În cadrul seriei de video-editoriale “Viață și sănătate”, Ș.L. Dr. Carmen Ciufu vorbește despre semnele apariției cancerului de sân, cel mai frecvent tip de cancer diagnosticat la femei și care reprezintă aproximativ un sfert din toate cazurile noi de neoplasm în rândul femeilor. Rata de incidență a cancerului de sân depășeste cu mult rata celorlalte tipuri de cancer, atât în țările dezvoltate, cât și în cele în curs de dezvoltare. Conform statisticilor oficiale, în România, în anul 2018, cancerul de sân ocupa prima poziție cu o pondere a cazurilor noi de 25,1% (9 629 cazuri noi), la mare distanță de cancerul de colon (11,9%; 4 576 cazuri noi) și cancerul de col uterin (8,6%; 3 308 cazuri noi).
Pentru a lupta eficient împotriva apariției cancerului la sân, foarte importantă este descoperirea cât mai timpurie a oricăror modificări la nivelul sânilor, iar acest lucru se realizează atât prin autopalpare, cât și prin controale periodice la medicul de specialitate.
“Conform ghidurilor europene, orice femeie trecută de 45 de ani trebuie să efectueze o mamografie o dată la doi ani. Din păcate, incidența cancerului de sân crește exponențial și crește la femeile tinere. Noi sfătuim femeia să efectueze o examinare prin ecografie, la orice vârstă. După 25 de ani, noi recomandăm efectuarea unei ecografi anuale, pentru depistarea precoce a cancerului de sân. În România, cancerul de sân este diagnosticat tardiv și atunci șansele de supraviețuire sunt mici, scad”, a explicat, pentru CTnews, Ș.L.Dr. Carmen Ciufu.
Specialistul Ovidius Clinical Hospital atrage atenția că simptomele apar și sunt sesizate doar atunci când, de obicei, este prea târziu, de accea este important ca femeia să poată fi capabilă să sesizeze cea mai mică modificare în structura sânului.
“Noi învățăm, educăm femeia să se palpeze periodic, în fiecare lună. Pentru femeia care are menstră, obligatoriu după menstră, din prima zi până maxim în ziua a 15-a. Această autopalpare lunară le obișnuiește cu structura sânului și pot depista și singure cea mai mică modificare în structura sânului. Nu toate cancerele cresc ca un nodul.
Sunt cancere care infiltrează, sunt cancere inflamatorii, nu are voie să se schimbe nimic în structura sânului. În rest, nu dă niciun fel de simptomatologie. În momentul în care apare retracția mamelonară, aspectul de coajă de portocală, adenopatiile axilare, este un stadiu avansat al bolii. Noi trebuie să ajungem să descoperim marea majoritate a nodulilor mamari în stadii mici, incipiente, pentru a le putea vindeca”, atrage atenția Ș.L. Dr. Carmen Ciufu.
Ovidius Clinical Hospital este un centru de excelență în diagnosticul și tratamentul corect al cancerului de sân, punând la dispoziția pacienților săi o echipă medicală foarte bine pregătită și echipamente medicale de ultimă generație.
“La OCH beneficiem de aparatură medicală de top, avem toată gama de aparate pentru diagnostic, dar este nevoie ca femeia să se prezinte la medic. Este nevoie de un screening, de o obișnuință a femeii de a veni anual, în funcție de vârstă, și a face o ecografie sau o mamografie, iar apoi radiologul efectuează o biopsie a nodului suspect.
Această biopsie este obligatorie pentru un diagnostic histopatologic. Trebuie să menționez și să subliniez faptul că diagnosticul imagistic nu este diagnostic histopatologic. Arta este de a descoperi nodulul cât mai mic, de a intui că este suspect, și avem niște semne pe care le căutăm, și de a convinge femeia să efectueze cât mai curând o biopsie mamară.
