FOTO Spitalul Județean Constanța are un Centru Dedicat Pacienților cu Boli Inflamatorii Intestinale

Cel de-al treilea Centru Dedicat Pacienților cu Boli Inflamatorii Intestinale din România a fost inaugurat la Constanța,

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța găzduiește cel de-al treilea centru de excelență dedicat pacienților cu boli inflamatorii intestinale din România, după cele deschise anul trecut, la București și Cluj-Napoca.

Deschiderea Centrului Dedicat Pacienților cu Boli Inflamatorii Intestinale (CDPBII) este o inițiativă a Asociației Persoanelor cu Boli Inflamatorii Intestinale din România (ASPIIR), în parteneriat cu Clubul Român pentru Boala Crohn și Colită Ulcerativă (RCCC) și Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța.

„Prin inaugurarea CDPBII Constanța vom oferi pacienților cu boli inflamatorii intestinale acces la cel mai bun standard de diagnostic, tratament și îngrijire, printr-o abordare multidisciplinară, integrată, centrată pe pacient. Pacienții care suferă de afecțiuni precum boala Crohn (BC) și rectocolita ulcero-hemoragică (RCUH) au nevoi foarte complexe, care diferă în funcție de stadiul și momentul de diagnostic al bolii, vârstă sau starea generală de sănătate. În cadrul centrelor dedicate, pacienții cu BII primesc servicii medicale personalizate, care țin cont de aceste nevoi și care sunt adaptate permanent în funcție de răspunsul pacientului la tratament și de evoluția lui. Mai mult decât atât, la îngrijirea pacientului contribuie echipe multidisciplinare, care stabilesc împreună terapia fiecărui pacient și planul de îngrijire al acestuia”, a declarat Prof. Univ. Dr. Eugen Dumitru, Coordonator Compartiment de Gastroenterologie și Endoscopie Digestivă.

Centrul dedicat pacienților cu BII din Constanța dispune de o unitate ambulatorie destinată monitorizării și tratamentului, o unitate de spitalizare de zi și o unitate de spitalizare continuă, alături de aparatură și tehnică endoscopică, imagistică și chirurgicală de ultimă oră. În cadrul centrului lucrează echipe multidisciplinare formate din gastroenterolog, anatomopatolog, chirurg, imagist, psiholog, pediatru, asistente specializate, cu competențe în nutriție. Pacienții vor beneficia de consilieri pe probleme de nutriție, de sprijin psihologic și de educație continuă pentru ei și familia lor, pentru o mai bună înțelegere a bolii și un management mai eficient al acesteia.

„Sunt bucuros să asist la deschiderea celui de-al treilea Centru Dedicat Pacienților cu Boli Inflamatorii Intestinale din România. Prin aceste centre ne propunem să îmbunătățim calitatea vieții pacienților printr-un control susținut al bolii, prin facilitarea accesului pacienților la medici de renume și la terapii de ultimă oră și prin acces permanent la o rețea națională, care include unități medicale de asistență primară și secundară, centre private, grupuri de pacienți și grupuri de suport. Prin acest efort integrat ne dorim să reducem atât „povara bolii” pentru pacient, cât și costurile asociate tratării acestor pacienți.”, a declarat Prof. Dr. Mircea Diculescu, Ex-Președinte RCCC.

Demersurile în vederea deschiderii unor astfel de centre au început în 2014, când un grup de lucru din cadrul RCCC, dedicat acestui proiect, a analizat un raport KPMG care a evaluat situația din 8 unități dedicate BII din lume, precum și alte date din literatura de specialitate. Ulterior, experții au extras criteriile care definesc excelența în asistența pacienților cu boli inflamatorii intestinale, un set de indicatori de calitate, structură și rezultate, și a evaluat aplicabilitatea lor în România.

„Pentru pacientul cu BII, un centru dedicat prezintă numeroase beneficii și avantaje, începând cu faptul că există un circuit eficient parcurs de pacient, ceea ce reduce din timpul și birocrația care însoțesc de obicei parcursul pacientului de la primele simptome, până la diagnostic și tratament. Apoi, fiecare pacient beneficiază de o îngrijire personalizată, este informat permanent cu privire la deciziile medicale care-l privesc și are acces la consiliere psihologică și pe partea de nutriție. Pentru pacientul care suferă de BII, o boală invalidantă, cu un impact major asupra vieții personale, profesionale și de familie, faptul că poate beneficia de tot sprijinul necesar, printr-o singură vizită, într-un singur loc, este un aspect deosebit de important, care poate face diferența în evoluția bolii.”, a declarat Isabella Grosu, Președintele Asociației Persoanelor cu Boli Inflamatorii Intestinale (ASPIIR).

Inaugurarea CDPBII a inclus și o dezbatere pe teme precum: formarea și acreditarea de centre dedicate îngrijirii pacienților cu boli inflamatorii intestinale, îngrijirea centrată pe pacient, importanța controlului bolii pe termen lung și optimizarea monitorizării, creșterea calității vieții, reducerea “poverii” bolii (costuri directe și indirecte legate de boală).

În România, aproximativ 15.000 de pacienți sunt diagnosticați cu boală Crohn sau rectocolită ulcero-hemoragică, dintre care peste 2.500 sunt cuprinși în Registrele Naționale IBD Prospect și EPIROM. În prezent, atât pacienții cu boli inflamatorii intestinale, cât și medicii acestora se confruntă cu provocări majore precum inconsistența în aplicarea protocoalelor de diagnostic și tratament, diagnosticul tardiv și referarea cu întârziere către centrele specializate sau absența facilităților destinate tratamentului complex al bolii (co-morbidități, condiții asociate – denutriție, depresie, anxietate, anemie, boală osoasă, complicații oftalmologice, articulare, dermatologice etc).

Despre Bolile Inflamatorii Intestinale
Bolile inflamatorii intestinale (BII), din care fac parte boala Crohn și rectocolita ulcero-hemoragică, sunt boli cronice gastro-intestinale manifestate prin diaree, rectoragii (pierderea de sângeîn scaun), dureri abdominale, incontinență, scaune imperioase, pierdere în greutate, denutriție, anemie, oboseală. Deși aceste afecțiuni au un impact major asupra vieții personale și profesionale, printr-un diagnostic corect, precoce, urmat de tratament adecvat, acești pacienți pot aspira la o viață normală.

Deși bolile inflamatorii intestinale pot apărea la orice vârstă, cele mai multe cazuri debutează la persoane tinere, cu vârste cuprinse între 15 şi 30 de ani. Bolile inflamatorii intestinale rezultă din interacțiunea complexă dintre predispoziția genetică a individului și factori de mediu, îndeosebi dieta (dieta săracăîn fructe și vegetale proaspete, alimentele supraprocesate, alimentația tip fast-food etc).

Orice persoană care dezvoltă scaune cu sânge, mucus și puroi, peste 3-4 pana la 20/zi, apărute atât ziua cât și noaptea, dureri abdominale, febră, pierderea apetitului, scădere în greutate o perioadă mai lungă de 4 săptămâni trebuie să se prezinte de urgență la medic.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*