Două persoane au ajuns la spital, una dintre ele având nevoie și de intervenția unui echipaj de descarcerare, în urma unui accident rutier, înregistrat pe DN 3, la ieșirea din Valu lui Traian, în zona popasului.
Potrivit martorilor, conducătorul auto al unui Renault care se îndrepta dinspre Valu lui Traian spre Constanța, ar fi încercat o depășire peste linia dubla continuă. La scurt timp după ce a pătruns cu roata dreapta fata pe contrasens, a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar din sens opus. În urma impactului, prima mașină s-a învârtit de câteva ori în loc, pierzând totodată și două dintre roți, rămânând de-a latul șoselei, pe sensul Constanța – Valu lui Traian. Șoferul din aceasta a rămas încarcerat, fiind nevoie de intervenția unui echipaj de la ISU Dobrogea cu echipament de descarcerare pentru a-l scoate dintre resturile contorsionate ale mașinii.
Oficial, potrivit reprezentanților IPJ Constanța, din primele cercetări la fața locului a reieșit că un bărbat, în vârstă de 44 de ani, a condus un autoturism pe DN3, dinspre Valu către Constanța, pe banda nr. 2, iar la km 250+100 m, ar fi pierdut controlul direcției de mers către stânga, intrând în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, pe banda nr 1.
În urma accidentului rutier, ambii șoferi au fost răniți, fiind transportați la Spitalul Județean Constanța.
1 Trackback / Pingback