O tânără în vârstă de 17 ani a murit, duminică, 25 aprilie, într-un accident rutier petrecut la intrarea în Ovidiu. Alte patru persoane au ajuns, rănite, la spital.
Salvatorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța au fost solicitați să intervină, duminică seară, după ce un accident de circulație, în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc sub podul aflat la intrarea în localitatea Ovidiu dinspre Constanța.
Potrivit primelor informații, unul dintre autoturisme ar fi întors ilegal, peste linia continuă, fiind lovit în plin de celălalt autoturism.
La fața locului au ajuns trei echipaje SMURD și un echipaj al SAJ, iar reprezentanții Serviciului de Ambulanță au transmis că în urma accidentului o tânără, de 17 ani, a intrat în stop cardiorespirator, iar alte patru persoane au fost rănite, fiind transportate la spital. Cadrele medicale prezente la fața locului au aplicat protocolul de resuscitare în cazul fetei, dar în cele din urmă au trebuit să declare decesul acesteia.
Be the first to comment