La Cumpăna, a devenit deja o tradiţie ca, la zile mari, să fie botezaţi copii abandonaţi de părinţi. Iniţiativa îi aparţine primarului Mariana Gâju, care organizează astfel de acţiuni de mai multe ori pe an.
De Sfânta Maria, cinci copii, aflaţi în grija unor asistenţi maternali, au fost creştinaţi.
Evenimentul, organizat în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, a avut loc la Biserica Adormirea Maicii Domnului din localitate. Locuitorii comunei s-au strâns cu mic cu mare pentru a lua parte la hramul lăcaşului de cult, dar şi pentru a asista la creştinarea micutilor.
Ceremonialul botezului a fost oficiat de către Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi de un sobor de preoţi. Slujba oficiată pentru creştinarea celor cinci micuti – Mario Dominic, David Andrei, Maria Geanina, Daniela Maria, Luca Andrei, a fost emoţionantă pentru toţi cei prezenţi.
Dupa botezul copiilor, a avut loc praznicul acestei sfinte sărbători, la care au participat atât locuitorii comunei, cât şi oaspeţi din localităţile limitrofe.
Be the first to comment