Direcția Generală Poliția Locală continuă lupta cu agenții economici care nu se conformează prevederilor legale privind activitatea de comercializare a produselor și serviciilor de piață.
Polițiștii locali cu atribuții în domeniile activitate comercială și ordine și liniște publică au desfășurat o acțiune în piața agroalimentară Tomis III, în cadrul căreia au fost verificate 21 de societăți comerciale.
În urma controalelor, au fost constatate 20 de abateri contravenționale și aplicate 19 amenzi, în valoare de 21.500 de lei pentru nerespectarea prevederilor HCL nr. 427/2017 și HCL 184/2013. Produsele erau oferite spre vânzare și depozitate pe terenul municipalității iar agentul economic nu deținea autorizație din partea Primăriei Constanța.
De asemenea, polițiștii locali au dispus confiscarea a peste o tonă și jumătate de fructe și legume. Mărfurile confiscate au fost predate către o unitate de profil pentru a fi comercializate în condițiile legii.
Raiul tarabagiilor din Piața Tomis III, în atenția polițiștilor locali. FOTO DGPL
Raiul tarabagiilor din Piața Tomis III, în atenția polițiștilor locali. FOTO DGPL
Raiul tarabagiilor din Piața Tomis III, în atenția polițiștilor locali. FOTO DGPL
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În vederea pregătirii sezonului estival, Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, conducerea RAJA SA, Confort Urban și Poliția Locală, au activat Comandamentul de lucru pentru pregătirea sezonului estival, punând accent pe verificarea graficului de lucrări și […]
Salvatorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța au fost solicitați să intervină miercuri, 20 octombrie, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la Mănăstirea “Izvorul Tămăduirii” din Agigea. Potrivit primelor informații, incendiul se manifestă […]
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a directoarei SPIT Constanța, directoarei adjuncte, șefei de la Resurse Umane și administratorul unei Asociații, pentru fapte […]
Be the first to comment