FOTO VIDEO Comuna Cumpăna a devenit, pentru o zi, capitala gimnasticii ritmice

Turneu Internațional de Gimnastică Ritmică la Cumpăna. FOTO Cristina Sâmbeteanu

Ploaia torențială de sâmbătă dimineață, de la malul mării, nu a putut opri desfășurarea unui eveniment sportiv de excepție, Turneul Internațional de Gimnastică Ritmică organizat, în premieră, la Cumpăna.

Primăria și Consiliul Local Cumpăna, în parteneriat cu Clubul Sportiv „Victoria” Cumpăna, Federația Română de Gimnastică Ritmică, Comitetul Olimpic și Sportiv Român și Agenția Națională pentru Sport au reușit ca, pe 31 august, să se desfășoare în sala de sport „Campus” prima ediție a „Cumpăna Trophy”, o competiție sportivă care, cu siguranță, va deveni tradiție.

Evenimentul vine ca o încununare a performanțelor deosebite obținute de gimnastele Clubului Sportiv „Victoria”, dar și ca o garanție a susținerii motivației pentru ca micile și talentatele sportive să își continue parcursul către treptele podiumurilor naționale și internaționale.

„Copilele noastre de aur, ambasadoarele comunei Cumpăna, au adus multă bucurie nu doar în sufletul părinților, al profesorilor antrenori care le pregătesc, ci în inimile și în sufletele celor peste 20.000 de locuitori ai comunei Cumpăna. Administrația publică locală oricât de multe greutăți ar întâmpina, greutăți financiare, ca să ducem mai departe dezvoltarea durabilă a comunei, niciodată nu va face rabat de la promovarea sportului ca mod de viață la Cumpăna. O facem pentru copiii noștri, pentru viitorul nostru”, a declarat, pentru CTnews, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju.

Prima ediția a turneului dedicat gimnasticii ritmice a reunit, la Cumpăna, nu mai puțin de 120 de sportive, cu vârste cuprinse între 6 și 19 ani, legitimate la 14 cluburi sportive din România, Bulgaria, Republica Moldova și Spania. Astfel, în sala de sport viu colorată, au oferit reprezentații, pe grupe de vârstă, gimnaste ale următoarelor cluburi: CS Victoria Cumpăna, CSM Arad, CSS 1 Timișoara, ACS Alexandra Pavel – Alba Iulia, ASC Carla Ritmic GIM – Brașov, ACS ALY GIM – Brașov,  CSS Unirea Iași, CS UNEFS – București, CSS Triumf – București, ACS Pro Aktiv – București, ACS Dandri – București, USEFS – Republica Moldova, RG Milan  – Bulgaria, Club Mabel  Benicarlo – Spania.

„Ne-am dorit ca la Cumpăna, comuna noastră să devină, pentru o zi, capitala gimnasticii ritmice. Tocmai de aceea sunt reunite 120 de sportive din 14 cluburi, atât de la nivelul țării, dar și din celelalte țări participante: Bulgaria, Spania, Republica Moldova. Este o cinste, este o onoare pentru noi, Primăria, Consiliul Local Cumpăna, dar ați văzut inimoșii părinți ai fetițelor noastre nu doar de aur, de argint, de bronz sau pur și simplu participante la atâtea concursuri naționale și internaționale. De ce să nu demonstrăm că și noi avem acest spirit de organizare? Tocmai de aceea nu contenesc să le mulțumesc sponsorilor, iar primii pe listă sunt părinții, dar apoi ceilalți, oameni de bine, oameni cu suflet vin spre noi pentru a susține asemenea competiții”, a mai afirmat Mariana Gâju.

Încă de la ediția inaugurală „Cumpăna Trophy” a reușit să devină o competiție listată în calendarul oficial al Federației Române de Gimnastică Ritmică și să beneficieze de arbitrar profesionist și riguros.

De altfel, organizatorii menționează că această competiție are ca principal obiectiv pregătirea gimnastelor pentru principalele concursuri programate să se desfășoare în cea de-a doua parte a acestui an. În luna septembrie, gimnastele românce sunt așteptate să concureze pentru cele trei trepte ale podiumului Campionatului Balcanic de gimanstică ritmică a cărui gazdă va fi Muntenegru. Va urma Campionatul Național de copii, juniori și seniori – Cupa României, care se va desfășura în județul Covasna, la Sfântu Gheorghe, iar calendarul competițional se va încheia în luna noiembrie, odată cu Festivalul Național de Gimnastică Ritmică și Campionatul Național de Ansambluri, la Bistrița Năsăud.

