FOTO VIDEO Ai pâine sau cozonac după sărbători? Hrănești păsările de la Microdeltă și intri gratuit la Delfinariu și Planetariu

Păsări sălbatice la Microdeltă
Rațe sălbatice

Acțiune inedită la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii. Pâinea și cozonacul rămas după Revelion se transformă în bilet de intrare.

Dr. Adrian Bîlbă, directorul Complexului spune că inițiativa nu este menită doar să aducă hrană pentru păsările sălbatice care vin pe timpul iernii la microdeltă, ci să sădească în sufletul dobrogenilor dragostea și responsabilitatea față de animale, față de mediu și de ecologie.

dr. Adrian Bîlbă
dr. Adrian Bîlbă

Malul lacului Tăbăcărie dinspre Microrezervație găzduiește în fiecare iarnă păsări care vin din Delta Dunării sau de pe alte suprafețe de apă din Dobrogea. Curioșii pot să găsească în această perioadă acolo cel puțin trei specii de rațe sălbatice, lebede, pelicani, găinușe de baltă sau cormorani. Aceste specii se hrănesc de obicei cu pește sau cu ceea ce găsesc pe fundul apei: moluște, alge sau rădăcini de plante.

Doar că gerul din ultimele zile a făcut ca lacul să înghețe, așa că hrana și așa puțină a dispărut de tot.

Dr. Adrian Bîlbă a găsit o metodă prin care să atragă lumea: intrare gratuită pentru toți cei care vin la Complexul Muzeal cu produse de panificație, cozonac și chiar prăjituri rămase după sărbători.

“Familiile se pot prezenta la poartă cu o sacoșică și primesc în locul bonului o hârtiuță cu care au acces să viziteze Microdelta. După aceea pot să meargă la oricare dintre obiectivele Complexului Muzeal: Delfinariu, Planetariu, Microrezervația sau Expoziția de Păsări Exotice. Este al doilea an când venim cu această idee, dar acum o combinăm și cu intrarea gratuită”, a explicat Adrian Bîlbă pentru Constanța NEWS.

Programul anunțat de conducerea Complexului este până duminică, 10 ianuarie, dar dacă gerul va persista, ideea s-ar putea extinde.

“Aceste păsări sălbatice fac foamea în perioada asta. Ele trag de un pai, de o rădăcină de plantă sau ce pot să găsească la mal. Dacă apa este înghețată intră la dietă. Noi nu vrem să le învățăm să fie ale noastre, ci doar să le hrănim. Acum este o perioadă importantă pentru că se aleg perechile pentru cuibul din primăvară. Cele care mănâncă au șanse mai mari de procreere și pot să mențină vigoarea speciei.

Oricine poate să facă o faptă bună și să creeze o legătură sentimentală între copii și păsările sălbatice”, a precizat Adrian Bîlbă pentru Constanța NEWS.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*