce poate aduce un aport la dezvoltarea județului și bunăstarea cetățenilor din județul Constanța”, a transmis Florin Mitroi.
De la manifestarea organizată de liberalii constănțeni nu putea lipsi tocmai primarul în funcție și totodată candidatul PNL pentru încă un mandat la Primăria Constanța, Vergil Chițac. Cunoscut deja pentru veleitățile sale de analist al peisajului politico-militar internațional, Chițac a pus accent pe importanța apartenenței României la Uniunea Europeană și la Alianța Nord-Atlantică, două porți ale succesului economic și ale garanției absolute de securitate pe continent.
Data de 9 mai este, în opinia lui Vergil Chițac, prilejul ca partidele democratice din România să își unească forțele pentru apărarea unui discurs unanim proeuropean, în special în virtutea faptului că, de 17 ani, regiuni întregi ale țării prosperă și se modernizează în ton cu Occidentul datorită atragerii de fonduri europene.
„Sărbătorim în avans Ziua Europei, dar nu este o zi obișnuită anul ăsta pentru că eu o gândesc în contextul alegerilor europarlamentare și mă gândesc, în special, la faptul că văd mesaje publice, politice, din partea unor partide care pun în discuție apartenența noastră la Uniunea Europeană. Campania care urmează este un prilej de a vorbi cu toții, acum facem noi, PNL, dar cred că mesajul trebuie să fie cumva transpartinic și toate partidele democrate trebuie nu doar să susțină, ci să combată cu fermitate mesajele acestea antieuropene care ne vin.
Pentru că, vă spun sincer, sunt două mari momente în istoria politică a României post-decembriste, care chiar nu pot fi negate. Apartenența la Uniunea Europeană, cea mai mare piață din lume și apartenența la NATO sunt două câștiguri extraordinare. România niciodată n-a mai fost într-o poziție așa de bună, atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere al securității. Asta trebuie să vorbim noi în campanie, trebuie să le spunem oamenilor că dacă nu existau fondurile europene, probabil niciun oraș din țara asta nu ar fi putut să se dezvolte. Deci aceasta este miza și este o miză extraordinar de importantă”, a declarat primarul Municipiului Constanța.
Momentul 9 mai, în care toate statele membre celebrează pace și unitatea, coincide anul acesta cu startul campaniei electorale, în care românii sunt chemați la urne pentru a-și alege reprezentanții locali, județeni, dar și pe cei din Parlamentul European.
În esență, data de 9 mai marchează aniversarea momentului istoric al adoptării Declarației Schuman, documentul care lansa pentru prima dată ideea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care ar face ca războiuș dintre națiunile Bătrânului Continent să fie de neconceput. Actul, care poartă numele inițiatorului său, Robert Schuman, este considerat certificatul de naștere al Uniunii Europene.
Be the first to comment