FOTO „Protest al disperării” organizat de artiștii plastici din Constanța împotriva deciziei Primăriei de a le prelua atelierele

Protest al artiștilor plastici din Constanța împotriva deciziei Primăriei de a le prelua atelierele. FOTO Primăria Constanța

Artiștii plastici din Constanța au anunțat că vor organiza un „Protest al disperării” după ce Primăria Constanța a decis să preia atelierele de creație ale Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAPR) – filiala Constanța Unu.

Ei susțin că atelierele de creație ale UAPR Constanța Unu au fost construite în anii ’70, din fondurile exclusive ale Uniunii, și vor fi luate abuziv de Primărie, iar artiștii „vor fi aruncați în stradă după 50 de ani de activitate”.

„Se pare că cineva a pus ochii pe atelierele noastre, care se află în zone cu un imens potențial imobiliar. Am fost pur și simplu executați. Din februarie până în martie, într-o singură lună, am primit trei controale ale Poliției Locale și, fără să ni se aducă nimic la cunoștință, fără să fim somați, ne-am trezit că în mai puțin de o lună s-a elaborat un proiect de hotărâre, peste noapte, care ne va lăsa fără atelierele noastre. Este ciudată rapiditatea cu care Primăria a acționat în acest caz”, au precizat reprezentanții UAPR Constanța Unu într-un comunicat de presă.

Ca urmare, Uniunea Artiștilor Plastici din România – filiala Constanța Unu organizează miercuri, 27 aprilie, un „Protest al disperării”.

La rândul ei, Primăria Constanța susține că cele trei imobile aparțin domeniului privat al municipiului Constanța și urmează să fie preluate pentru a fi renovate și reabilitate deoarece se află într-o stare avansată de degradare.

„Primăria Municipiului Constanța are obligația de a îngriji bunurile care aparțin comunității și de a lua cele mai bune măsuri pentru a le pune în siguranță. Dacă acestea ajung într-o stare avansată de degradare, municipalitatea trebuie să intervină cu promptitudine pentru a evita producerea unor accidente în care să fie implicați cei care le folosesc sau trecătorii care au neșansa să treacă prin apropiere atunci când se desprind bucăți de zidărie sau din acoperiș. Aceasta este situația celor trei imobile care aparțin domeniului privat al municipiului Constanța și care au fost folosite mult timp de Uniunea Artiștilor Plastici din România- filiala Constanța”, au precizat reprezentanții instituției într-un comunicat de presă.

Potrivit acestora, scopul proiectului de hotărâre care urmează să fie supus votului consilierilor locali municipali în ședința ordinară din data de 29 aprilie privind revocarea dreptului de folosință gratuită al Uniunii Artiștilor Plastici din România asupra unor imobile care aparțin domeniului privat al municipiului este acela de a prelua cele trei imobile și de a începe lucrările de renovare și reabilitare.

La controalele efectuate, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală ar fi constatat mai multe deficiențe:

  • imobilul situat în municipiul Constanța, bd . Ferdinand nr. 79, bl. AR2, parter, se prezintă în stare insalubră, zugrăveli interioare deteriorate, urme de mucegai, instalații electrice cu deficiențe, tâmplărie ferestre și uși cu vopsitorii scorojite, fațada imobilului este murdărită de graffiti și prezintă infiltrații;
  • imobilul situat în municipiul Constanța, str. Mihai Eminescu nr.22 prezintă următoarele deficiențe: bucăți din zidărie desprinse la nivelul streșinii aferente fațadei de Nord; fisuri, urme de mucegai și infiltrații prezente pe fațadele de Sud, Est și Vest, acoperiș cu deficiențe constructive la nivelul streșinii; la interior au fost constatate tencuieli și zugrăveli deteriorate, mucegai și infiltrații; împrejmuirea realizată din plăci de beton armat este înclinată, prezintă deficiențe structurale și este murdărită de graffiti;
  • imobilul situat în municipiul Constanța, bd. Mamaia nr.302, compus din două corpuri de clădire prezintă deficiențe la nivelul fațadelor, respectiv terasit deteriorat, urme de igrasie la nivelul streșinii, vopsitorii scorojite, jgheaburi și burlane parțial deteriorate; împrejmuirea prezintă deficiențe la nivelul vopsitoriilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*