„Exigente, doamnele arbitre recunosc că aceste micuțe de la vârsta de șase ani ar merita toate nota 10. Numai pentru efortul pe care l-au făcut să se deplaseze de la Alba Iulia, de la Arad, de la Timișoara, Brașov, București până la noi, la Constanța. Este o bucurie pentru noi și am mulțumit doamnelor profesoare Elena Vlad și Luiza Cerbula pentru că munca, într-adevăr, a fost a dumnelor, munca însemnând conceptul, invitațiile, dialogul cu partenerii de aceeași disciplină sportivă, iar conducerea Clubului Sportiv este temelia susținerii oricăror competiții sportive. Vorbim de 15 discipline sportive, 15 secții pe care le-a aprobat Consiliul Local, prin hotărâre, pentru activitatea Clubului Sportiv «Victoria» Cumpăna. Dintre acestea, opt sunt active și aduc titluri și medalii, dar fac cunoscută comuna Cumpăna nu doar pe plan național, ci și internațional prin rezultatele sportive. Știți că există campioane și vicecampioane internaționale la Lupte și nu e puțin lucru ca într-o comună să ai astfel de performanțe”, a declarat primarul comunei Cumpăna.

Bucuria reușitei unui eveniment de amploare națională nu putea face abstracție de numele personalității sportului constănțean și românesc deopotrivă, Elena Frâncu, deținătoarea titlului de maestru emerit al sportului și unul dintre cei mai fervenți susținători ai Clubului Sportiv „Victoria” Cumpăna.

„Fără «Doamna sportului constănțean», fără doamna Elena Frâncu, vicecampioană olimpică la handbal, nu ar fi existat sportul ca mod de viață la Cumpăna. Este omul care ne-a făcut să iubim sportul, care ne-a învățat că acest sport înseamnă iubire, muncă și recunoștință”,  a subliniat șefa administrației publice locale de la Cumpăna.

Mariana Gâju a dorit să mulțumească pentru susținere și celui mai nou partener al Consiliului Local Cumpăna, Asociația „Stabilitate, Armonie, Tradiții” – SAT, o entitate care reprezintă mișcarea pentru dezvoltarea colectivităților locale și promovarea valorilor identitare. Recunoștința față de moștenirea lăsată de înaintași poate fi ușor manifestată prin tot ceea ce reprezintă sportul, iar cât timp va exista comuna Cumpăna, mai spune Mariana Gâju, trebuie să existe și sport în această localitate.

Evenimentele sportive de amploare nu se vor limita la o singură disciplină, mai promite primarul, amintind totodată de istoricul competițional care a poziționat deja Cumpăna pe harta sportului județean și național. Un regret manifestă, însă, Mariana Gâju și anume insuficiența fondurilor necesare investițiilor în educație fizică și sport astfel încât și o localitate mică să poată reda României campionii de odinioară.

„Cumpăna, după cum bine știți, a fost gazda Cupei «Timbark» la fotbal, Cupa Satelor s-a jucat la Cumpăna, am avut competiții la nivel național pe care le-am organizat și atâta vreme cât ai baza sportivă, spațiu de cazare, cantina campusului școlar și în primul rând oamenii care să vină să te ajute, nu trebuie să îți fie frică. Pe mine, ca ordonator principal de credite, ce mă sperie este lipsa fondurilor, a banilor, pentru că de muncă nu mi-e frică, dar banii nu îi are comuna Cumpăna așa cum îi au alte localități care au o Petromidia, au marea aproape, au diferite activități comerciale”, a mai punctat primarul.

Șefa administrației locale de la Cumpăna încă trage nădejde pentru amenajarea nodului de descărcare de pe autostrada A4, o lucrare de infrastructură care are șanse importante de a crește dezvoltarea economică a localității și, implicit, de a aduce fonduri la bugetul local, fonduri care să fie direcționate către bunăstarea comunității.

De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*