FOTO VIDEO Boreal Plus Constanța, un concept rezidențial premium care aduce perfecțiune și confort la cel mai bun preț

Complexul rezidențial Boreal Plus. FOTO Paul Alexe

În nordul municipiului Constanța, într-o zonă liniștită și ferită de poluarea orașului, dar care oferă acces rapid către mai toate punctele de interes din zonă, se află în plină implementare proiectul rezidențial Boreal Plus, care vine să ducă la un alt nivel conceptul pe care dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor îl aducea la malul mării, în anul 2002, când inaugura primul ansamblu rezidențial dezvoltat la Constanța, Boreal.

„Era pentru prima dată când o companie privată venea cu o viziune nouă, pentru prima oară când constănțenii aveau acces la 151 de vile, concepute și construite la standarde occidentale, la nivelul anilor 2000”, rememorează Suzanne Zaharia, Team Leader – Departament Vânzari Impact Developer & Contractor.

În urmă cu doi ani, Impact Developer & Contractor a dat startul noului proiect rezidențial Boreal Plus Constanța, pe care intenționează să-l finalizeze până la sfârșitul anului 2024. Noul ansamblu rezidențial se întinde pe o suprafață de 64.440 mp, având o valoare estimată la 89 milioane euro.

„Cu o arhitectură elegantă, minimalistă, construit la cele mai înalte standarde de calitate, noul Boreal va fi dezvoltat până în anul 2024. Va cuprinde 18 case cu grădină, care sunt finalizate în acest moment, precum și nouă blocuri, cu un total de 673 de apartamente. Ansamblul rezidențial va avea nu mai puțin de 15.000 de metri pătrați de spații verzi, un parc privat, cu locuri de joacă, grădiniță, spații comerciale, iar în imediata vecinătate un hipermarket și farmacie”, a explicat, pentru CTnews, Suzanne Zaharia.

Ca și în cazul Boreal, dezvoltatorul a decis să acorde o atenție deosebită fiecărui amănunt, începând de la alegerea terenului pe care este amplasat noul ansamblu Boreal Plus, pentru a asigura o bună conectivitate cu principalele puncte de interes pentru rezidenții ansamblului, continuând cu decizia de a folosi cele mai bune materiale de construcție, cu finisaje premium și cu implementarea unor soluții energetice moderne, totul în execuția unor echipe de lucru de înaltă calificare, astfel încât, la finalizarea proiectului, să existe garanția deplinei satisfacții pentru viitorii proprietari.

„În general, Impact Developer & Contractor alege cu atenție terenurile pentru dezvoltările sale, așa cum este și în cazul ansamblului Boreal Plus. Suntem la nici cinci minute de condus de Autostrada A2, de Campusul Universitar Constanța, la aproximativ 15 minute de centrul municipiului Constanța, de Autostrada A4, aproape de Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu” și, evident, de stațiunea Mamaia”, a spus Suzanne Zaharia.

„Boreal Plus este un ansamblu rezidențial construit corect, cu o atenție deosebită în alegerea materialelor folosite, pentru calitatea lucrărilor, toate acestea traducându-se într-o valoare adăugată pentru client. Lucrările pentru îmbunătățirea terenului, efectuate cu maximă responsabilitate, structura clădirilor, izolațiile folosite, grosimea pereților, sunt doar câteva exemple care vin să suțină calitatea construcției. Suntem conștienți că un astfel de proiect nu este unul de masă, iar cei care vor aprecia ceea ce oferă Boreal Plus și vor lua decizia să se mute aici, vor beneficia de o locuință sigură, confortabilă, cu o valoare ce se va aprecia în timp”, a adăugat reprezentanta Impact Developer & Contractor.

De altfel, în toate proiectele dezvoltate în cei peste 30 de ani de activitate pe piața imobiliară din România, Impact Developer & Contractor s-a ghidat după principiul „construim astăzi, pentru generațiile de mâine”.

„Cel mai important diferențiator este calitatea, iar principiul nostru este de a dezvolta comunități sustenabile. Tot ceea ce facem este ghidat de angajamentul nostru pentru sustenabilitate, astfel încât, întotdeauna, folosim cele mai durabile materiale și cele mai eficiente soluții în ceea ce privește redecerea consumului energetic și utilizarea surselor regenerabile de energie, cu panouri solare montate pe acoperișurile clădirilor. Am optat și pentru centralele de bloc, care poluează mult mai puțin decât cele de apartament. Scopul nostru este să avem un impact pozitiv în viețile oamenilor”, a punctat Suzanne Zaharia.

Cei care decid să investească într-o propietate Boreal Plus Constanța, vor fi plăcut surprinși de soluțiile arhitectonice și de construcție alese de către dezvoltator.

„Distinctive pentru locuințele Boreal Plus sunt suprafețele vitrate mari, care asigură pătrunderea luminii naturale în toate încăperile, pe parcursul zilei. Suplimentăm acest confort vizual, cu impact asupra „well-being-ului” rezidenților, cu încălzirea în pardoseală, care vine cu un dublu avantaj: un nivel crescut de confort termic și spațiu suplimentar pentru mobilare. Spre deosebire de alte proiecte, în Boreal Plus, veți vedea terase mari, o parte dintre ele cu o vedere superbă către lac și mare. Boreal Plus este singurul ansamblu rezidențial din nordul Constanței, care oferă apartamente cu gradină la parterul blocului”, a mai adăugat interlocutoarea CTnews.

Impact Developer & Contractor este un dezvoltator cu capital sută la sută românesc, cu o experiență de peste 30 de ani pe piața din România, fiind primul dezvoltator înființat și prima companie imobiliară listată la Bursa de Valori București (încă din anul 1996), ceea ce reprezintă o garanție extraordinară pentru toți cei care doresc să investească într-o propietate dezvoltată de Impact. Cu un portofoliu impresionant pe segmentul rezidențial, din care mai fac parte ansambluri precum Greenfield Băneasa, Luxuria Residence sau Greenfield Plaza Băneasa, Impact Developer & Contractor are un istoric ușor de verificat și se poate mândri cu mii de clienți mulțumiți.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*