Prin biopsie se obține diagnosticul histopatologic, imunohistochimia îi aduce date suplimentare. La noi în clinică, orice femeie la care descoperim un nodul mamar efectuează și o examinare prin rezonanță magnetică. Este obligatoriu. Înainte de a trimite femeia mai departe, la medicul chirurg sau la medicul oncolog, pentru tratament, trebuie să obținem toate datele necesare: diagnostic histopatologic, imunohistochimie și stadializarea cancerului mamar, care se face prin rezonanță magnetică.
Se întâmplă de multe ori ca pe mamografie sau la ecografie să depistăm un singur nodul, iar la rezonanță magnetică să dovedim că sunt mai mulți, că există tumori multifocale, multicentrice, să descoperim adenopatii care nu se văd prin alte metode. Deci, radiologul descoperă nodulul și îl stadiatizează și obține prin puncția biopsiei un diagnostic histopatologic și, astfel, trimite femeia cu toate datele pentru un tratament corect. Nu poți avea tratament corect, fără diagnostic corect”, a enumerat Ș.L. Dr. Carmen Ciufu pașii corecți ce trebuie urmați din momentul în care femeia se prezintă la medic.
Așadar, odată descoperit nodulul și stabilit dacă prezintă semne de malignitate, medicii conving pacienta să efectueze biopsia mamară, apoi se face examenul prin rezonanță magnetică și, în funcție de dimensiune, de stadializare, pacienta este trimisă la medicul clinician, care poate fi chirurgul (când nodulul este mic, se pretează la o chirurgie per primam) sau, dacă boala este avansată, medicul oncolog (pentru tratament de specialitate) și abia apoi la medicul chirurg.
“Avem toate mijloacele necesare diagnosticării corecte, avem ecografie, avem mamografie cu tomosinteză, avem rezonanța magnetică, avem acel aparat Sentimag, care este un aparat revoluționar, este unic în România, este viitorul în medicină, este un aparat care ne perimite să marcăm tumorile mici, aceasta fiind dorința noastră, de a descoperi numai noduli mici, în stadii incipiente, care nu se pot palpa, pe care chirurgul nu-i găsește în momentul intervenției chirurgicale.
Atunci, noi marcăm nodulul pre-operator, astfel încât să poată fi corect localizat și excizat cu margine de siguranță. Acest aparat realizează un lucru minunat în chirurgia sânului, caută și găsește ganglionul santinelă, care nu trebuie uitat niciodată într-un tratament chirurgical corect al sânului. Noutatea acestui aparat constă în eliminarea completă a dozei de iradiere, elimină complet metoda veche de depistare a ganglionului santinelă cu radiotrasor, prin scintigrafie. Este revoluționar, este viitorul în medicină”, a subliniat interlocutoarea CTnews avantajele dispozitivului Sentimag®, aflat în dotarea OCH.
La finalul discuției, specialistul OCH a explicat și ceea ce urmează după un tratament încununat cu succes, mai ales că la femeile care au avut cancer de sân pericolul de recidivă este mai ridicat.
“Lupta nu se termină niciodată. Urmează evaluări periodice, în primii cinci ani, analize, imagistică, pentru depistarea precoce a recidivelor, a apariției unui alt nodul. O femeie care a avut un cancer de sân este mai predispusă să facă al doilea cancer de sân, pe partea cealaltă sau pe aceiași parte. Lupta continuă, nu se termină niciodată, iar noi ajutăm, îndrumăm femeia în permanență, pentru a câștiga această bătălie grea”, a mai spus Ș.L. Dr. Carmen Ciufu.
Pacienții care doresc o programare la Ovidius Clinical Hospital pot lua legătura cu spitalul la telefon (0241 480 400 și 0241 766 624), e-mail (office@ovidius-ch.ro) sau direct la adresa spitalului (Ovidiu, Constanța, DN 2A, km 202+880). Pentru mai multe amănunte, se poate accesa site-ul www.ovidius-ch.ro.
Be the first to comment