FOTO Un șofer neatent nu a acordat în Constanța prioritate unui echipaj SMURD și a provocat un accident

În urma impactului, autospeciala SMURD a fost serios avariată. FOTO ISU Dobrogea

Un echipaj SMURD a fost implicat într-un accident rutier în municipiul Constanța, după ce un alt participant la trafic nu le-a acordat prioritate. Din fericire nu au fost înregistrate victime rănite grav.

Accidentul rutier s-a produs în jurul orei 15.00, când, un echipaj SMURD se ducea la o solicitare medicală, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune. Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, la intersecția străzilor Meșterul Manole cu Mugurului, autospeciala care se deplasa pe un drum cu prioritate a fost lovită de un autoturism Skoda.

După impact, echipajul medical de pe SMURD s-au verificat rapid dacă au suferit leziuni, după care imediat au acordat prim ajutor medical șoferului autoturismului implicat în accident și au cerut ajutor prin stație. Șoferul de pe Skoda avea un traumatism de umăr, echipajul l-au imobilizat până la ajungerea celorlalte echipaje medicale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*