FOTO VIDEO Comuna Cumpăna și-a premiat sportivii pentru rezultatele obținute la competițiile naționale și internaționale în prima jumătate a anului 2022

Sportivii de la Cumpăna au fost premiați. FOTO Paul Alexe

În această dimineață, Complexul Sportiv Victoria Cumpăna a găzduit festivitatea de premiere a sportivilor cumpăneni care au obținut rezultate bune în prima jumătate a acestui an. În prezența părinților, a antrenorilor și a reprezentanților autorităților locale, tinerii sportivi de la lupte, gimnastică ritmică și fotbal au fost premiați de către Primăria Comunei Cumpăna, având și susținerea unor sponsori locali și a CS Victoria Cumpăna, grupare sportivă a cărei activitate este coordonată de fostul fotbalist al Farului Constanța, Ion Răuță.

„După o jumătate de an, suntem bucuroși că avem motive de a ne premia copiii. Sportul este un mod de viață la Cumpăna, așa cum ne-a insuflat omul sportului constănțean și al sportului românesc, Elena Frîncu, cetățean de onoare al comunei noastre, căreia îi mulțumim pentru că este și în această zi festivă alături de noi. În această primă jumătate de an, sportivii cumpăneni au participat la competiții naționale și internaționale, de unde s-au întors cu numeroase medalii și clasări ce fac onoare sportului din comuna Cumpăna”, a punctat primarul comunei, Mariana Gâju.  

Astfel, rând pe rând, au fost premiați toți sportivii care au obținut clasări pe podiumul competițiilor naționale și internaționale, începând cu cei de la secția de lupte, coordonată de fostul mare luptător constănțean, Vasile Vicol, președintele Asociației Județene de Lupte Constanța.

„Avem în acest an numeroase medalii obținute la campionatele naționale, care pun Cumpăna printre centrele puternice ale țării, dar și o medalie europeană, bronzul cucerit de Bianca Iancău la Campionatul European de lupte U17, desfășurat luna trecută, la București. O medalie care pune Cumpăna, prin sport, pe harta Europei și a lumii. Trebuie să mulțumesc autorităților locale din comuna Cumpăna pentru că sprijină sportul, situația este dificilă la cluburile din țară, dar noi rezistăm aici. Le mulțumesc și părinților care își sprijină copiii și îi încurajează să practice sportul”, a declarat antrenorul Vasile Vicol.

Rezultate foarte bune sunt trecute și în dreptul micuțelor sportive de la secția de gimnastică ritmică, antrenate de profesoarele Elena Vlad și Luiza Cerbula, ultimele fiind obținute cu ocazia Campionatelor Naționale, junioare I și III, desfășurate la Ploiești, de unde sportivele de la CS Victoria Cumpăna s-au întors cu 3 medalii de aur, 2 de argint și 4 de bronz.

Nu în ultimul rând, cele mai mici două grupe de fotbaliști (antrenor, fostul fotbalist al Farului și al Stelei, Vasilică Cristocea), un total de 50 de copii, au primit câte un rând de echipament de prezentare și câte un rând de echipament de joc, grație generozității unui sponsor local.

Un moment emoționant a fost cel în care primarul Mariana Gâju i-a oferit o cupă de apreciere fostului coordonator al secției de fotbal, Constantin Gache (fost jucător, antrenor și președinte al FC Farul Constanța), recent retras la pensie, dar care rămâne alături de mai tinerii săi colegi, Cristian Mustacă și Vasilică Cristocea.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*