FOTO Primele zece străzi asfaltate în comuna constănțeană Gârliciu. Primarul Anica Tufă speră să obțină sprijinul Consiliului Județean Constanța pentru a scoate din izolare 60 de familii din comună

Stradă în comuna Gârliciu.

Comuna Gârliciu, cea mai nordică localitate a județului Constanța, se află la doi pași de punctul de confluență a trei județe (Constanța, Tulcea și Brăila), pe Drumul Județean 222 F, care își croiește cale între Hârșova și Măcin, pe malul drept al Dunării Vechi (Brațul Măcin). Poziția geografică, ascunsă rutelor importante ale Dobrogei, dar și o lungă perioadă în care administrația publică locală n-a întreprins mai nimic pentru dezvoltarea comunei, au menținut comuna Gârliciu într-un ev mediu al timpului prezent, așa cum elegant se referea, în urmă cu cinci ani, un cunoscut jurnalist constănțean.

Lucrurile sunt, însă, pe cale să se schimbe, iar locuitorii comunei constănțene își doresc să facă, cu hotărâre, pasul către timpuri mai actuale. Un prim semnal l-au dat în toamna anului trecut, când au hotărât să se despartă de cel care a condus comuna în ultimele șase mandate și au decis, prin vot, că este timpul pentru o schimbare. Noul primar, Anica Tufă (ADER), dorește să schimbe fața localității și să implementeze câteva proiecte care să asigure condiții civilizate de trai pentru cei aproximativ 1500 de locuitori din Gârliciu.

Un prim proiect, implementat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), a constat în asfaltarea a aproximativ 10 kilometri de străzi, acestea fiind practic primele strazi asfaltate din Gârliciu.

Este vorba despre un proiect ce a cuprins asfaltarea a zece străzi din comună, execuția fiind finalizată la sfârșitul anului trecut, urmând ca, în perioada imediat următoare, să facem recepția lucrării. Valoarea investiției, desfășurată prin PNDL, s-a ridicat la 9362,588 lei, a declarat, pentru CTnews, Anica Tufă.

Astfel, prin acest proiect, au fost asfaltate străzile George Coșbuc, Speranței, Bisericii, Dimitrie Cantemir, Școlii, 22 Decembrie 1989, Eternității, Libertății, Aurel Vlaicu și Anton Pann.

Planurile de modernizare a infrastructurii rutiere a comunei nu se opresc aici, chiar dacă provocarea este mare, în condițiile în care Gârliciu nu beneficiază de un buget propriu foarte generos. În aceste condiții, principala șansă de dezvoltare a comunei constă în accesarea fondurilor europene și guvernamentale.

În perioada imediat următoare, în mod prioritar, avem în vedere pietruirea a cinci străzi din comună. Practic, este mult spus străzi! Sunt căi de acces de pământ, de cele mai multe ori impracticabile, dar care, pentru 60 de familii din Gârliciu, reprezintă singura posibilitate de acces înspre și dinspre gospodăriile pe care le au, a explicat Anica Tufă.

Fiind o investiție ce nu poate fi realizată din bugetul comunei, edilul a făcut primii pași în aducerea la cunoștința consilierilor județeni a situației în care se află cele 60 de familii și speră să poată primi, cât mai curând, sprijinul Consiliului Județean Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*