FOTO Primăria Constanța începe lucrările la primul parc tematic din oraș. Acesta, dedicat fitnessului, va fi amenajat pe plaja Modern

Parc dedicat fitnessului, amenajat pe plaja Modern. FOTO Primăria Constanța

Primăria Constanța a constatat că orașul duce o lipsă acută de parcuri tematice, parcuri care să fie destinate unui public țintă și care să satisfacă anumite nevoi ale populației.

Prin urmare, city managerul municipiului Constanța, Felicia Ovanesian, a anunțat luni, 2 august, startul lucrărilor primului proiect prin care constănțenii vor putea beneficia de un spațiu modern, echipat corespunzător, în care să poată face fitness în aer liber.

Spațiul de agrement se află pe plaja Modern, ceea ce va face ca timpul petrecut pe malul mării să fie cu atât mai plăcut, mai ales pentru cei care iubesc să facă sport în aer liber. Parcul va fi dotat cu 47 de aparate de fitness, o pistă pentru alergat și va fi înfrumusețat cu arbori, arbuști și flori. Nu vor lipsi nici băncile, coșurile de gunoi ori stâlpii de iluminat pentru ca plăcerea de a face sport să poată fi satisfăcută și după lăsarea serii.

„Până la sfârșitul săptămânii viitoare vom avea un spațiu de agrement pentru fitness. Vom avea parte și de o zonă de spațiu verde care va fi dotată cu sistem de irigații, o pergolă pentru umbră și toate condițiile pentru a putea desfășura aceste activități în mod decent“, a precizat Felicia Ovanesian.

Proiectul, în valoare de 250.000 de lei, va fi realizat în baza unui contract de sponsorizare încheiat între Primăria Constanța și Nordis Management SRL.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

3 Comments

  1. Faceti ceva, va rugam frumos, si in parcul Tabacarie. Principalul parc din oras, iti e frica sa intri in el noaptea

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*