Un incident mai puțin întâlnit a avut loc în această seară la Mangalia. Un automotor în care se aflau patru călători, mecanicul și conductorul a luat foc cu puțin timp înainte de ora 18.00.
Incidentul a dus la rănirea conductorului. Conform ISU Dobrogea, acesta a suferit arsuri pe mâini și față. În urma apelului la numărul de urgență 112, la locul respectiv s-au deplasat 3 autospeciale de la stația Mangalia. Incendiul a fost lichidat, însă trenul a ars în proporție de 99%.
Conductorul a ajuns la spital cu ajutorul unei ambulanțe. Pompierii militari care au evaluat pagubele sunt de părere că incendiul a fost declanșat de un scurt-circuit.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un milion de copaci într-o singură zi! Acesta este scopul declarat al celor care s-au înscris în programul “Plantăm Fapte Bune”. Sunt 15 localități din România unde administrațiile locale au pus la dispoziție terenuri care […]
Delfinariul din Constanţa şi-a început activitatea la 1 iunie 1972, constituind prima formă muzeistică de acest gen din ţară şi prima din sud-estul Europei la acea dată. În amfiteatrul cu piscină şi în bazinul acoperit, […]
Arhiepiscopia Tomisului a organizat până acum cinci transporturi umanitare către vama Isaccea, a anunțat luni, 7 martie, IPS Teodosie, într-o conferință de presă. Unul dintre ele a fost direcționat către protoieria Niculițel și mănăstirea Celic-Dere, […]
Acesta cred era ultima Sageata Albastra Malaxa care mai functiona. S-a ales praful de toate.