FOTO Un individ care se dădea drept reprezentantul unei firme de țigări, la magazinele din sudul litoralului, încasa avansul pentru comenzi, apoi dispărea

Suspectul a fost prins în flagrant. FOTO Facebook

Mai mulți agenți comerciali au depus sesizări la poliție după ce un individ s-a prezentat la mai multe magazine ca fiind reprezentantul unei firme de țigări. Lua avansul pentru comenzi, apoi dispărea fără ca cineva să mai vadă vreun chiștoc.

În cursul zilei de 18 august, cu ajutorul unuia dintre cei înșelați, o patrulă mixtă de polițiști și jandarmi, l-au prins în flagrant, în stațiunea Neptun. În urma cercetărilor efectuate, individul a fost identificat ca fiind un bărbat de 42 de ani din București. Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Poliției stațiunii Neptun și cei ai Biroului Vama Veche -2 Mai au reținut în sarcina bărbatului 7 infracțiuni de înșelăciune, 5 în formă consumată, alte 2 în forma tentativei, fapte petrecute în perioada 27 iulie – 17 august.

Anchetatorii au stabilit că bărbatul se deplasa la diferite societăți comerciale, de pe raza municipiului Mangalia și a localităților Neptun, Venus, 2 Mai și Vama Veche, unde se recomanda ca fiind reprezentant al unor mărci de țigarete sau brichete, solicitând sume de bani pentru bunurile pe care ar fi urmat să le distribuie acestora.

La data de 18 august, polițiștii constănțeni l-au reținut pe bărbat, pe o perioadă de 24 de ore, ulterior fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, care a dispus față de acesta măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*