Copiii din Cernavodă au șansa de a face primii pași pe drumul viitorilor mari campioni. În orașul dunărean, iubitorii de înot se pot antrena într-un bazin construit la cele mai înalte standarde. Investiția aparține Primăriei Orașului Cernavodă și a fost demarată în urmă cu câțiva ani.
“Avem 350 de copii, se mai înscriu, nu o să mai facem față și va trebui să facem unul olimpic. Domnul primar a zis fără plată. Au venit din Medgidia, din Rasova, din Fetești, domnul primar a zis să nu facem discriminare, dar în primul rănd copiii din Cernavodă să se bucure. Investiția a fost de 1.800.000 de lei, bani din bugtul local. Domnul primar a vrut ca toți copiii să facă un sport. Avem și la handbal, și la înot. Proiectul era de așa natură, cu balon gonflabil”, menționează viceprimarul Șerif Cîrjali.
Bazinul de înot semiolimpic este o construcție complet nouă, cu acoperiș de tip “balon” care asigură o diferență de temperatură de maximum 10 grade între apă și mediul ambient. Apa este permanent încălzită, monitorizată și tratată, cu un nivel corespunzător al PH-ului, activitățile în bazin fiind posibile pe toată perioada anului.
Construcția este prevăzută cu vestiare, instalație de recirculare, filtrare, încălzire și tratare, conform normativelor europene. Umiditatea din aer este controlată și menținută în limite conforme prin aerisire permanentă. Regulile de acces din punctul de vedere al sănătății, igienei, echipamentului, precum și al respectării circuitelor vor fi stricte.
Interesul locuitorilor din Cernavodă este foarte mare. Peste 400 de copii sunt înscriși, în prezent, la orele de înot, iar numărul lor este în creștere. Mai mult, accesul copiilor este gratuit.
Sportul are multiple efecte benefice printre care dezvoltarea funcțiilor cognitive şi anume memoria, atenția şi concentrarea, dar şi dezvoltarea participării efective la procesul de învățământ. Înotul este un sport complex, care stimulează toţi mușchii, permite o dozare progresivă a efortului, creşte tonusul muscular şi asigură o dezvoltare armonioasă şi echilibrată în rândul celor care îl practică.
“Este o placere să îi antrenez, sunt foarte încântați copiii,eu recomand pentru toți copiii din Cernavodă să încerce acest sport, este benefic. Trebuie să profităm de această oportunitate pe care ne-a dat-o primăria, acest bazin semiolimpic de șase culoare și 25 de metri, ne putem antrena, îi îndemn pe toți să vină. Avem 400-450 de copii înscriși și vrem să vină cât mai mulți”, a apus antrenorul de înot Gabriel Ivănescu.
,,Primăria a investit, este investiția directă a Primăriei și Consiliului Local, face parte din strategia de dezvoltare și de conectare a tineretului din acest oraș la activitățile sportive. În cadrul clubului Axiopolis sunt mai multe secții, volei, fotbal, tenis, arte marțiale, avem o sală de arte marțiale, avem o sală de sport care a fost renovate, investițiile au fost foarte mari.
Entuziasmul copiilor a fost de nedescris la deschiderea piscinei, avem o bază de selecție extraordinară la Cernavodă, în cadrul clubului sportiv, sportul este important pentru Consiliul Local, toată populația e conectată la această mișcare sportivă,, a transmis Gabriel Grosu, administratorul clubului sportiv.
Administrația publică locală din Cernavodă a avut în vedere acest proiect dorind să revitalizeze și să reîntregească zona Via Verde, cel mai mare parc din localitate, dând astfel o altă față zonei de promenadă și de agrement a orașului, pe malul stâng al Canalului Dunăre-Marea Neagră.
Construind acest bazin modern de înot prevăzut cu vestiare și alte dependințe moderne, orașul dorește să le asigure cetățenilor o baza sportivă unde oamenii să învețe să înoate, să desfășoare diverse activități sportive și chiar să găzduiască competiții sportive interne organizate între instituțiile de învățământ. Mai mult, prin închirierea bazinului de înot, Primăria Orașului Cernavodă poate crește veniturile proprii.
Be the first to comment